.png)
E 1913. Zorii se itesc in viata sportiva bucuresteana. Teo Davilla, fiul marelui dramaturg, Alexandru, scolit la Paris, vine cu ideea fondarii unui Cerc Athletic, prima echipa romaneasca ce avea sa participe, cu regularitate, la competitiile fotbalistice, putine, din acea vreme. Alaturi de el apar, printre altii, Tane Savulescu, viitorul selectioner, Motei, Roman, dar si George Vraca. E un aromin de vreo 17 ani, longilin, care „alearga mai repejor decit o sfirluga”, ce vrea sa devina botanist.
Dar razboiul bate la usa. Iubitorul plantelor ajunge la Iasi. Aici, intr-o barca de razboi, folosita pe post de spital de campanie, face cunostinta cu Maria Ventura si George Enescu. Prima e o uriasa actrita, venita sa ajute, ca infirmiera, la tratarea bolnavilor, marele dirijor e alaturi de soldatii grav raniti. Poarta cu ei discutii interminabile si, brusc, doreste sa se faca artist. Simte ca poate urca pe scena, ca are ceva de transmis publicului, ca Shakespeare ori Moliere nu-i sunt straini.
Jocurile Inter-Aliate
Prima mare conflagratie se termina. Evenimentul trebuie sarbatorit. In Franta au loc Jocurile Inter-Aliate, pe stadionul „Pershing”, o arena facuta cadou de americani celor din patria lui Dumas. Armata romana are, si ea, prezenta o delegatie. Nu-s bani, sportivii, care participa la patru discipline, platesc din propriul buzunar drumul si cazarea. La rugby, printre „tricolori”, se afla si George Vraca! E un focos inaintas, de linia a III-a, care patrunde cu dezinvoltura printre adversari. Nu prea facem fata. Pe 23 iunie, pierdem, contra gazdelor, cu 48-5. Ne executa si americanii, 21-0, trei zile mai tirziu. Dar locotenentul „Geo” debuteaza in sportul cu balonul oval, dupa ce facuse asta si in cel cu obiectul rotund. Peste ani, chiar avea sa glumeasca. „Am fost asemenea lui Ellis, cel care s-a suparat la fotbal, a prins mingea de siret, a lasat-o in spatele unui but si a fondat noul sport!”
Marlene Dietrich, Ion Fintesteanu, Maria Filotti, Ion Lucian, Fory Etterle
Dar scena il atrage mai tare. Termina cursurile Conservatorului de Arta Dramatica, rolurile incep sa curga. „Hamlet” si „Romeo”…, de marele Will. „Din jale s-a intrupat Electra”, de Eugene O’Neil, „Fintina Blanduziei”, de Alecsandri. Umple salile. E cind sobru, cind vesel, cum o cere rolul. Are o dictiune perfecta. Devine apropiatul marilor actori de la noi si din Franta, de unde se da ora exacta in materie de teatru. Lumea evolueaza, trece la film, dar rolurile memorabile ramin.
E primul care intelege ca una e jocul din spatele cortinei, alta e pelicula. E complex. Ajunge director la „Nottara”, dar ii analizeaza perfect jocul „cocosilor”, intr-un interviu din anii 60, lui Valentin Hossu-Longin. „Au fost pur si simplu zdrobiti de Noua Zeelanda, echipa urcata, de ceva vreme, pe cea mai inalta treapta a podiumului din rugby”. Il joaca, la perfectiune pe Shakespeare, se demachiaza, apoi, in cabine, vorbeste despre spiritul de fair play. „Legea fundamentala din acest sport e nu-l lovi pe cel cazut la pamint, chiar protejeaza-l! Faza urmatoare poti fi tu in aceeasi situatie!” Da replica Mariei Filotti, un alt monstru sacru al teatrului, isi regleaza respiratia, apoi zice „Rugbyul este o repriza de viata!” In fine, supeaza cu Marlene Dietrich, apoi, la revenire in Bucuresti, se duce direct in „Parcul Copilului”. A adus, de la Paris, citeva mingi originale „Gilbert”, pentru micutii de aici… In rugby, e ca in arta. Daca nu depui suflet, atunci totul este facut pe jumatate! George Vraca
E ros de boala, dar tocmai firea sportiva – spun apropiatii – il tine pe picioare. L-a asteptat pe Richard al III-lea toata viata. Rolul i se potriveste ca o minusa, dar nu-l poate duce decit in 14 reprezentatii. Artistul poporului se stinge, aproape pe scena, in aprilie ’64. In urma sa ramin rugbyul si o uriasa cariera de actor. Daca nu l-ati prins, rugati bunicul sa va spuna doua vorbe despre el. O sa vedeti cum i se umezesc ochii…
Autor: Catalin Oprisan
Sursa: www.gsp.ro
