Sambata, 31 mai, cu incepere de la ora 22.00, pe Stade de France din Paris, va avea loc finala campionatului francez de rugby, Top 14. Combatante sunt aceleasi formatii care s-au infruntat pentru titlul Hexagonului si anul trecut, cand Castres Olympique s-a impus cu 19-14.
Specialistii francezi opineaza ca nu exista o favorita certa a acestui joc cu trofeul pe masa. Ambele echipe sunt extrem de motivate. Toulon ar putea face o dubla istorica, dupa ce a castigat Heineken Cup saptamana trecuta entuziasmant, cu 23-6 in fata lui Saracens. O astfel de dubla nu a fost realizata decat la prima editie a Heineken Cup, in 1996, cand Toulouse a castigat si campionatul si editia inaugurala a competitiei continentale, de la startul careia au absentat insa englezii.
De cealalta parte, Castres are de aparat titlul cucerit anul trecut. De altfel, Castres are o rata de castig excelenta. Din cinci finale in care a ajuns, Catres a castigat de patru ori campionatul francez.
Din punct de vedere tehnico-tactic, ramane de vazut cat de bine s-au recuperat dupa efortul din finala Heineken Cup jucatorii lui Toulon. Acestia trebuie sa fi digerat deja succesul international si sa nu repete scenariul din 2013, cand, dupa finala Heineken Cup cu Clermont, au fost invinsi pe plan intern de Castres.
La nivel de loturi nu exista accidentari ale numelor sonore, in timp ce Castres are avantajul unei pauze de doua saptamani, dupa semifinala decisa in prelungiri pe terenul lui Montpellier.
Toulon are un lot superior din punct de vedere valoric. Centrul Batareaud, o veritabila forta a naturii, poate sparge oricand linia adversa, iar uvertura engleza Jonny Wilkinson nu mai are nevoie de nicio prezentare. Mai mult, Wilkinson are o injectie suplimentara de motivatie, deoarece se retrage din activitatea competitionala. Linia a treia, condusa de cel mai bun inchizator din Top 14, Steffon Armitage, are doi flankeri deosebiti atat in jocul deschis cat si in duelurile aeriene, Smith si Fernandez Lobbe. Demi-ul de mele, Tillous-Borde, nu a uitat ca i s-a barat accesul in prima echipa la Biarritz, de catre Yachvili, iar acum doreste o revansa personala, in anul in care bascii au retrogradat.
La Castres exista cateva piese in jurul carora se poate construi o noua victorie. Remi Tales, mijlocasul la deschidere, e convins ca echipa sa poate face dubla. Intercalarile fundasului Brice Dulin ori jocul exact al liniei a treia condusa de Caballero, pot fi atuurile in jocul contra echipei din sudul Frantei. Remi Lamerat poate fi alternativa pentru jocul centrilor, in timp ce diferenta se poate face la linia intai. Daca in general forta pachetelor de inaintare este sensibil egala, la linia intai, polivalenta pilierului roman Mihaita Lazar poate fi cheia. In functie de obiective, Lazar poate fi mutat si pe stanga si pe dreapta gramezii ordonate unde Toulon a aratat ca are probleme cu oameni precum Chiocci sau Castrogiovani, pilieri pe care internationalul nostru ii poate domina.
Este de asteptat ca ambele echipe sa greseasca foarte putin. Ambele au doi suteori de exceptie, Jonny Wilkinson si omologul sau Rory Kockott avand o precizie de invidiat. Un plus aici pentru mijlocasul la gramada sud-african, Kockott fiind un veritabil sef de orchestra, care poate lua decizii fantastice in fractiuni de secunda. La jocul cu piciorul, Toulon este superioara deoarece nu il are doar pe Wilkinson, un excelent placheur altfel, ci si pe Matt Giteau, care are un stang precis, ori pe Delon Armitage.
Castres a anuntat deja lotul convocat pentru aceasta finala de vis: Forestier, Taumoepeau, Herrera, Lazar, Peikrishvili, Mach, Bonello, Capo Ortega, Samson, Gray, Faasalele, Caballero, Bornman, Whetton, Claassen, Kockott, Garcia, Tales, Kirkpatrick, Lamerat, Cabannes, Bai, Evans, Garvey, Grosso, Teulet, Dulin et Palis.
Portile stadionului se vor deschide la ora locala 17.45, cu peste trei ore inainte de inceperea meciului. Ambele formatii vor fi insotite de grupuri numeroase de suporteri, iar meciul a fost incredintat unei brigazi care il are la centru pe Christophe Berdos, iar la cele doua margini pe Romain Poite si pe Sebastian Minery.
