Presedintele Cupei Mondiale 2011, Martin Snedden, a declarat ca exclude posibilitatea desfasurarii competitiei sau a unei parti din aceasta in alta tara.
Declaratia a fost facuta in urma zvonurilor lansate de ziaristi, conform carora unele meciuri s-ar putea disputa in Australia.
Situatia este insa, una foarte delicata, avand in vedere ca exista 75 de persoane decedate si 300 de disparuti in Christchurch (al doilea oras ca marime al tarii).
Meciul din grupa Romaniei, dintre Anglia si Argentina este primul programat sa aiba loc in Christchurch (10 septembrie, pe Lancaster Park Stadium).
Desi stadionul nu este afectat, atat infrastructura cat si unele cladiri, incluzand spatii de cazare, au inregistrat serioase pagube in urma cutremurului.
Snedden a precizat ca posibilitatea ca Christchurch sa nu mai gazduiasca o parte din meciurile de la Cupa Mondiala va fi analizata de Comitetul Cupei Mondiale.
Bernard Lapasset, presedintele International Rugby Board (IRB) a declarat ca „deocamdata, Cupa Mondiala nu reprezinta o prioritate pentru noi. Importanti sunt oamenii care traiesc in Cristchurch”.