In Grupa Moldova a Cupei Romaniei, CSM Bucovina Suceava a primit vizita celor de la Poli Agro Iasi, partida contand pentru etapa a IV-a revenind studentilor din Copou, cu rezultatul de 40-14.
Au fost doua reprize identice, CSM Bucovina Suceava marcand cate un eseu in fiecare parte a jocului, in timp ce elevii lui Ioan Iftode au facut-o de cate trei ori, pentru o victorie cu bonus ofensiv care le asigura calificarea mai departe in Cupa Romaniei.
Eseul lui Giusca a deschis tabela alaturi de transformarea semnata de Pahonea, sucevenii insa au egalat, Tolos finalizand in terenul de tinta al vizitatorilor, reusita fiind transformata de D.Stefaroi. Pana la pauza iesenii s-au desprins la 21-7, Butnariu si Pahonea marcand alte doua eseuri, ambele transformate de Pahonea.
In repriza a doua studentii au marit ecartul prin doua incercari, una apartinadu-i lui Giusca, cealalta lui Rupan, pentru ca sucevenii sa revina in minutul 59 gratie eseului izbutit de Rusu. Pe final spiritele s-au incins si nu mai putin de patru jucatori au fost trimisi pe banca de pedepse.
Astfel D.Stefaroi, de la gazde respectiv Cremenitchi, Vacaru si Plugaru din tabara iesenilor au vazut cartonasul galben, in ciuda inferioritatii numerice Poli Agro Iasi a mai reusit un eseu prin Pahonea, transformarea lui Blejusca stabilind rezultatul final.
In urmatoarea etapa Poli Agro Iasi va juca pe propriul teren in compania Universitatii Cluj, o partida care va stabili castigatoarea Grupei Moldova.