Sâmbătă, 14 noiembrie, pe Stadionul Municipal din Bârlad a avut loc manșa tur a finalei mici a Diviziei Naționale de Seniori, ediția 2019-2020. RC Bârlad a câștigat cu 30-10 (10-5) în fața echipei CSM Galați. Returul va avea loc sâmbătă, 21 noiembrie, la Galați. Meciul se va disputa fără spectatori din cauza situației epidemiologice actuale.
Deținătoare en-titre a medaliilor de bronz, RC Bârlad s-a impus la finalul unui meci pe care l-a controlat, deși replica echipei CSM Galați a fost extrem de bună. Elevii lui Nelu Harnagea au deschis scorul în minutul 8, prin eseul reușit de Cristian Constantin, transformat de Ovidiu Neagu. Două minute mai târziu, același Neagu a mărit ecartul pe tabelă, printr-o penalitate, 10-0. Deși rămași în 14 jucători, după eliminarea temporară a lui George Prunaru, gălățenii au reușit să culce balonul în terenul de țintă prin Dragoș Giușcă, 10-5, scor cu care s-a și intrat la vestiare.
În repriza secundă, oaspeții au reușit să egaleze prin eseul lui Bogdan Frățilă, însă scorul s-a modificat imediat, Neagu, aducându-și din nou echipa în avantaj printr-o penalitate, 13-10. Bârlad a început să se desprindă de adversar, întâi prin eseului lui Ionuț Dascălu, transformat de Neagu, 20-10, apoi prin cel al lui Alexandru Crăciun, transformat și acesta. Neagu a mai adăugat trei puncte pe tabelă dintr-o penalitate, scorul final fiind de 30-10.
Meciul retur va avea loc la Galați, sâmbătă, 21 noiembrie, de la ora 13:00.
Finala mare a DNS programată inițial tur- retur, se va disputa într-o singură manșă, pe 2 decembrie, pe teren neutru, conform înțelegerii dintre cele două cluburi: CS Năvodari și CS Știința Petroșani.
În cazul în care nici atunci nu se întrunesc condițiile necesare disputării partidei, aceasta va fi reprogramată pentru primăvara anului 2021, ambele echipe dorind ca titlul de campioană să se decidă pe teren.