Turul sezonului regulat al SuperLigii CEC Bank si prima etapa a returului, l-au adus in prim-plan ca lider al marcatorilor de eseuri pe vicecapitanul echipei CSM Stiinta Baia Mare, Razvan Ailenei, cu 8 incercari. Mai mult, acesta este autorul a doua hat-trick-uri, reusite cu Universitatea Cluj si Politehnica Iasi, fiind pe primul loc si in aceasta ierarhie. In varsta de 25 de ani (1,90m si 114 kg), jucatorul de linia a treia a repetat practic istoria editiei din 2013 a SuperLigii cand, in turul competitiei reusea tot 2 hat-trick-uri si o dubla, insa pentru echipa la care era legitimat atunci, Universitatea Cluj (a reusit tripla in meciurile cu CSM si Dinamo).
Cum ti s-a parut acest tur al SuperLigii CEC Bank?
A fost cred ca cel mai echilibrat tur de la infiintarea competitiei, toate echipele s-au intarit, am fost mult mai apropiati valoric. Acest lucru este unul pozitiv pentru ca meciurile sunt mai puternice, iar aceasta duce la cresterea nivelului competitiei interne.
Care este secretul reusitelor tale, fiind principalul marcator de eseuri, cu 8 incercari (doua hat-trick-uri si o dubla)?
Pentru mine este o reeditare a sezonului 2013, atunci cand evoluam la Universitatea Cluj si am reusit exact ca acum doua hat-trick-uri si o dubla. Mi-a fost dor sa marchez eseuri, este o bucurie care cu greu poate fi descrisa. Ma bucur ca pot ajuta echipa, ca pot finaliza eforturile colegilor mei si ca, pas cu pas, ajungem sa ne indeplinim obiectivul.
Pentru Baia Mare este un an competitional cu multe schimbari: un antrenor nou pe banca tehnica, jucatori noi…
Cred ca trebuia sa vina si aceasta schimbare la echipa pentru ca finalele pierdute s-au tot adunat. A fost un inceput nou si pentru noi, George Sava este un antrenor cu un stil diferit de cel al lui Eugen Apjok. A fost un pic grea aceasta trecere de la un antrenor la celalalt pentru ca sistemul de joc pe care ni l-a cerut fiecare e total diferit.
Ce a adus nou Sava?
Un mare plus pe partea de mentalitate. Inca de la inceput am pornit cu gandul ca ne pregatim pentru a castiga SuperLiga si ca fiecare meci e un mic pas spre acest obiectiv. Sava este un antrenor care adora spectacolul rugbistic, iar stilul lui de joc este unul deschis, cu multe offload-uri, cu multe pase. Practic s-a schimbat totul la noi, de la stilul de joc la pregatire, antrenament, totul.
Cum ai caracteriza evolutia echipei?
Am inceput un pic mai timid, era si normal dupa o schimbare atat de mare. Ne-a luat un timp ca sa intelegem exact ce ne cere antrenorul sa jucam, sa ne adaptam acestui stil mult mai rapid si mai deschis fata de ceea ce am jucat pana acum. In plus, meciurile cu adversarii mai buni le-am avut la inceput, dupa care, treptat treptat am inceput sa jucam ceea ce ni se cere, sa ne gasim ritmul. Evolutii au inceput sa fie constante, sa prindem incredere mai multa in noi, sa ne gasim altfel pe teren.
Este un an competitional in care ati castigat Cupa Regelui. Cat de mult va motiveaza acest trofeu?
Pentru noi Cupa Regelui a fost o competitie care s-a terminat frumos, am jucat fara presiune, bucurandu-ne de rugby. Ne-am bucurat ca am castigat si cu Timisoara si cu Steaua, meciuri care au fost ca o adevarata finala, iar faptul ca ne-am impus noi ne-a dat incredere si ne-a motivat pentru ce urma in SuperLiga CEC Bank.
Maine debuteaza un nou sezon de Cupa Romaniei. Baia Mare va intalni Clujul, o reeditare a meciului de saptamana trecuta din SuperLiga. Cum vezi aceasta partida?
Cupa Romaniei este o competitie importanta pentru noi, o competitie pe care ne dorim sa o castigam. Cu siguranta pana in fazele finale echipele vor juca cu tot lotul, vor rula toti jucatorii, fiecare incercand sa isi imbunatateasca jocul. Legat de meciul cu Universitatea Cluj noi il tratam cu seriozitate asa cum facem cu fiecare advesar pe care il avem in fata. Obiectivul este victoria si mai ales sa facem un joc frumos, care sa placa publicului.