Turneele de rugby VII de la Chișinău, feminin și masculin, desfășurate sub auspiciile Rugby Europe, în cadrul Campionatului European divizia Trophy, au fost deservite, într-o funcție oficială, de un specialist român. Medicul Alin Popescu a îndeplinit funcția de director medical de turneu, fiind responsabil de securitatea tuturor celor implicați. Alin Popescu colaborează cu Federația Română de Rugby de 24 de ani, iar în ultimii 18 ani a fost Manager Medical al FRR.
Alin Popescu a vegheat permanent în incinta StadionuluiDinamo din Chișinău pentru securitatea participanților. Alin Popescu ne-a și lămurit care este rolul său de director medical de turneu: „Directorul medical este responsabil pentru comunicarea cu echipele medicale și cu medicii de pe ambulanță, în primul rând. Există niște protocoale care trebuie respectate în cazul accidentărilor serioase, iar comunicarea este primul pas. De aceea există o ședință de specialitate în care ne cunoaștem cu toți responsabilii medicali ai echipelor participante și stabilim un cod de lucru. Practic, așa cum și arbitrii formează o echipă cu competențe distincte, la fel și noi, medicii, alcătuim o echipă al cărei obiectiv este sănătatea deplină a tuturor participanților”.
Alin Popescu, a fost pentru al treilea an director medical la evenimente organizate la Chișinău Din fericire, la acest turneu nu au fost probleme grave pentru cei care au depus jurământul lui Hipocrat. „Principala noastră provocare sunt comoțiile cerebrale. Aceste cazuri trebuie tratate cu maximum de eficiență, pentru a-l ajuta pe cel aflat în dificultate. Medicii nu au naționalitate. Un medic va ajuta întotdeauna pe oricine are nevoie”, a mai adăugat Alin Popescu.
Pentru a îndeplini astfel de funcții, este nevoie de parcurgerea anumitor etape, dobândirea unor competențe specifice și obținerea unor certificări de specialitate. Alin Popescu îndeplinește aceste criterii, motiv pentru care este ales, deseori, de World Rugby sau Rugby Europe, pentru îndeplinirea unui rol atât de important în cadrul unei competiții rugbystice. Totodată, directorul medical de turneu are obligația de a comunica și în direcția medicilor de pe ambulanță, precum și de a se informa cu privire la particularitățile legislative din țara unde are loc turneul, în legătură cu protocoalele medicale de interes pentru competițiile rugbystice.
Felicitări doctore și multă putere de muncă și de aici încolo!
articol scris de Cristi Frisk


.png)


















































