SCM Timișoara a obținut prima victorie în Cupa României

Prima competiție din rugbyul românesc intern în 2021, Cupa României, a debutat astăzi la Timișoara, cu un meci din Grupa A. Pe stadionul Gheorghe Rășcanu, SCM Timișoara s-a impus fără emoții în fața Universității Cluj, cu 52-15 (33-0) obținând și bonusul ofensiv.

Clujul a început în forță meciul, în primele cinci minute aflându-se în terenul de 22 al timișorenilor, însă nu a putut găsi breșe în apărarea acestora. De altfel, în primele 10 minute ale partidei jocul a fost echilibrat, cele două echipe irosind, rând pe rând, șansa de a pune primele puncte pe tabelă.


În minutul 15, Manumua Tevita a speculat o greșeală a ardelenilor în propriul lor teren de 22 și a marcat primul eseu al gazdelor, transformat de Dănuț Jipa. Două minute mai târziu, Ciprian Straja vede cartonaș galben, iar timișorenii profită de avantajul jucătorului în plus pe teren. Aceștia marchează întâi prin Corrado – Romeo Ștețco, autorul unei curse frumoase pe aripa stângă și apoi prin același Manumua Tevita, ambele încercări transformate de Jipa, 21-0.

Până la finalul primei părți, Clujul evoluează în 14, după ce vede cartonaș galben și Claudiu Curcă, iar timișorenii adună eseu după eseu, prin Stephen Shennan și Feofakai Holoia, prima transformată de Jipa, 33-0.

Înaintea de intrarea la pauză, Melniciuc ratează punerea primelor 3 puncte pe tabelă, nereușind să transforme lovitura de pedeapsă primită de clujeni.

Repriza secundă începe cu un nou cartonaș galben văzut de Alexandru Banu de la Universitatea Cluj. Scenariul din prima parte se repetă și, în superioritate numerică, Timișoara reușește încă două eseuri prin Vali Popârlan și Shennan, ambele transformate de Jipa, 47-0.

Oaspeții pun primele puncte pe tabelă în minutul 50, prin Ionuț Mazăre care transformă o penalitate, 47-3. De altfel, următoarele 10 minute le aparțin studenților ardeleni care profită de eliminarea temporară a timișoreanului Cătălin Fercu, apoi de cartonașul roșu văzut de Gabriel Rupanu. Elevii lui Cristi Săuan reușesc să marcheze două eseuri, prin Vlad Rotar și Alexandru Banu, primul transformat de același Mazăre, 47-15.

Înainte de fluierul final, același Shennan stabilește scorul final, după o cursă frumoasă culcând balonul în terenul de țintă, 52-15.

De remarcat prezența în primul XV al bănățenilor a lui Kemal Altinok și David Trăușan, componenți ai României U20, și evoluția în echipa ardelenilor a încă Stejărei de la U20, Alex Șuler și Teo Ursu, ambii debutând în această partidă.

Cupa României va continua weekend-ul viitor cu etapa a doua care programează partidele CSM Știința Baia Mare în Grupa A și CSA Steaua – CS Dinamo în Grupa B.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile