Caută
Close this search box.

RC Antonio Jr organizeaza un turneu de rugby 7 pentru categoria de varsta U15

RC Antonio Jr organizeaza o noua competitie ce se adreseaza copiilor, varsta U15 (copii nascuti 2003 si mai mici). Astfel, in colaborare cu unul dintre partenerii clubului, timp de cinci duminici consecutive, pe 29 octombrie, 5, 12, 19 si 26 noiembrie, va organiza „Cupa Kaufland” la rugby 7.

La aceasta intrecere s-au inscris alaturi de clubul organizator, RC Antonio Jr, patru echipe Somii Bucuresti, Colegiul Tehnic Dinicu Golescu, Rugby Sacele si CS Dinamo Bucuresti. Meciurile au loc pe terenul din Complexul Studentesc Tei Bucuresti, cu incepere de la ora 10:00. Copii participanti vor avea parte de multe suprize, dar si de o repriza a treia inedita.

„Prin acest turneu ne-am propus sa oferim copiilor experienta, pentru ca meciurile numeroase dau jucatorului curajul si dorinta de a se autodepasi si il ajuta sa se dezvolte din toate punctele de vedere. Am preferat sa facem mai multe etape din dorinta de a oferi participantilor cat mai multe meciuri, in special jucatorilor nascuti 2003 si chiar mai mici. Copiilor de aceasta varsta le lipsesc atat meciurile, cat si competitiile, iar in lipsa acestora nu ai cum sa dezvolti sportivul. Sa nu uitam ca la aceste generatii de U15 pana anul trecut existau si cateva turnee internationale de rugby 7, pe care, cu mandrie pot sa afirm, le-am condus si a fost o experienta foarte placuta. Va imaginati ce senzatie este sa oferi jucatorilor in fiecare saptamana un asemenea turneu, cinci etape, cinci echipe si un total de 50 de meciuri. Am optat pentru formatul de rugby 7 pentru ca este mai spectaculos si mai dinamic decat cel clasic, in XV, iar dorinta noastra, a mea si a colegilor din clubul nostru a fost sa ii vedem cum joaca rugby 7 pe copiii pe care i-am crescut, copii talentati, agili si indemanatici. In cadrul competitiei se vor oferi multe cupe si premii, iar repriza a treia va fi una inedita. Parintii copiilor au propus o abordare originala a acesteia, o masa pregatita de ei, in care sa se regasesca preparate culinare precum gulas, paste, gratar, fasole cu ciolan. Repriza a treia ramane un factor esential in sportul nostru pentru ca da posibilitatea copiilor sa socializeze, sa se desparta prieteni dupa meciurile de pe teren”, a declarat Antonio Dumitru, antrenor si fondator al clubului RC Antonio Jr.

FOTO: #RugbyTonyVaio

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile