Caută
Close this search box.

1995 – Debutul Africii de Sud la Cupa Mondiala

Serialul Cupei Mondiale de Rugby continuă astăzi cu un episod dedicat turneului final din 1995. Mai exact este vorba de gazda acestui eveniment, Africa de Sud, care cu această ocazie a debutat la un turneu final.

Deși valoarea o impunea cu siguranță ca participant și la precedentele ediții, din 1987 și 1991, Africa de Sud a avut embargo international, din cauza politicii de Apartheid promovate de conducerea țării, în perioada respectiva. Cu toate acestea, la ședința hotărâtoare a IRB, Africa de Sud a înclinat decisiv balanța pentru organizarea Cupei Mondiale, cu toate că oficialii de pe continentul negru cunoșteau situația și știau că nu pot să se afle printre competitori.

Comunitatea ovală nu a uitat acest gest minunat al sud-africanilor, așa că odată cu dispariția interdicției ca Africa de Sud să participe la competiții internaționale, decizia fiind luată în anul 1992, IRB a acordat fără vot organizarea Cupei Mondiale 1995, Africii de Sud.

Turneul final din 1995 a fost primul eveniment major international găzduit de Africa de Sud și, de asemenea, ultimul turneu major în era amatorismului. Două luni după încheierea Cupei Mondiale, IRB a admis profesionismul și a permis sportivilor plătiți pentru rugby să participe la competițiile oficiale.

Figura emblematică a Cupei Mondiale 1995 a fost președintele țării, Nelson Mandela, cunoscut pentru lupta sa împotriva Apartheidului. Eliberat după o lungă detenție, Nelson Mandela a fost alături de rugbyștii țării sale, el asistând la finala de la Johannesburg, din 24 iunie 1995, câștigată după prelungiri, 15-12 cu Noua Zeelandă.

Nelson Mandela a fost atunci echipat cu un tricou Springboks și cu o șapcă promoțională a Cupei Mondiale. În această vestimentație, Nelson Mandela i-a înmânat căpitanului sud-african, Francois Pienaar, marele trofeu. Mandela și Pienaar au fost apoi protagoniștii cărții semnate de John Carlin, intitulată „Playing the Enemy”. Pe baza acestei Cupe Mondiale s-a scris și scenariul celebrei pelicule cinematografice Invictius, iar postul ESPN a realizat un film documentar de mare valoare, The 16th Man.

Singurul jucător de culoare din naționala Africii de Sud, campioană mondială în 1995, a fost Chester Williams, apoi antrenor în România, la Dinamo și RCM UV Timișoara.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile