Caută
Close this search box.

România pierde semifinala cu Georgia și joacă finala mică cu Spania

Naționala de rugby a României a pierdut semifinala Rugby Europe Championship 2023, fiind învinsă de Georgia cu 31-7 (17-0). Stejarii vor juca astfel pentru medaliile de bronz ale competiției, urmând să întâlnească pe 19 martie, Spania, într-un meci ce va avea loc la Badajoz.

De asemenea, în urma meciului de astăzi, Lelos au câștigat și Cupa Antim Ivireanu, trofeu pus în joc în întâlnirile directe dintre cele două echipe.

Georgia a început în forță partida disputată pe Avchala Stadium din Tbilisi. În minutul 2, uvertura Tedo Abzhandadze, a deschis tabela, dintr-o lovitură de pedeapsă, 3-0. Lelos și-au mărit avantajul cinci minute mai târziu când Vasil Lobzhanidze, mijlocașul la grămadă găsește breșa, pătrunde și îi pasează lui Nodar Cheishvili care marchează eseu la centru. Tot Abzhandadze transformă pentru 10-0.

România încearcă să construiască atac după atac, însă fiecare acțiune este stopată de apărarea bună a gazdelor, multe dintre baloane fiind pierdute pe greșelile individuale ale Stejarilor. În minutul 25, Georgia are o nouă șansă de eseu, Abzhandadze scapă de mai multe placaje și culcă balonul în terenul de țintă, însă Vlăduț Popa reușește să salveze încercarea în ultima secundă, balonul fiind culcat pe mâna lui astfel că arbitrul întâlnirii, italianul Federico Vedovelli nu acordă eseul. Cei care domină jocul sunt în continuare Lelos care leagă atac după atac, doar apărarea bună a jucătorilor lui Eugen Apjok păstrând scorul nemodificat. Finalul primei părți aduce încă un eseu pentru gazde, după mai multe puncte de fixare în 22-ul Stejarilor, Abzhandadze îl deschide foarte bine pe Aleksandre Todua, care marchează la colț. Abzhandadze transformă pentru 17-0. România termină repriza în atac, forțând un eseu cu molul de margine, însă nu reușim să detabilizăm apărarea georgiană, 17-0, scorul pauzei.

Partea secundă începe cu gazdele în atac, însă Stejarii se apără bine și câștigă balonul. În minutul 53, Alexandru Savin primește cartonaș galben pentru greșeli repetate, câteva minute mai târziu, arbitrul dictând un eseu de penalizare în favoarea Georgiei, după numeroasele infracțiuni din apărarea Stejarilor, 24-0. Încet, încet, România mută jocul în 22-ul advers, forțând marcarea primelor puncte. După minute bune de pressing, Eugen Căpățînă concretizează efortul molului și culcă balonul în terenul de țintă. Ionel Melinte transformă pentru 24-7, în minutul 56. Urmează un sfert de oră în care ambele echipe forțează marcarea de noi puncte, însă apărarea foarte bună, de fiecare parte, păstrează tabela intactă.
În minutul 75, Georgia are o nouă șansă de eseu, Niniashvili scapă pe contraatac, însă Melinte plachează in extremis, salvând un nou eseu. România termină meciul în atac, cu un mol de tușă, însă Georgia reusește un turnover, balonul ajunge la Akaki Tabutsadze care face o cursă spectaculoasă și marcheaza un nou eseu, 31-7, scor final.

Georgia se califică astfel în finala Rugy Europe Championship și va întâlni Portugalia care a învins în cealaltă semifinală Spania, cu 27-10. România va juca pentru medaliile de bronz cu Spania. Finalele locurilor 1-4 vor avea loc pe 19 martie, în Spania, la Badajoz.

Georgia
1. Guram Gogichashvili. 2. Giorgi Chkoidze, 3. Beka Gigashvili, 4. Nodar Cheishvili, 5. Konstantine Mikautadze, 6. Giorgi Tsutskiridze, 7. Beka Sanginadze, 8. Tornike Jalagonia, 9. Vasil Lobzhanidze, 10. Tedo Abzhandadze, 11. Aleksandre Todua, 12. Merab Sharikadze (C), 13. Giorgi Kveselandze, 14. Akaki Tabutsadze, 15. Davit Niniashvili
Rezerve: 16. Shalva Mamukashvili, 17. Nika Abuladze, 18. Guram Papidze, 19. Vladimeri Chachanidze, 20. Otar Giorgadze, 21. Gela Aprasidze, 22. Luka Matkava, 23. Demur Tapladze
Antrenor: Levan Maisashvili

România
1. Alexandru Savin (CSA Steaua), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), 3. Thomas Crețu (Stade Francais), 4. Adrian Moțoc (Biarritz), 5. Marius Antonescu (Bourg en Bresse), 6. Mihai Macovei (RC Bassin D’Arcachon), 7. Cristi Chirica (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 8. Andre Gorin (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timisoara), 10. Vlăduț Popa (CSA Steaua), 11. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare),13. Atila Septar (RC Toulon), 14. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara), 15.Ionel Melinte (RC Hyeres Carqueiranne La Crau)
Rezerve: 16. Eugen Căpățînă (SCM USV Timișoara), 17.Ciprian Chiriac (SCM USV Timișoara), 18. Costel Burțilă (RC Hyeres Carqueiranne La Crau), 19. Marius Iftimiciuc (Perigueux), 20. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 21. Alexandru Țiglă (CSM Știința Baia Mare), 22. Tangimana Fonovai (CSA Steaua), 23. Cosmin Iliuță (CSA Steaua)
Antrenor: Eugen Apjok

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile

slot gacor