Prima partida a Stejarilor la Cupa Mondiala va fi cea impotriva vicecampioanei mondiale Franta, pe Olympic Stadium din Londra. Pentru acest meci a fost desemnata o brigade de arbitri care il va avea la centru pe sud-africanul Jaco Peyper (foto: i.guim.co.uk)
Jaco Payper s-a nascut pe 13 mai 1980 la Bloemfontein, iar in cartea sa de vizita figureaza prezente in cadrul competitiilor Currie Cup, Super Rugby, The Rugby Championship, iar din 2011 si-a facut debutul in partide test.
In 2011, a oficiat la centru in finala IRB Junior World Championship dintre Anglia si Noua Zeelanda, acesta fiind prima experinta la Cupa Mondiala, unde a condus deja la centru partida de deschidere dintre Anglia si Fiji.
Nu este pentru prima data cand va arbitra un meci al Stejarilor, Jaco Peyper fiind prezent la Bucuresti in 2012 cu ocazia partidei test dintre Romania si Japonia.
Unul dintre arbitrii asistenti va fi Craig Joubert, conationalul lui Jaco Payper, nimeni altul decat cel care a condus la centru una dintre semifinalele, respective finala Cupei Mondiale din 2011, iar la actuala editie confruntarea dintre Franta si Italia.
Craig Joubert este arbitru international din 2006, a debutat intr-o partida Statele Unite -Tara Galilor, in palmaresul sau impresionat mai figurand finala Super Rugby din 2014 care le-a avut ca protagonist pe Waratahs si Crusaders.
Celalalt arbitru asistent vine din Argentina, Federico Anselmi, care a fost prezent in acest an la World Rugby Nations Cup unde a condus partida dintre Romania si Namibia, un cavaler al fluierului a carui carte de vizita contine deja prezente in competitii importante la nivel mondial, atat in ceea ce priveste rugbyul in 7, dar si cel practicat in XV.
In 2013, Frederico Anselmi a avut parte de o partida de gala, Canada-Maori All Blacks pentru ca in 2014 sa conduca semifinala Africa de Sud – Noua Zeelanda de la IRB Junior World Championship, dar si finala pentru locul cinci, avandu-le ca protagoniste pe Australia si Franta.