Noua Zeelanda-Australia: Rugby de clasa!

Noua Zeelanda-Australia 51-20 (23-6).

Rugby de clasa! De mare clasa!

Superba demonstratie de rugby!

Arareori se iveste ocazia de a asista la un meci intre doua mari puteri ale rugby-ului mondial si care, pe masura scurgerii timpului, sa se fi transformat intr-o demonstratie rugbystica de asemenea anvergura, asa cum a fost cazul acestui al doilea test Noua Zeelanda-Australia.

Nu a fost un meci perfect, au existat greseli si inexactitati tehnice, unele in faze favorabile (Liam Messam a fost unul dintre „vinovati”) , dar a fost un meci splendid!

De la bun inceput trebuie lamurit faptul ca a fost o partida in care scorul final nu s-a datorat slabiciunii invinsilor, ci formidabilei forte a invingatorilor. Forta colectiva combinata cu forta individuala a neo-zeelandezilor a constituit ingredientul care a dus la anihilarea completa a australienilor.

Scriam, dupa primul test, desfasurat saptamana trecuta la Sydney, ca meciul de la Auckland va fi deschis oricarui rezultat. M-am inselat…nimic din cele intamplate la Sydney nu lasa sa se intrevada posibilitatea formidabilei lectii de rugby pe care All Blacks aveau sa o predea, o saptamana mai tarziu, la Eden Park.

Dupa egalul, 12-12, de pe Stadionul Olimpic din capitala Australiei, in care evolutia gramezii „Cangurilor” promitea – in mod legitim in acel moment – o performanta si mai buna la Auckland, australienilor le-a fost dat sa traiasca o seara de cosmar, o cumplita deziluzie.

Debarcand, plini de incredere, la Auckland, Michael Hooper si coechipierii sai erau optimisti in privinta capacitatii lor de a cuceri „fortareata” de la Eden Park.

Iata, insa, ca „fortareata” Eden Park – acolo unde Noua Zeelanda nu a pierdut niciun meci de 20 de ani (va mai amintiti „eseul de la capatul lumii” marcat de Jean Luc Sadourny?), iar Australia nu mai invinsese de 28 de ani – nu a cazut nici de aceasta data.

All Blacks i-au surclasat pe Wallabies, dominand, cu autoritate, toate aspectele jocului.

Ce ritm! Ce intensitate! Ce viteza! Ce acuratete! Ce fluiditate a jocului!

Calitatea executiei a fost, in unele momente, de-a dreptul sublima, iar varietatea si creativitatea etalate de All Blacks in constructia – in viteza, in viteza, in viteza! – a fazelor ofensive, „impletind” jocul inaintasilor cu cel al treisferturilor in combinatii ametitoare, au fost absolut impresionante.

Iar pasele din placaj, lansarea unor contraatacuri letale, rezultate din „turn overs” (cel mai bun exemplu il constituie fazele eseurilor lui Julian Savea si Kieran Read care au fost declansate in urma unor „turn overs”), toate acestea au devenit executii obisnuite in arsenalul All Blacks. Dar, acesta este prerogativul marilor echipe: de a face lucrurile dificile sa para simple!

Au existat si cartonase galbene, ambele echipe fiind penalizate, absolut corect, de catre arbitrul Romain Poite care a acordat trei cartonase: lui Richie McCaw si Ben Franks si , respectiv, lui Rob Simmons.

Deosebirea fundamentala a constat in efectul produs de eliminarile temporare pe tabela de scor.

In timp ce McCaw era pe banca „pedepsitilor”, echipa sa nu a primit decat trei puncte, inscriind, insa, la randul ei, trei puncte si ramanand in avantaj, 9-6.

In schimb, in cele 10 minute ale absentei lui Simmons, Wallabies au primit doua eseuri, gratie carora All Blacks au reusit sa se desprinda, decisiv, 23-6!

Primul eseu, care a fost un eseu de penalizare – gramada neo-zeelandeza ingenunchiindu-si rivala, aflata in inferioritate numerica – a avut darul de a crea un avantaj psihologic care a anulat sperantele inaintasilor australieni, sperante nascute, cu o saptamana mai devreme, pe ANZ Stadium din Sydney.

In privinta eseului de penalizare, este interesant de observat cum au tratat australienii gramada „la 5” . Ramasi cu 7 inaintasi, flankerul Scott Fardy a „legat” in linia a doua cu Sam Carter, Michael Hooper a ramas pe partea dreapta, iar Wycliffe Palu a trecut de la „inchidere” pe partea stanga a gramezii.

Faptul ca James Slipper si coechipierii sai au ales sa nu adauge un „troacar” pentru a avea opt jucatori in gramada, a aratat, parca, mai mult decat teama de a se fi lasat descoperiti pe treisferturi, increderea pe care o aveau in capacitatea lor de a rezista pachetului All Blacks in proba de forta care avea sa urmeze; incredere care, probabil, isi avea radacinile in evolutia buna a inaintarii etalata in primul test. Dupa cum s-a vazut, ei nu au rezistat, James Slipper fiind cel care a cedat primul, determinandu-l pe arbitrul Poite sa acorde, in mod justificat, eseul de penalizare.

O alta faza interesanta s-a petrecut in minutul 53, la tusa premergatoare eseului inscris de Richie McCaw. In mod neobisnuit, primii trei jucatori in aliniament au fost Julian Savea, Malakai Fekitoa si Aaron Smith, jucatori de treisferturi! Cred ca australienii au fost putin surprinsi de acest aliniament „prelungit” determinat de pozitionarea treisferturilor in tusa; Sam Whitelock a castigat balonul, iar apoi gramada l-a propulsat pe McCaw in but.

Neo-zeelandezii au inscris 6 eseuri, iar australienii doua cand scorul era, deja, 44-6.

A fost o demonstratie de rugby total in care All Blacks au detinut un control absolut al meciului, exercitand o presiune care a blocat aproape orice reactie a adversarilor.

McCaw si colegii sai au reusit sa mentina fluiditatea jocului (prima gramada ordonata a avut loc de-abia in minutul 25!) ceea ce le-a permis sa puna in valoare exceptionalele calitati individuale.

Dupa o perioada de cativa ani – in care imi permit sa includ si Cupa Mondiala din 2011 pe care au castigat-o – All Blacks poseda, in sfarsit, in Aaron Smith, un mijlocas la gramada de clasa mondiala.

Smith este ca o „zvarluga”, mobil, dinamic, energic, posedand o pasa foarte rapida si o accelerare care ii permite sa lanseze contraatacuri fulgeratoare.

La „uvertura”, Aaron Cruden a dovedit ca a progresat enorm, maturizandu-se si impresionand prin viziunea jocului, loviturile tactice de picior, facultatea de a exploata orice spatiu liber, cat de mic, in defensiva adversa si, mai ales, prin puterea decizionala, alegand in fractiuni de secunda, cele mai bune optiuni pentru a continua faza respectiva.

Amintiti-va faza eseului lui Julian Savea, din minutul 28: Retallick recupereaza balonul scapat de Sam Carter, Messam ii paseaza lui Cruden care sprinteaza, printre Palu si Beale, de-a lungul tusei, avandu-l alaturi pe Savea, il fenteaza, elegant, pe Kepu, si de-abia apoi ii paseaza balonul, peste Kurtley Beale, lui Julian Savea care avea cale libera catre eseu.

Desigur, Dan Carter va reveni dupa accidentarea suferita la Sydney, dar s-ar putea ca forma excelenta demonstrata de Cruden sa il impinga pe Carter pe banca de rezerve.

Unul dintre cele mai mari castiguri ale All Blacks din ultima vreme, il reprezinta linia a doua Sam Whitelock-Brodie Retallick.

Impreuna, cei doi formeaza un tandem foarte solid, stabil, ambii fiind jucatori completi, excelenti in tuse, excelenti in joc deschis (Retallick, in special, stralucind in joc deschis).

Imi permit sa inchei, afirmand ca meciul de la Auckland va ramane in istoria competitiei ca un reper important datorita nivelului tehnico-tactic etalat de All Blacks.

Recunoscand meritele jucatorilor, mi se pare important sa scot in evidenta prestatia remarcabila a arbitrului Romain Poite, a carui contributie a fost esentiala atat in asigurareea fluiditatii jocului cat si in penalizarea actelor care justificau interventia sa.

Performanta domnului Poite merita evidentiata mai ales in contextul arbitrajelor controversate ale lui Craig Joubert, in partida Waratahs-Crusaders, finala turneului SuperRugby si a lui Jaco Peyper in primul test Australia-Noua Zeelanda, de la Sydney.

Monsieur Poite a fost, insa, la inaltimea meciului pe care l-a arbitrat.

Eugen Cionga
Toronto