Nascut in 1953, Alexandru Dumitru a inceput rugby-ul inca de pe bancile scolii, in localitatea Pantelimon, unde a incaput pe mana profesoarei Mariana Lucescu. Intre 1966 si 1972 a evoluat pentru CSS 2 Bucuresti, fiind slefuit de doamna rugby-ului romanesc. A trecut apoi la Steaua, club cu care a cunoscut deplina consacrare. S-a retras de pe arenele cu buturi in 1991, dupa o cariera presarata cu 12 titluri de campion national, toate cu echipa militara, patru titluri europene cu echipa nationala a Romaniei la seniori, dar si unul la juniori.
Cu echipa nationala a participat si la prima editie a Cupei Mondiale, in Noua Zeelanda, in 1987. In total a strans 27 de selectii pentru frunza de stejar, fiind prezent in 14 campanii FIRA. A jucat pe post de uvertura, tricoul cu numarul 10 pe spate fiind ca o emblema pentru Alexandru Dumitru. Jucator cu o eficacitate iesita din comun, Alexandru Dumitru a ramas in istorie prin loviturile de pedeapsa transformate de la mare distanta, sau prin dropgolurile sale spectaculoase. Rugbyst de clarviziune, Alexandru Dumitru avea marele avantaj ca gandea foarte mult jocul, iar alegerile sale erau intotdeauna cele potrivite. O distanta de 50 de metri sau mai mare nu reprezenta o problema atunci cand loviturile de pedeapsa erau executate de Alexandru Dumitru.
A marcat dropgoluri decisive, deoarece acest procedeu pe care de disparitie in rugby-ul actual din Romania, era specialitatea casei la Alexandru Dumitru. Ii ramane drag in amintire dropgolul de la Bucuresti, cand a deschis scorul in minutul 3, contra Noii Zeelande. „A fost un meci cu cantec. Pana la urma am pierdut, dupa un arbitraj care ne-a exasperat. Cavalerul fluierului, un scotian, spunea ca nu concepe ca Noua Zeelanda sa piarda la Bucuresti. La finele jocului eu am fost cel care l-am aparat pe arbitru de furia spectatorilor”, rememoreaza fostul buteur. Un alt dropgol de pus in rama este cel de la Kiev, cand Romania a batut URSS si a castigat titlul continental. „Era egal, in ultimul minut, iar noi atacam. Am primit mingea si mi-am asumat responsabilitatea. A fost un dropgol echivalent cu castigarea Campionatului European in acel an”.
De altfel, precizia lui Alexandru Dumitru era recunoscuta de toata lumea. Regretatul antrenor constantean Mihai Naca se interesa mereu la sosirea echipei militare daca a venit si Mitus, tocmai pentru ca dorea sa ia masuri suplimentare pentru blocarea uverturii steliste. „Nu era meci in care sa nu marchez. Ma asezam pentru dropgol, iar colegii stiau ca atunci cand mingea ajunge la mine avem punctele asigurate”, umbla din nou Alexandru Dumitru la scrinul cu amintiri.
Dintre eseurile marcate in cariera, cel mai aproape de suflet a fost cel reusit in victoria contra Frantei, 15-10 la Bucuresti. O alta incercare de neuitat este cea de la egalul istoric, 12-12 cu All Blacks Juniors, la Wellington. In 1972, la juniori, a castigat titlul european, dupa care a fost cooptat imediat in lotul seniorilor. Rugby-ul romanesc traia la alte cote, la alta intensitate, cu generatia lui Alexandru Dumitru.
„Balonul trebuie tinut intr-o anumita pozitie, trebuie lovit intr.un anume fel. Nu sutezi in acelasi loc si in acelasi mod daca vrei sa obtii o margine, daca transformi sau daca incerci dropgolul. Toate acestea sunt procedee diferite, complexe, care necesita multa exersare. Conditiile atmosferice, directia vantului si asa mai departe sunt alte elemente de care trebuie sa tina seama jucatorul cand loveste balonul cu piciorul”, spune marele international de odinioara. Este dezamagit de jocul actualelor uverturi si crede ca dropgolul nu se mai afla intre optiuni, deoarece pentru o executie reusita ai nevoie de luciditate si de asumarea raspunderii.
Printre realizarile rugbystice ale lui Alexandru Dumitru se numara si amenajarea terenului din Pantelimon. „In 2000 eram ofiter la unitatea militara din localitate. Am apelat la un mic truc si l-am rugat pe directorul de la Grivita, Damaschin, sa ne dea doua buturi. Am trimis o masina militara care le-a adus, dupa care am mers la comandantul unitatii, care nu prea se pricepea la sport, si i-am spus ca buturile pot fi puse in spatele portilor de fotbal de pe teren, deoarece nu incurca pe nimeni si, in plus, pot fi folosite si ca porti de fotbal. Ideea a fost acceptata, iar eu m-am ocupat personal de amenajare. Am stat langa soldati si le-am spus sa sape foarte adanc. Au facut gauri mai mari de un metru, iar la baza stalpilor am turnat postamente masive de ciment, asa ca acele buturi de la Pantelimon sunt de neclintit. De altfel, cand unitatea a fost dezafectata, portile de fotbal au fost scoase si duse probabil la fier vechi. Buturile de rugby au ramas la locul lor”, zambeste Alexandru Dumtru. Alaturi de Neculai Postolache a pledat pentru introducerea rugby-ului in liceele militare, initiativa care s-a si materializat, acest lucru fiind un alt motiv de mandrie.
Actualmente, Alexandru Dumitru este Observator Oficial al Federatiei Romane de Rugby, fiind recunoscut pentru vivacitatea si activitatea depusa pentru balonul oval romanesc. Il bucura enorm intoarcerea lui Peter Ianusevic, fostul sau adversar si coechipier, in functia de antrenor federal. „Sunt pensionar, asa ca am timp si chiar mi-as dori sa vin sa fac antrenamente cu suteurii de la toate loturile nationale. Raspund cu placere oricand voi fi solicitat”, incheie bucuros de acest dialog Alexandru Dumitru.
