Caută
Close this search box.

RC Grivița – RC Bârlad este capul de afiș al etapei a 7-a din DNS

La felul în care se prezintă acum clasamentul Diviziei Naționale de Seniori derbyul etapei este cu siguranță partida dintre RC Grivița și RC Bârlad, o miză la fel de importantă având și celelalte trei dispute RC Gura Humorului-Știința Petroșani, CSU Arad-CSU Alba Iulia și CSM Suceava-CS Năvodari.

RC Grivița a produs surpriza etapei precedente învingând pe terenul vicecampioanei, CS Năvodari, astfel că echipa din Parcul Copilului se află pe poziția a treia, la doar două puncte în spatele liderului Știința Petroșani și la un singur punct de adversara de sâmbătă, RC Bârlad. Așadar se vor întâlni ocupantele pozițiilor doi, respectiv trei, învingătoarea având șansa și în functie de jocul rezultatelor de a ajunge chiar în vârful ierahiei competiției.

La Gura Humorului, Știința Petroșani se va deplasa în calitate de campioană en-titre, dar și ca lideră a clasamentului ceea ce va pune, cu siguranță, o presiune în plus asupra gazdelor. Dovedind poftă de joc, petroșenenii au realizat scorul etapei precedente, în timp ce RC Gura Humorului are avantajul moral de a fi obținut prima victorie în deplasare în acest sezon, pe terenul celor de la CSU Alba Iulia.

Cu două înfrângeri la activ și cu o evoluție nu la fel de constantă cum arată în sezoanele anterioare, CS Năvodari va merge la Suceava pentru a-și recupera punctele pierdute acasă cu RC Grivița. Nu-i va fi, însă ușor pentru că CSM Suceava este o echipă redutabilă pe propriul teren, mereu capabilă de surprize și cu sigurantă dornică de a șterge imaginea lăsată la Petroșani.

CSU Arad-CSU Alba Iulia este disputa ultimelor două clasate, arădenii față de adversara lor de sâmbătă având totuși, un succes în această ediție, acel 19-15 cu CSM Suceava. Desigur fiecare partidă are istoria sa, CSU Arad mizează și pe faptul că etapa trecută a stat, astfel fiind mai odihnită, cei de la CSU Alba Iulia cu gândul la a-și juca șansa și a obține primele puncte.

Divizia Națională de Seniori
29.05.2021
RC Grivița – RC Bârlad, stadion Parcul Copilului, ora 11.00
Arbitri: Diaconescu Robert, Preda Dragoș, Ioniță Victor
Comisar de citare: George Bărgăunaș
*meciul este transmis în direct pe canalul de youtube RC Grivița

CSM Bucovina Suceava – CS Năvodari, stadion Unirea, ora 11.00
Arbitri: Gorodea Emanuel, Dimitriu Romică, Bărgăoanu Dragoș
Comisar de citare: Gheorghe Pleșcan

RC Gura Humorului – CS Stiința Petroșani, stadion Tineretului, ora 11.00
Arbitri: Gârbău Mădălin, Surmei – Balan Gabriela, Bișoc Marius
Comisar de citare: Mihail Stuparu
* meciul este transmis în direct pe canalul de youtube RC Gura Humorului

CSUAV Arad – CSU Alba Iulia, stadion Sanicolau, ora 11.00
Arbitri: Cojocnean Călin, Răvar Lucian, Kiss Andrei
Comisar de citare: Constantin Bonea

FOTO: RC Grivița Facebook

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile

slot gacor