In SuperLiga CEC Bank urmeaza sa se dispute partidele din etapa a IV-a, o runda care va fi deschisa de disputa gazduita de Stadionul Dan Paltinisanu dintre campioana en-titre Timisoara Saracens si actualul lider al clasamentului Steaua Bucuresti, militarii fiind inca neinvinsi in aceasta editie de campionat.
Partida dintre Timisoara Saracens si Steaua Bucuresti va fi unul dintre derbyurile acestei etape, banatenii avand la activ o victorie impotriva Stiintei Baia Mare, dar si o infrangere pe terenul celor de la CSM Bucuresti. Chiar in runda anterioara timisorenii au cedat in fata tigrilor, un rezultat care echilibreaza lupta pentru configurarea careului de asi al primului esalon valoric.
Desigur, trupa de pe malurile Begai a fost lipsita de aportul unor jucatori de baza in partida de pe Stadionul National Arcul de Triumf, chiar si in aceste conditii campionii en-titre cu un lot valoros nu au reusit sa gasesca solutia tactica pentru a depasi un adversar aflat pe val si care se anunta in viitor ca una dintre pretendentele in lupta la varf.
Ca si in editia precedenta, Steaua Bucuresti a inceput perfect cu trei victorii obtinute in tot atatea partide disputate, mai mult chiar in fiecare dintre acestea miltarii trecandu-si in cont si punctul bonus ofensiv. Cum niciuna dintre adversarele intalnite pana acum nu s-a aflat in Play-Off-ul sezonului precedent, pentru ros-albastri adevarata provocare va fi chiar in acesta etapa.
In sezonul 2016-2017, Timisoara Saracens si Steaua Bucuresti s-au intalnit de trei ori. Sezonul regulat a consemnat cate o victorie pentru fiecare echipa in parte, dupa partide extreme de echilibrate pentru ca apoi in semifinale sa se impuna banatenii, in Ghencea, pe fondul tentativelor de tinta irosite de Florin Vlaicu.
Partida Timisoara Saracens-Steaua Bucuresti va avea loc sambata, 15 septembrie 2017, cu incepere de la ora 19:00 pe stadionul Dan Paltinisanu si va putea fi urmarita in direct pe Dolce Sport si Rugby TV.
Palmaresul intalnirilor directe in SuperLiga CEC Bank:
2011
Sezonul regulat:
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 29-28
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 34-24
2012
Sezonul regulat:
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 19-15
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 25-30
Play-Off:
Steaua-Bucuresti-RCM Timisoara 23-17
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 27-20
2013
Sezonul regulat:
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 30-18
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 29-13
Play-Off:
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 13-18
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 18-19
2014
Sezonul regulat:
Steaua Bucuresti-RCM Timisoara 13-36
RCM Timisoara-Steaua Bucuresti 21-13
2015
Sezonul regulat:
Timisoara Saracens-Steaua Bucuresti 30-28
Steaua Bucuresti-Timisoara Saracens 31-18
2016-2017
Sezonul regulat:
Timisoara Saracens-Steaua Bucuresti 8-6
Steaua Bucuresti-Timisoara Saracens 9-8
Semifinale:
Steaua Bucuresti-Timisoara Saracens 5-12
Bilantul intalnirilor directe: 17 partide disputate, 6 victorii Steaua, 11 victorii Timisoara Saracens