Caută
Close this search box.

Victorii împărțite între gazde și oaspeți în runda a doua a play-off-ului

Etapa a doua a Ligii Naționale de Rugby a fost una extrem de disputată, cele două echipe, CSA Steaua și CS Dinamo, care au pierdut în runda inaugurală, reușind acum prima victorie, practic, toate cele patru echipe având câte un succes în play-off.

Prima partidă a zilei a avut loc la Timișoara, unde SCM USV Timișoara a primit vizita echipei CSA Steaua. Bănățenii au început în forță meciul, marcând primul eseu în minutul 2 după o acțiune frumoasă a lui Stephen Shennan, încercarea fiind transformată de Florin Vlaicu, 7-0. Steaua are șansa de a pune la rându-i primele puncte pe tabelă, însă Daniel Plai ratează o lovitură de pedeapsă, ca în minutul 18, cel care reușește să transforme în puncte pentru oaspeți, o nouă penalitate, este Ratu Taniela, 7-3. Patru minute mai târziu, acesta concretizează jocul bun al militarilor și reușește să-și aducă echipa în avantaj printr-un eseu frumos, din săritură, după o pasă foarte bună a lui Daniel Plai, mijlocaș la grămadă, în această partidă. Plai transformă pentru 10-7. Timișoara mută jocul în 22-ul stelist, însă nu găsește breșa pentru a pătrunde în terenul de țintă, acțiunile de atac fiind oprite de apărarea adversă sau de propriile greșeli. În schimb, oaspeții își consolidează avantajul, Plai transformând o nouă penalitate, 13-7. Înainte de intrarea la vestiare, Alexandru Bucur vede cartonașul galben, iar Steaua speculează perfect superioritatea numerică de pe teren și marchează un nou eseu prin Vasile Balan, transformat de Plai, 20-7.

Repriza a doua începe cu un câte o eliminare temporară din fiecare echipă, Valentin Popârlan de la Timișoara, respectiv Florin Bărdașu de la CSA Steaua. Gazdele nu renunță la luptă și după mai multe faze de atac, Florin Vlaicu culcă balonul în terenul de țintă, finalizând acțiunea pachetului de înaintare. Tot acesta transformă și diferența se reduce la mai puțin de un eseu, 20-14. Cu dorința de a face uitată înfrângerea de pe teren propriu din etapa inaugurală, roș-albaștrii continuă să atace și să forțeze marcarea de noi puncte. În minutul 74, Lama Sioeli reușește un nou eseu, 25-14, ca în ultimul minut, Eseria Vueti, deschis bine de Dragoș Ser, să culce încă o dată balonul în terenul de țintă. Vlăduț Popa transformă pentru 32-14, scor final pentru Steaua.

Victorie în fața campioanei en-titre
Al doilea meci al play-off-ului a avut la București, pe Stadionul Florea Dumitrache, unde CS Dinamo a primit vizita campioanei en-titre CSM Știința Baia Mare. Gazdele pun repede primele puncte pe tabelă, în minutul 2 printr-o lovitură de pedeapsă transformară de Helarius Kisting, 3-0. Acesta dublează avantajul echipei sale nouă minute mai târziu, tot printr-o penalitate, 6-0. Urmează minute bune de joc pentru băimăreni care se apropie periculos de terenul de țintă advers, însă combinația de pase dintre Mihai Lămboiu și Paul Popoaia, se termină cu un înainte al tânărului fundaș. Cei care marchează sunt tot bucureștenii, prin fostul zimbru, Ovidiu Cojocaru, transferat la Dinamo în pauza competițională. Eseul vine după o greșeală de manevrare a balonului a pilierului James Scott, încercarea lui Cojocaru fiind transformată de Kisting, 13-0. Gazdele au șansa de a-și mări ecartul însă balonul trimis de Kisting, din penalitate nu găsește cadrul buturilor. Echilibrul meciului pare a se rupe în minutul 28 când Mureșan Domițian vede cartonaș rosu pentru o lovitură cu capul, maramureșenii urmând să evolueze până la final în 14 jucători. Raportul de forțe de pe teren se echilibrează, când în minutul 33, Kisting primește cartonașul galben. Pe final de repriză, Baia Mare marchează, după o pătrundere în forță a lui Immelman, balonul ajungând la Jason Tomane care pune primele puncte pentru zimbrii. Paul Popoaia transformă, 13-7, scorul pauzei.

Maramureșenii revin în forță de la vestiare și reduc ecartul, 13-10, printr-o penalitate transformată de Paul Popoaia, în minutul 43. Acesta are șansa de a restabili egalitatea, însă balonul trimis de el, dintr-o nouă penalitate nu trece printre cele două buturi. În schimb, gazdele profită de o neatenție a adversarilor, joacă repede, la mână, o lovitură de pedeapsă și Gabriel Pop, transferat și el în pauza competițională la alb-roșii marchează un nou eseu, Kisting transformă, 20-10. Maramureșenii se agață de fiecare balon, construind atac după atac, efortul acestora fiind concretizat de Sikuea Taliauli, la finalul unei faze spectaculoase, dupp ce balonul a trecut și pe la Jason Tomane. Popoaia transformă și meciul este practic relansat, 20-17. Un final ce se anunța extrem de încins, după ce și Dinamo râmâne din nou în 14 jucători, după eliminarea lui Swanepoel pentru un placaj în aer. Urmează momente bune de joc, cu multe faze spectaculoase, însă niciuna dintre echipe nu se mai apropie de 22-ul celeilalte. Baia Mare forțează eseul și mută jocul în 22-ul dinamovist, însă nu are putere de a trece de zidul dinamovist. Mai mult, gazdele sunt cele care și marchează, 23-17, după lovitura de pedeapsă transformată de Williams Jondre. Cu ultimele eforturi, după ce Dinamo mai pierde un jucător eliminat cu cartonaș galben, pe Andrei Toader, maramureșenii forțează marcarea unui eseu, însă apărarea adversarilor e fără greșeală.

În etapa următoare, CSA Steaua va întâlni pe CS Dinamo, iar CSM Știința Baia Mare va primi vizita celor de la SCM USV Timișoara.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile

slot gacor