
Aflat in pragul colapsului financiar, clubul Dinamo ar putea fi salvat de unul dintre cei mai discreti milionari din Romania.
„Ros-albii” au fost abandonati, pe rand, de o serie de actionari. Au plecat Vladimir Cohn, Vasile Turcu si Cristi Borcea iar Dragos Savulescu si Nicolae Badea se gandesc tot mai mult la retragere. Singurul care nu are ganduri de plecare este Ionut Negoita, proaspat intrat in fotbal, insa nu are forta financiara de a tine de unul singur clubul.
Astfel, Badea si Savulescu au inceput cautarile pentru un nou actionar si, potrivit ziarului National, l-au si gasit.
Este vorba despre unul dintre cei mai discreti milionari din Romania, Tiberiu Urdareanu, proprietarul grupului de firme UTI.
Sursa citata noteaza ca Urdareanu a inceput deja negocierile pentru actiunile FC Dinamo, o decizie definitiva urmand a fi luata in iarna.
Inca nu se stie daca acesta va prelua toate actiunile pe care le au Savulescu si Badea, un pachet de aproximativ 66% din total, sau daca le va imparti cu Ionut Negoita.
Primul pas pentru venirea lui Tiberiu Urdareanu la Dinamo a fost insa facut, el urmand a sponsoriza echipa de rugby a clubului de la 1 ianuarie 2013.
Omul de afaceri in varsta de 59 de ani are o avere estimata la 55 de milioane de euro si firme care se ocupa de sisteme de securitate, instalatii si constructii. El este fiul generalului Tiberiu S. Urdareanu, fost sef al Comandamentului Trupelor de Tancuri si Auto inainte de 1989 si multa vreme s-a speculat ca, de fapt, tatal lui i-a construit imperiul financiar.
Sursa: www.ziare.com