Directorul de Competitii al FRR, Stefan Mitrea: „Ne dorim ca in SuperLiga numarul de echipe sa cresca la 8”

Directorul Departamentului Competitii din cadrul Federatiei Romane de Rugby, Stefan Mitrea a acordat un interviu site-ului „www.rugbyest.com”, in care vorbeste despre situatia celei mai importante competitii din rugbyul romanesc, SuperLiga CEC Bank.

Debutul SuperLigii in septembrie, a facut ca celelalte doua competitii, Cupa Romaniei si Cupa Regelui sa acopere aproape tot anul competitional 2016. Care este importanta acestora?
Cupa Romaniei este o competitie de traditie, care a debutat in 1914. Este o competitie importanta, pe care cluburile mari doresc sa o castige. Cupa Regelui este o competitie care se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Casei Regale si a fost gandita petru a oferi jucatorilor tineri sansa de a juca, de a avea meciuri puternice, in aceeasi perioada cu meciurile echipei nationale, adica sa nu existe acea pauza ca pana acum. Amandoua competitiile sunt puternice, iar duelurile traditionale dintre Steaua si Dinamo sau mai nou, Baia Mare – Timisoara atrag si aici multi spectatori.

Deci Cupa Regelui nu se opreste dupa doua editii?
Categoric nu. Am avut un feedback pozitiv de la Casa Regala, de la sponsori, de la cluburi, iar daca Biroul Federal este de acord, competitia va debuta in iulie 2017.

Sezonul 2016-2017 al SuperLigii se va termina in luna mai. Cand va incepe urmatorul?
Sezonul 2017-2018 trebuie sa inceapa in august. Biroul Federal va lua o decizie in aceasta privinta luna aceasta, iar Cupa Romaniei s-ar juca in octombrie.

Care este situatia financiara a cluburilor din SuperLiga? A fost sa gasiti un echilibru in organizarea competitiei dupa ce Farul s-a desfiintat?
Putem vorbi de o situatie financiara care e in crestere. Sunt cateva cluburi care nu au inca puterea financiara de a sustine transferuri numeroase, precum Timisoara sau Steaua, insa nu au restante financiare. Intr-adevar desfiintarea Farului este o mare problema pentru ca era o echipa buna, care dadea jucatori echipei nationale a Romaniei. Aveau o traditie respectabila in urma, ca de altfel toata zona aceea, din Constanta. Acum echipa din Navodari conduce in esalonul secund, iar Tomitanii in esalonul trei. Speram sa reuseasca sa revina printre cei mai buni.

Care sunt prioritatile in SuperLiga?
In primul rand, incercam sa oferim suport logistic tuturor echipelor. Apoi, cluburile trebuie sa-si creasca mai multi jucatori. Numarul jucatorilor straini care pot fi folositi intr-un meci este de fapt unul dintre lucrurile cele mai discutate in intalnirile Federatiei.

Va ganditi la o extindere a competitiei? Sunt zvonuri ca ar putea cuprinde si o echipa din Moldova…
Ce pot spune momentan este ca in sezonul urmator ar trebui sa fie 8 echipe. Daca Navodari va castiga Divizia Nationala de Seniori, va promova in SuperLiga. Suntem bucurosi sa vedem ca o echipa nou promovata in acest sezon, Politehnica Iasi are o evolutie atat de buna. Asteptam acelasi lucru si de la Navodari. Sunt multi jucatori in campionat care vin din Moldova, ei evolueza mai ales in esalonul secund. O extindere inspre Moldova ar fi interesanta, insa cu siguranta nu va avea loc in sezonul viitor. In urma cu ceva ani au fost cateva idei legate de o extindere, o colaborare cu Ucraina, chiar o discutie la Rugby Europe legata de o competitie cu Ucraina, Georgia si Rusia, insa contextul politic a oprit toate aceste planuri. Oricum, Odessa este un centru care ramane in atentia noastra.

Va avea Romania o a doua reprezentanta in Challenge Cup?
Chiar ne-am dori acest lucru, sa avem pe langa echipa campioana, o a doua reprezentativa in calificari.

Interviul acordat publicatiei, in limba engleza, il puteti lectura aici:

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile