Cea mai titrata echipa europeana de club in sezonul 2013-2014, Toulon, a ajuns la un acord cu diriguitorii Stade Velodrome, pentru a disputa in viitoarea stagiune un numar de doua sau trei meciuri pe arena respectiva.
Toulon a devenit in luna mai campioana Frantei si a castigat Heineken Cup. Pentru gruparea rugbystica este o mare lovitura de imagine faptul ca va juca in fiefful echipei de fotbal Olympique Marseille.
De altfel, Stade Velodrome nu serveste doar interesele fotbalului. Stade Velodrome este o arena multifunctionala, care de-a lungul vremurilor a gazduit pe langa meciuri de fotbal si rugby, gale de box, concerte, curse de caini, meciuri de baseball sau handbal, in 11 ori, bineinteles, curse cicliste. Dupa cum spune si numele, stadionul este de fapt un velodrom care a fost martor la zece finisuri ale Turului Frantei, iar in 1972 aici s-au organizat Campionatele Mondiale de ciclism pe pista.
Rugby-ul detine recordul de audienta inregistrat vreodata pe Stade Velodrome. In 2007, la Cupa Mondiala organizata de Franta, meciul din sferturile de finala dintre Anglia si Australia a fost urmarit de 59 120 de spectatori.
Tot de la acea competitie dateaza alte doua situatii in care capacitatea stadionului a fost ocupata aproape in intregime. La meciul din grupe, Franta – Georgia, au asistat 58 695 de spectatori, iar la un alt joc din grupe, Noua Zeelanda – Italia, in tribune au fost
58 016 spectatori.
Dupa incheierea Celui de-al Doilea Razboi Mondial, in mai multe randuri pe Stade Velodrome au avut loc meciuri de rugby in 13. La prima Cupa Mondiala desfasurata pentru aceasta varianta, in 1954, la semifinala dintre Australia si Noua Zeelanda, au asistat 20 000 de spectatori. Stade Velodrome a mai gazduit meciuri si la Cupa Mondiala de rugby 13 din 1972 sau 1975.
Intre Toulon si Marseille este o distanta contabilizata la 65 de kilometri, asa ca pentru fanii gruparii de rugby nu va fi o problema acoperirea traseului.