.png)
In rugby, cei care duc greul in gramada si lupta pentru fiecare balon, barbateste, fata in fata cu adversarul, sustinand greutatea pachetului, sunt pilierii. Mult curaj, determinare si un dram de nebunie. Sa simti puterea bruta a celui din fata ta, sa-l privesti in ochi si sa lupti de fiecare data cu el pentru a-l domina si a castiga balonul. Dragos Dima este unul dintre oamenii din prima linie.
Cu o carte de vizita impresionanta, castigatorul celui mai prestigios trofeu intercluburi din Europa, Heineken Cup, un fel de Cupa Campionilor la fotbal, Dima (32 de ani) s-a reintors dupa trei ani in echipa nationala. Jucatorul din Focsani a lasat in urma o dubla operatie de hernie de disc, doi ani de recuperare si de munca asidua de a reveni pe teren, a strans din dinti si a crezut nebuneste in visul lui de a imbraca inca o data tricoul brodat cu frunza de stejar. Astfel, peste 29 de zile, Dragos va bifa, dupa 12 ani, o noua editie a Cupei Mondiale, dupa cea din 1999, cand a debutat, pentru „stejari”, cu Australia.
Pilierul nationalei Romaniei, Dragos Dima, este un tip dintr-o bucata. „Imi plac oamenii loiali si drepti si cei care imi spun ceea ce gandesc despre mine, in fata”, puncteaza el. Iti vorbeste deschis, privindu-te in ochi, asigurandu-se de fiecare data ca ai inteles exact ceea ce vrea sa spuna. Nu-i plac jumatatile de masura, „ori faci totul cum trebuie, ori stai linistit”, si asta se vede si in antrenamentul pe care „stejarii” il sustin. Concentrat, atent pe fiecare balon, venind repede la sustinere, Dragos este prezent la fiecare faza unde balonul este purtat in atac.
Familie cu lipici la sporturi
Dima provine dintr-o familie unde sportul este cuvantul de baza, mama, Constanta, a facut volei, tatal, Costica, a practicat luptele greco-romane, iar toti cei patru baieti ai familiei au ales rugby-ul. „Fratele mai mare, Cristi, ne-a bagat microbul cu balonul oval in familie. Tata dorea sa fac handbal, m-a mai luat cu el si in cantonamente cand devenise antrenor de lupte, dar nu s-a prins nimic de mine. Dupa ce l-am vazut pe fratele meu jucand, nu voiam decat rugby”, zambeste el. Avea 14 ani si lua o hotarare care avea sa ii schimbe definitiv viata. A ajuns repede la Farul, apoi, la terminarea junioratului in 1998, a facut pasul la Castres in prima liga franceza, ca dupa trei sezoane sa ajunga la cea mai galonata echipa din rugby-ul din Hexagon, Toulouse.
Dubla operatie de hernie de disc
Un vis devenit realitate pentru pustiul ce isi incepuse cariera la FPS Focsani, iar acum ridica cel mai valoros trofeu european, Heineken Cup, echivalentul Cupei Campionilor de la fotbal. „A fost cel mai frumos moment din cariera mea, de fapt toate meciurile pe care le-am jucat cu Toulouse au fost speciale”, spune „Mosu”, cum este poreclit de colegi. Avea 23 de ani si tot viitorul inainte.
Firul discutiei se rupe brusc. Dragos marturiseste ca nu ii place sa vorbeasca despre accidentarea care l-a scos de pe teren doi ani, o hernie de disc care s-a lasat cu doua operatii si doi ani de pauza. O accidentare care, pe postul lui inseamna categoric retragerea. „Am crezut in mine si in fortele mele si stiam ca fara lupta nu faceam nimic si ca la un moment dat totul se intoarce dublu la tine. Au fost si momente in care am vrut sa renunt la rugby, psihic este enorm sa stai un sezon jumatate pe tusa. Am avut insa langa mine persoane care m-au sustinut si m-au incurajat”, spune Dragos. O amintire care se creioneaza intre ambitia fantastica de a merge mai departe si o cicatrice urata la coloana.
„Fiecare gramada e o lupta”
Acum s-a intors sa faca ceea ce stie mai bine, sa lege gramada, arma cu care Romania isi domina de multe ori adversarii in momentele fixe. Imposibil sa nu fi zarit, macar in fuga, pe ecranul televizorului, doua pachete de inaintare formate din cate opt oameni fiecare, ciocnindu-se cu putere. In prima linie, socul este imens, insa atentia jucatorilor se concentreaza in gramada pe un singur adevar: „duelul pentru suprematie”. „De prima data cand se leaga gramezile iti vezi adversarul direct, simti cat este de puternic si incerci sa il domini, sa ocupi tu prima pozitie. Daca simte ca esti mai slab decat el sau ca ai lasat o singura data garda jos, ai pierdut totul”, subliniaza Dragos. O gramada puternica obtine intotdeauna baloane pentru jucatorii de treisferturi, insa lupta este de fiecare data imensa: „Nicio gramada nu seamana cu alta, fiecare are istoria ei. Daca legam 20 de gramezi, sunt 20 de lupte, psihologice si fizice. E ca la box, punctezi in fiecare runda! Trebuie sa fii lucid, sa lupti, sa tii gramada si sa castigi balonul. Regulile sunt simple!”.
O alta istorie cu Anglia
La fel de simpla este si numaratoarea care il desparte pe Dragos de obiectivul cu care a revenit pe teren: participarea la Cupa Mondiala. 24 de zile! „Aceasta competitie e si mai importanta pentru mine deoarece va fi ultima din cariera mea de sportiv. Merg acolo sa dau tot ce am mai bun, sa ajut echipa cu experienta mea, sa ma bucur de fiecare moment cand voi fi pe teren si sa castigam doua meciuri”, marturiseste „Mosu'”. In Noua Zeelanda, el va da peste un adversar pe care l-a avut si in 2001, Anglia, cand Romania a stabilit recordul negativ pe Twickenham, 0-134. „A fost un moment foarte greu de depasit, psihologic, o astfel de infrangere poate insemna sfarsitul tau ca jucator. Eu imi asum scorul pe care l-a incasat, insa la acea vreme echipa noastra nu era deloc pregatita pentru un asemenea meci de anvergura. Vreau sa cred ca pregatirea pe care o facem acum ne va ajuta sa jucam un meci onorabil cu Anglia si sa nu ne fie rusine de ceea ce am facut pe teren”, spune el. Pana atunci insa, Dragos va mai lega sute de gramezi. Repetitii perfecte pentru a-si domina adversarul. Forta pura!
Cred ca din toate meciurile jucate in Romania cel mai special a fost cel cu Uruguay, pentru calificarea la Cupa Mondiala. Ambianta a fost fantastica!
Dragos Dima, pilier
Dragos Dima este fan Lucian Bute. „Treci Siretul din satul meu si ajungi la Pechea, de unde e el. Imi place de el pentru ca e un baiat simplu, care stie ce e munca, a pornit de jos, a castigat si si-a pastrat capul pe umeri”, spune Dragos
Echipa in familie
Cristi, fratele mai mare al lui Dragos, cel care i-a atras pe ceilalti trei pe terenul dintre H-uri, a jucat taloner, insa a renuntat la rugby dupa juniorat. Costica si Adrian, mai mici ca varsta decat Dragos, joaca inchizator si, respectiv, centru, ambii evoluand in Italia. „Fiecare dintre noi evolueaza pe alt post, am impanzit peste tot echipa, cu predominanta pe gramada, acolo unde se duc luptele mai grele”, se amuza Dragos.
Sursa: prosport.ro
Autor: Mirela Basescu
