Sambata, 3 septembrie, la Sibiu, va avea loc editia 2016 a Memorialului „Bebe Boboc”. Competitia se va desfasura pe stadionul care poarta numele marelui rugbyst sibian „Bebe Boboc”, din zona Valea Aurie.
Turneul va debuta la ora 10:30 cu un joc demonstrativ al grupelor de copii CSM Soimii Sibiu si CSR Rugby Sibiu, la categoriile de varsta U8, U12 si U14. De la ora 12:00 va avea loc meciul de seniori dintre CSM Sibiu si o Selectionata din Polonia, iar la ora 14:00 este programata partida dintre Old Boys Sibiu si Old Boys Alba Iulia si Cugir, intalnire care va aduce fata in fata diferite generatii de jucatori sibieni, multi dintre acestia practicand rugbyul sub indrumarea regretatului Bebe Boboc. Printre cei care vor fi prezenti se numara Ionut Seceleanu, Marius Nedelcu, Ionel Dumitru.
„Evenimentul este un omagiu adus celui mai important reprezentant al rugbyului sibian de a lungul istoriei, Bebe Boboc, care care se identifica ca fiind parintele rugbyului sibian, si cel care a creat pentru orasul Sibiu o traditie pentru promovarea si practicarea rugbyului. Participarea la acest memorial reprezinta un bun prilej pentru toate echipele de a-si masura fortele si de a avea un antrenament cu public inaintea campionatului”, ne-a declarat Razvan Aurel Borcan, director si antrenor la CSM Sibiu.
Memorialul „Bebe Boboc” este finantat de catre Consiliul Judetean Sibiu.
FOTO: www.sibiul.ro