Mircea Rusu, unul dintre jucătorii legendă ai rugby-ului românesc, a încetat din viață

Rugby-ul românesc este în doliu. Unul dintre marii jucători ai României, flankerul de aur al unei generații excepționale, care a alcătuit împreună cu Viorel Morariu și Radu Demian, una dintre cele mai valoroase linii a treia din rugby-ul autohton, Mircea Rusu a încetat din viață noaptea trecută, la Cluj-Napoca, la vârsta de 93 de ani.

Federația Română de Rugby își exprimă regretul față de dispariția acestuia și este alături de familia îndurerată.

Mircea Rusu s-a născut la 30 iulie 1933 la Blaj și a urmat cursurile Liceului „Sfântul Vasile cel Mare” din localitate, iar după desființarea acestuia și-a continuat studiile la Liceul „Horea, Cloșca si Crișan” din Alba Iulia. În timpul liceului, acesta a practicat alergări, săritura în lungime, aruncarea greutății, a suliței și a discului, jucând și baschet și volei.

Primul contact cu rugby-ul a venit în 1953, pe când era student la Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului de Căi Ferate din București și a asistat pentru prima oară la un meci de rugby la România – Italia 14-16 (24 mai 1953), disputat pe stadionul Dinamo în prezența a 20.000 de spectatori. Un an mai târziu, s-a îndreptat spre sportul cu balonul oval mai mult din necesitate: rămas fără cămin și masă la cantină, tatăl său fiind deținut politic, Mircea Rusu a aflat că membrii echipei de rugby a Institutului de Căi Ferate (din Divizia B) primesc masa la cantină gratuit, drept care s-a alăturat formației Locomotiva I.C.F., antrenată de Constantin „Telu” Diamandi. Aici tănărul jucător s-a remarcat rapid, iar in 1956 a făcut pasul la Grivița Roșie, unde va rămâne până în 1970, la vârsta de 37 de ani. În intervalul 1956 – 1970 obține, împreună cu „echipa de aur” a Griviței Roșii opt titluri de campion național, iar în 1964 – titlul de campion al Europei, după victoria obținută în finală împotriva francezilor de la Mont-de-Marsan.

În anii ’60, Mircea Rusu a fost component al echipeu naționale care a reușit o serie de 25 de meciuri internaționale fără înfrângere. Acesta și-a făcut debutul pentru România într-un meci cu Republica Democrată Germania, pe 27 octombrie 1959, disputat la București,ultimul meci pentru echipa națională disputându-l la 28 mai 1967 la Lisabona, într-un meci împotriva Portugaliei.

Mircea Rusu a rămas până în 1970 la Grivița Roșie, fiind și angajat ca inginer la Uzinele Grivița. În acest an, din cauza unor probleme familiale, a fost nevoit să se transfere la Cluj, unde a devenit director al Grupului Școlar Material Rulant „16 Februarie”, continuând să joace rugby la Agronomia Cluj. În paralel, el a avut o contribuție uriașă la dezvoltarea rugby-ului juvenil local, răspunzând de campionatul organizat de Ministerul Transporturilor si Telecomunicațiilor (M.T.Tc.) și înființând împreună cu Alexandru Ștefu, secția de rugby de la Școala Sportiva „Viitorul” Cluj, apoi o secție de juniori la Clubul Sportiv Școlar „Locomotiva”. După o vreme, cele două cluburi au fuzionat sub numele de „Locomotiva” Cluj. A contribuit și la înființarea echipei Uzinelor „16 Februarie”, la care a activat ca jucător până în 1979, când, la 46 de ani s-a retras din activitatea competiționala. A rămas, însa, lângă echipă până în 1995, când s-a pensionat.

Pentru meritele sale deosebite, a primit în 1964 titlul de Maestru Emerit al Sportului, a fost inclus în Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România și a condus organizații importante precum Fundația „Prietenii Rugbyului Clujean”. În aprilie 2023, Consiliul Local Cluj a aprobat cu unanimitate de voturi (23) acordarea titlului de Cetățean de Onoare domnului Mircea-Dorin Rusu.

În urmă cu trei ani acesta și-a lansat cartea „Omul Mircea Rusu” – moment prezentat pe rugbyromania.ro, aici.

Dumnezeu să-l odihnească!

Vom reveni cu informațiile legate de înmormântare.