Eternul derby al sportului românesc, CS Dinamo – CSA Steaua, a deschis etapa a VI-a a SuperLigii de rugby, prima a returului din sezonul regulat al competiției. Cu un scenariu diferit față de întâlnirea din tur, dominată de Dinamo, partida de astăzi a revenit Stelei care s-a impus cu 27-14 (15-6), plecând de pe Stadionul Florea Dumitrache și cu bonusul ofensiv.
Încă din primele minute, miza întâlnirii și-a pus amprenta asupra jocului, atât Dinamo, cât și Steaua evoluând în 14 jucători, după ce căpitanul „alb-roșilor”, Alexandru Mitu, respectiv Kamil Sobota de la militari, au văzut cartonașul galben. A urmat o perioadă de tatonare cu ambele echipe încercând să găsească breșe în apărarea adversă și să își impună jocul. Primii care au avut șansa să deschisă scorul au fost gazdele însă balonul trimis dintr-o lovitură de pedeapsă de Jondre Williams, dintr-o poziție bună, nu a trecut printre buturi. Cinci minute mai târziu, acesta reușește să transforme o nouă penalitate primită, 3-0. Steaua atacă și pune presiune, determinându-și adversarii să greșească, iar Tudor Boldor restabilește egalitatea dintr-o lovitură de penalitate, de la 30 metri, central pe buturi, 3-3. Jocul se mută minute bune în terenul de 22 al steliștilor, însă apărarea acestora închide toate culoarele pentru adversari. În minutul 24,Jondre Williams își readuce echipa în avantaj, concretizând încă o lovitură de penalitate, 6-3.
Echilibrul de forțe se rupe în minutul 30 când Alexandru Porojan primește cartonaș galben, iar Dinamo rămâne astfel, pentru a doua oară, în 14 jucători. Elevii lui Dănuț Dumbravă speculează perfect acest lucru și reușesc să marcheze două eseuri în cinci minute. Florin Surugiu pleacă foarte bine pe lângă molul de margine format în 22-ul dinamovist și culcă balonul în terenul de țintă, Boldor transformă și Steaua trece pentru prima dată în avantaj în această partidă. Un minut mai târziu, Robert Neagu finalizează o acțiune spectaculoasă a lui Sioeli Lama care i-a pasat perfect după o cursă frumoasă pornită din 22-ul propriu, Boldor ratează transformarea, scorul fiind 15-6. Pe final de repriză, Dinamo forțează marcarea unui eseu care ar reduce ecartul, însă nu au avut suficientă forță.
Repriza secundă a venit cu joc un echilibrat, fiecare echipă încercând să-și prindă adversara pe picior greșit. În minutul 50, Dinamo reușește primul eseu, prin Damian Bonaparte, bine deschis de Marian Ispir, Jondre Williams ratează transformarea, iar ecartul rămâne de patru puncte, 15-11. Trei minute mai târziu, Robert Neagu își trece în cont al doilea eseu al zilei, după o pasă foarte bună primită de la Boldor, acesta ratând însă transformarea, 20-11.
Williams Jondre reduce din nou diferența dintr-o penalitate, la puține minute, după ce o ratase pe cea anterioară, 20-14. Steaua însă contabilează al patrulea eseu, Nasalo găsind culoarul perfect în apărarea gazdelor și marcând la centru, Plai transformă pentru 27-14. Ultimele 10 minute de joc îi găsește pe elevii lui Cosmin Rațiu în atac, însă „roș-albaștrii” se apără foarte bine. Mai mult, aceștia rezistă în fața atacurilor adverse chiar și când rămân în 14, după eliminarea cu cartonaș galben a lui Alexandru Savin.
Steaua își trece astfel în cont o nouă victorie, păstrându-și invincibilitatea în fața eternilor rivalilor, ultimul succes al „alb-roșilor” datând din 2014, când câștigau chiar în Ghencea, cu 11-10.
În etapa următoarea, Dinamo primește vizita celor de la Universitatea Cluj, iar Steaua vizita celor de la Tomitanii Constanța.