Ultima partida din cadrul etapei a V-a din SuperLiga CEC Bank a opus pe Cluj Arena echipele Universitatea Cluj si Dinamo Bucuresti, cele doua grupari fiind inaintea disputei fara victorie bifata in acest sezon.
Spre lauda lor ultimele doua clasate in esalonul de elita al rugby-ului romanesc au facut risipa de energie jucand generos fara a cauta sa se inchida din acesta rezultand o partida care putea fi castigata de oricare dintre ele.
Dinamo a deschis scorul dupa o penalitate concretizata in puncte de Nitu pe fondul unui joc dezinvolt al dinamostilor care au incercat sa-si surprinda adversarii cu actiuni purtate pe treisferturi gratie caruia s-au apropiat de 22-ul Univeristatii Cluj.
Gazdele au ripostat si la prima actiune consistenta in 22-ul dinamovist Dimofte a gasit bresa din defensiva acestora pentru prima incercare a jocului, tot uvertura alb-negrilor reusind si transformarea pentru ca scorul sa devina 7-3.
In continuare s-a jucat frumos si cursiv, Nitu reusind sa reduca din diferenta dupa o lovitura de pedeapsa, clujenii insa replicand cu un eseu al lui McGrath transformat de Dimofte, astfel ca dupa o jumatate de ora Universitatea Cluj conducea cu 14-6.
Finalul primei reprize a consemnat acelasi scenariu cu puncte marcate de ambele parti, mai intai Dimofte a majorat diferenta dupa o penalitate pentru ca apoi Dinamo gratie unui efort colectiv sa inscrire un eseu prin Stan.
Nitu a transformat eseul dinamovist si astfel la pauza Universitatea Cluj avea un avantaj fragil, 17-16, rezultat in conformitate cu cele intamplate in primele 40 de minute in care clujenii au fost mai eficienti fata de bucuresteni.
Dinamo a trecut pentru a doua oara la conducere in startul mitanului secund, Nitu din lovitura de pedeapsa intorcand rezultatul de pe tabela de marcaj, la un minut distanta Dimofte ratand incredibil din pozitie favorabila pentru studentii ardeleni.
Dupa o suita de incercari ale clujenilor de a strapunge apararea vizitatorilor si din care alb-rosii au iesit mereu cu fata curata in minutul 60 I. Mazare a facut o cursa de toata frumusetea mutand jocul din 22-ul propriu in cel advers, incursiunea acestuia fiind finalizata cu eseul inscris de Rosu.
Dimofte nu a mai ratat din fata butului advers aducand si cele doua puncte ale transformarii, astfel ca Universitatea Cluj a preluat conducerea cu 24-19 pentru ca apoi la adapostul acestui ecart de cinci puncte alb-negrii sa traiasca periculos finalul de partida cu Dinamo in apropierea propriului teren de tinta.
In ultimele 15 minute Nitu a avut trei posibilitati de a marca din lovituri de pedeapsa, uvertura dinamovistilor insa a concretizat una singura, ultima ratare din minutul 79 pecetluind practic soarta partidei.
Universitatea Cluj s-a impus cu rezultatul de 24-22, cu acest succes ardelenii acumuland patru puncte in clasament pentru un total de cinci in timp ce Dinamo s-a ales cu bonusul defensiv gratie caruia nu se mai afla la cota zero in ierarhia SuperLigii CEC Bank.
Urmatoarea etapa Universitatea Cluj se va deplasa la Timisoara in timp ce Dinamo Bucuresti se va odihni din cauza numarului impar de participante in SuperLiga CEC Bank.