Astăzi, 17 aprilie, s-a disputat ultima etapă a turului Cupei României 2021. La Cluj, pe stadionul Iuliu Hațieganu, CSM Știința Baia Mare s-a impus cu 40-10 (26-7) în fața Universității Cluj. Cu două victorii din tot atâtea partide, maramureșenii încheie prima parte a competiției pe locul 1 în Grupa A, în timp ce în Grupa B, lider este CSA Steaua.
Deși avea o favorită clară, pe CSM Știința Baia Mare, partida de la Cluj a arătat un joc echilibrat în primele 10 minute, gazdele apărându-se foarte bine în fața atacurilor maramureșenilor. Elevii lui Eugen Apjok nu se dezmint însă și în minutul 11, culcă pentru prima dată balonul în terenul de țintă advers, eseul lui Beka Bitsadze fiind transformat de Dorin Manole, 0-7. Un avantaj care avea să se mărească cinci minute mai târziu, când Alexandru Țiglă reușește a doua încercare, transformată din nou de Manole, 0-14. Scorul ia proporții, după ce Bitsadze își trece în cont al doilea eseu al său, 0-19.
Clujul nu renunță la luptă, atacă și pune presiune pe apărarea zimbrilor, care cedează, Ovidiu Melniciu reușind un eseu frumos, transformat de Ionuț Mazăre, 7-19. Cu câteva minute înainte de intrarea la vestiare, Sione Fakaosilea mărește ecartul pentru oaspeți, încercarea lui fiind transformată de Manole, 7-26.
Repriza secundă începe în forță cu ardelenii atacând și forțându-i pe adversari să greșească, astfel că arbitrul întâlnirii, Florin Ferezan (principalul Radu Petrescu, desemnat pentru această partidă, s-a accidentat la încălzire) dictând o lovitură de pedeapsă. Sorin Mihalache transformă și mai aduce trei puncte pentru Cluj, 10-26. O diferență care se menține doar pentru două minute, Adrian Apostol marcând o nouă încercare, transformată de Alexandru Bucur, 10-33. Până la finalul partidei cei care mai pun puncte pe tabelă sunt tot zimbrii, prin eseul lui Khvicha Jgerenaia, transformat de Kisting Helarius, 10-40.
Astfel, cu două victorii din tot atâtea partide, la finalul turului Cupei României, CSM Știința Baia Mare ocupă locul întâi în Grupa A, urmată de SCM Timișoara și U Cluj. În Grupa B pe primul loc se află CSA Steaua, urmată de CS Dinamo.
Cupa României se va relua în luna august cu meciurile contând pentru retur și fazele finale ale competiției.