.png)
L-am cunoscut la mijlocul anilor 90, intr-o vreme in care, lucrand la cotidianul ”Sportul romanesc”, prim-redactorul sef adjunct Geo Raetchi incerca sa ma convinga sa ma ocup de rugby. Eu ezitam la acea vreme desi il mai scrisesem in anii precedenti. Auzisem ca ”Mica Ovalie”, cum aveam sa denumesc mai apoi lumea sportului cu balonul oval de la noi, ca o replica la ”Ovalie”, varianta originala, franceza, era una inchisa, care te accepta greu.
Prins si cu voleiul, un alt sport de echipa ale carui meciuri se suprapuneau cu cele de rugby, am facut in cele din urma un compromis. Mai mergeam la cate o conferinta de presa – de pilda, la aceea dinaintea meciurilor din Italia si cu Tara Galilor, din ultima faza a preliminariilor Cupei Mondiale din 1995 -, mai strangeam rezultatele din etapele Diviziei A. Si asa l-am cunoscut pe Anton Groman, nea Toni, care, lucrand la Radio Romania Actualita?i, mai colabora si la ”Sportul romanesc”. Aici voi face o paranteza… ”Nea” este o formula care, sincer vorbind, nu-mi prea placea si nu-mi place nici acum; intre timp am inteles ca este o particula de noblete pentru intregul nostru sport – o primeau numai aceia care aveau ceva ani de meserie in spate.
Anii au trecut. Si de atunci, timp de mai bine de un deceniu, l-am intalnit pe Anton Groman la meciurile de rugby din campionat. Fie la ”Studentesc-Tei”, fie pe ”Parcul Copilului”, fie in ”Ghencea”. Cand pe ploaie sau ger, cand pe canicula, era nelipsit de langa terenul cu buturi. Ne salutam. Schimbam cate o parere. Uneori, il mai sunam sa confruntam rezultatele meciurilor din etapa, rezultate pe care, neexistand net la acea vreme, fiecare le strangea sunand corespondentii din teritoriu.
Mai apoi, in 1998, la sfarsit de toamna, ne-am vazut intr-un pub din centrul Capitalei. Romania se calificase la Cupa Mondiala si acel eveniment trebuia sarbatorit cumva. Stateam amandoi la o masa si, discutand, privirea mea a fixat halba din fata lui. Atunci, asa, am putut vedea in spuma trifoiul irlandez. Facut, am inteles abia acolo, din miscarea bratelor celui care punea berea irlandeza in pahar.
Intre timp, in deceniul trecut, vremurile s-au mai schimbat. Nea Toni a inceput sa nu mai vina la toate meciurile de rugby, cele din campionat, iar la un moment dat a disparut. Am aflat ca se deplasa mai greu. L-am vizitat o data pentru a-i duce cateva ziare. Iar in urma cu un an, cel supranumit ”Baronul” a plecat dintre noi. Definitiv. Rapus de tristetea pierderii unui fiu, iar apoi a unui nepot.
Im 12 aprilie s-a implinit un an de la moartea lui Anton Groman.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
ANTON GROMAN
– S-a nascut in 13 iunie 1926, la Bucuresti
– A inceput cu fotbalul, jucand fundas la Juventus Bucuresti, echipa care avea sa fie mutata dupa razboi, la Ploiesti, unde si-a schimbat numele in Petrolul. La debut, a jucat extrema stanga, fiind coleg, printre altii, cu Mihai Flamaropol, fotbalistul-hocheist.
– A jucat aripa de treisferturi in echipa Liceului ”Petru Rares”, la PTT si Dinamo.
– Pentru ca avea obiceiul sa-si aranjeze parul inaintea fiecarei lovituri de pedeapsa, lui Anton Groman i s-a spus ”Baronul”. Asa l-a poreclit Nicu Popescu, fostul sau coechipier, linia a treia la Steaua.
– Campion national cu Dinamo in 1951 si 1952
– Maestru Emerit al Sportului
– A antrenat la CSS Bucuresti, Sirena, Rapid (impreuna cu Gica Parcalabescu), Constructorul (cu Alexandru Teofilovici), Dinamo IX (cu care a promovat in Divizia A) si Dinamo
– A inceput sa lucreze la Radiodifuziunea Romana in 1950. In acea vreme, redactor-sef la departamentul sport era regretatul George Ionescu, fost jucator de rugby, fratele internationalului Dumitru ”Titi” Ionescu.
– A comentat, printre altele, pentru TVR, meciul Romania – Franta 15-12, iar pentru Radio Romania Actualitati Cupa Mondiala din 1995.
Marian Burlacu (Adevarul)
