La meciurile din luna noiembrie de la Bucuresti, Stejarii au avut in mijlocul lor, ca invitati, fosti jucatori care au evoluat pentru Romania in ultimii ani. In prezent, antrenor al Centrului National Olimpic pentru Tineret, jucator-antrenor al Romaniei 7’s cu care a reusit promovarea in acest an in Grand Prix Series, elita continentala a rugby-ului in 7, Daniel Carpo (34 ani) fost unul dintre oaspetii de seama ai Stejarilor. Cu 56 de selectii in tricoul Romaniei, „Căluțul”, originar din Mahmudia (jud. Tulcea) a inceput rugbyul la LPS CSS 2 Nicolae Rotaru Constanta, descoperit fiind de Aurel Radulescu si initiat in tainele rugbyului de catre Bucur Dumitru. A facut apoi pasul la seniori la Farul Constanta, in 2012 s-a transferat la Timisoara Saracens, dupa care a urmat o perioada in care a evoluat in Anglia la Coventry si Richmond, revenind in februarie 2017 in Romania, la CSM Bucuresti.
Daniel, ce a insemnat pentru tine sa te intorci in randul Stejarilor?
A fost un moment emotionant, insa in acelasi timp a fost un lucru benefic pentru mine, chiar daca a fost pentru ultima oara cand am simtit acea atmosfera din postura de jucator. Am simtit nevoia sa am aceste momente pentru ca am dus dorul echipei nationale,dar in acelasi timp aveam nevoie sa inchei acest capitol. Ultimul meci pe care l-am disputat pentru Romania a fost in 2017, la Cupa Mondiala, cel impotriva Italiei.
Ce iti mai amintesti din meciul de debut?
Din punctul meu de vedere meciul de debut a fost cel impotriva Spaniei, la Madrid, pe 23 februrie 2008 (nr. 17-11 pentru Romania), era antrenor Ellis Meachen caruia ii multumesc pentru ca mi-a dat o sansa, eu fiind de cinci ani de zile in vederile lotului national, insa nu reusisem sa debutez din diferite considerente. Mi-am dorit foarte mult sa joc pentru Romania si poate multi jucatori, daca ar fi asteptat debutul la nationala cinci ani, ar fi renuntat, s-ar fi lasat de rugby, la mine insa dorinta de a reprezenta tara si speranta ca intr-o zi voi reusi sa fac acest lucru, au ramas intotdeauna vii. Acesta era visul meu suprem, sa evoluez pentru Romania. Singurul minus pe care il aveam era fizicul si toata lumea imi spunea asta, imi lipseau kilogramele pentru un jucator de linia a treia, insa din punctul meu de vedere nu era un impediment, pentru ca la toate testele fizice pe care le dadeam eram ori primul ori in primii jucatori. In perioada aceea, in Romania, toata lumea mergea pe ideea ca daca nu ai fizic pentru postul pe care joci, era greu sa reusesti. De aceea am respect pentru Meachen, m-a vazut, a vazut fisa postului si a hotarat sa imi dea meciul respectiv, gandindu-se ca daca fac fata e ok, ma vor pastra, daca nu, nu.
Daca e sa privesti in urma in cariera de jucator, ai vreun regret?
Am un regret, insa nu a depins de mine. Cand am facut pasul la seniori, domnul Vasile Bezarau a dorit sa ma faca fundas,eu neavand fizic de linia a III, fiind foarte slabut, insa din lipsa efectivului care sa acopere diferite posturi, am ramas tot linia a 3-a. Daca vad lucrurile din perspectiva de acum, de antrenor, imi dau seama ca a trebuit sa muncesc enorm de mult, ca sa ajung ok, sa mai pun pe mine inca vreo 10 kilograme. Sunt practic acei cinci ani de care am povestit la inceput, ani in care asteptam convocarea la echipa nationala.
Ce te-a motivat sa continui sa speri ca intr-o zi vei juca pentru Romania?
Aveam calitatile necesare, am fost intodeauna daca nu primul, printre primii in toate testele, apoi am castigat si mici trofee in stagiile organizate de catre Federatia Romana de Rugby. Imi amintesc ca primul trofeu a fost de cel mai bun linia a II-a, intr-un stagiu facut pentru jucatorii de linia a 2 si taloneuri, stagiu la care am fost invitat si eu. Unul dintre antrenorii coordonatori de atunci era francezul Robert Antonin si faptul ca a vazut in mine ca am calitati, m-a motivat foarte mult. In plus, la juniori au fost si rezultate care mi-au dat speranta, un turneu care m-a facut sa lupt pentru viitorul meu in rugby a fost Campionatul European de U20 de la Constanta, cand am castigat titlul continental invingand Georgia in finala. O victorie obtinuta cu o generatie frumoasa, ’84-’85: Gal, Zebega, Calafeteanu, Dimofte, Dascalu…
Ce inseamna rugbyul pentru tine?
Pana in prezent ma identific prin rugby, nu a existat alt sport sau alta pasiune pentru mine. In curand voi avea 20 de ani de activitate in rugby, 19 ani ca sportiv si am 4 luni, primele, ca si antrenor, o postura noua cu care incerc sa ma identific.
Care a fost cel mai greu moment din rugby pentru tine?
Pe langa accidentarile care m-au oprit, faptul ca nu am mai fost contactat dupa 2015 si mi s-a inchis acea portita pentru a-mi canaliza energia spre ce am de facut si pentru a ajuta echipa nationala. Tocmai de aceea m-am bucurat de acest trofeu onorific care mi s-a oferit la Bucuresti, in randul Stejarilor, pentru ca, indiferent de varsta, tot speri ca sportiv sa mai fi convocat la echipa nationala. Cu ocazia primirii acestui trofeu am stiut ca am pus capat unei etape in viata, aceea de a face parte din lotul Romaniei ca jucator, pe viitor urmand a-mi indrepta energia spre alte obiective.
Care este Top 3-ul tau al celor mai frumoase meciuri in care ai evoluat?
Romania- Uruguay in 2010, meciul de calificare la Cupa Mondiala din 2011, meci pe care l-am jucat acasa, pe Stadionul Arcul de Triumf, Romania -Scotia de la Cupa Mondiala din 2011 si Romania – Irlanda, tot de la Cupa Mondiala, dar de la editia din 2015.
Ce a insemnat pentru tine sa joci pentru Romania?
E visul suprem, implinirea suprema a oricarui sportiv. Indiferent de ce sport practica, evolutia la echipa nationala si la Cupa Mondiala, sunt cele mai importante obiective in cariera unui jucator din Romania.
In acest an ai revenit la nationala de rugby 7’s, atat din postura de jucator, cat si dintr-o postura noua, cea de antrenor…
Eu nu cred in coincidente, totul are un rost din punctul meu de vedere, poate de aceea pasul urmator a fost facut spre antrenorat. Pentru mine, participarea la cele doua etape Rugby Europe Trophy Sevens si din postura de antrenor a fost un soc si o experienta utila pentru viata de dupa cariera de sportiv. Mi-am dat seama ca tu esti cu totul in umbra ca antrenor, cand esti sportiv totul ti se cuvine, e al tau, lumina reflectoarelor e numai pe tine, iar antrenorul e uitat intr-un colt. A fost pentru prima data in viata mea cand am simtit asta si consider ca este o experienta pozitiva din care am avut de invatat. Era o bucurie pe care jucatorii au trait-o practic impreuna, noi antrenorii am ramas intr-o parte…
In prezent esti antrenorului Centrului Olimpic de Tineret rugby 7 si antrenor secund al Romaniei 7’s la seniori. Ce te-a determinat sa accepti aceaste provocari?
Nu mi-a fost greu sa cochetez cu ideea de rugby 7 pentru ca acesta m-a adus practic in vederile echipei nationale, primul debut pentru Romania a fost in 2006, la rugby 7. Mi-a placut foarte mult rugby in 7 si ultima exerienta fantastica cu acesta au fost aceste doua turnee de calificare in GPS, in Croatia si Lituaniua in care ne-am calificat in elita continentala a rugbyului in 7. Imi plac provocarile si imi place sa ma autodepasesc tot timpul si am luat acest lucru ca o noua experienta pentru mine, experienta in care trebuie sa dau totul.
Ce obiectiv ti-ai setat legat de jucatorii pe care ii pregatesti?
Imi doresc ca jucatorii pe care ii am sa vada CNOPT-ul ca pe o punte spre marea performanta, spre lotul national de 7’s, rugby XV sau sa evolueze in SuperLiga CEC Bank. O parte din jucatori au inceput rugbyul in 7 de doi ani de zile, apoi sunt jucatori care vin CT Dinicu Golescu, insa poarta e deschisa pentru jucatorii care isi doresc sa progreseze, sa invete, sa performeze in acest sport. In momentul de fata avem un numar de 7 antrenamente pe saptamana insa ne adaptam in functie de etapele campionatului in care evolueaza jucatorii pentru ca din punctul meu de vedere cea mai importanta experienta o capeti cand joci.
Care e cel mai greu lucru ca antrenor?
Trebuie sa gasesti cea mai potrivita metoda de a-ti exprima cunostintele astfel incat sa te faci inteles de toti jucatorii, e important cum le comunici ideile si ce-ti doresti de la ei, trebuie sa te faci inteles foarte usor, trebuie sa te adaptezi la jucatorii pe care ii ai, dar si la mediu, trebuie sa ai o buna comunicare cu toti membrii, de la jucatori la staff.
