In etapa a XII-a din cadrul SuperLigii CEC Bank, pe stadionul Tepro s-au intalnit Politehnica Iasi si Dinamo Bucuresti, dupa o partida frumoasa victoria revenind dinamovistilor cu rezultatul de 26-20, un succes datorat si celor nu mai putin de 13 puncte irosite de Daniel Plai din fata butului advers.
Politehnica Iasi a inceput jocul excelent cu un eseu marcat de Shaun Prins chiar in debut, dar dupa o faza prelungita de atac a dinamovistilor Aisake Aholahi a patruns cu balonul in terenul de tinta al gazdelor in ciuda opozitiei a trei aparatori. Tudorel Bratu a transformat si Dinamo se afla in avantaj, 7-5, dupa primul sfert de ora.
Dinamo a ramas in 14 jucatori, Siaosi Kata vazand cartonasul galben si dupa ce Daniel Plai a ratat o lovitura de pedeapsa, aceeasi uvertura a iesenilor a modificat scorul, tentativa de tinta fiind dintr-o pozitie facila, 22 de metri central fata de butul alb-rosiilor. Tudorel Bratu a intors rezultatul si studentii au avut o actiune frumoasa pe traseul Daniel Plai-Tei Semisi ramasa insa fara rezultat.
Elevii lui Geroge Sava au preluat conducerea din nou, cateva minute mai tarziu cand balonul a circulat pe traseul Tei Semisi-Daniel Plai-Atelea Moa, ultimul finalizand cu eseu transformat de Daniel Plai. Bucurestenii s-au vazut din nou in inferioritate numerica, Aisake Aholahi fiind trimis pentru zece minute pe banca pedepselor.
Chiar si in inferioritate numerica , Dinamo a terminat in avantaj la pauza, un contra-atac pornit de la o recuperare a lui Doru Dragos, faza continuata de Simote Liueli a dus balonul la Fili Lomani care a marcat eseul, transformat de Tudorel Bratu. Astfel dupa 40 de minute trupa lui Stefan Demici conducea cu 17-15.
Dupa reluare atat Daniel Plai, cat si Tudorel Bratu au irosit cate o tentativa de tinta, primele puncte din repriza secunda venind din piciorul lui Simote Liueli care a concretizat o lovitura de pedeapsa de la aproximativ 42 de metri. Tudorel Bratu a majorat diferenta si in ciuda efortului iesenilor care au marcat un eseu prin Vasile Balan, victoria a revenit dinamovistilor, Cristian Onofrei stabilind rezultatul partidei cu un dropgol.
Cu acesta victorie Dinamo Bucuresti se afla pe pozitia a patra a clasamentului si in urmatoarea etapa va primi vizita celor de la Timisoara Saracens, pe terenul carora va disputa Politehnica Iasi ultima partida din sezonul regulat o runda mai tarziu.


.png)




















































