ACS Soimii, campionii la minirugby la U10. “Este un titlu care ii va motiva mult”, spune antrenorul Dan Bidilica

ACS Soimii au castigat titlul national la U10 la minirugby.

Castigatoare a Trofeului “Asociatiei Municipale de Rugby Bucuresti”, la categoria de varsta U10, echipa ACS Soimii s-a impus si in cadrul Circuitului National de MiniRugby. ACS Soimii a castigat cinci turnee din sase disputate: Trofeul Bucuresti, Trofeul Muntenia, Trofeul Transilvania, Trofeul Bucovina si ultima etapa, de la Bucuresti. Antrenorul Dan Bidilica a vorbit despre cum a reusit sa construiasca aceasta echipa in patru ani si despre cum vede el evolutia  generatiei 2006, generatie pe care o considera una dintre cele mai promitatoare din rugbyul romanesc.

Echipa ACS Soimii este formata din Robert Bidilica, Antonio Mitrea, Albert Gorneanu, Alexandru Baraghin (Boieru), Razvan Cojocaru, Mihai Nita, Eliot Durieux, David Micu, David Flama, Darie Vlasceanu, Viorel Tirli, Filip Tigau, Patrick Pisaroglu, Stefan Bordeianu, Mario Dumitru, Radu Serban si Andrei Serban.

Ce a insemnat acest titlu national pentru ei?
Foarte mult, este un nou inceput. Este o generatie la inceput de drum si acest titlu cred ca ii va motiva foarte mult, le da o mai mare incredere in ei. Ne-am chinuit sa construim aceasta echipa timp de patru ani, sa ii tinem uniti pentru a se indrepta spre marea performanta. In plus, peste o luna incepe campionatul, iar meciurile bune facute in Circuitul National de MiniRugby ii va face sa pregateasca altfel competitia.

Dar pentru antrenori?
Noi tot ce facem, facem pentru copii. Suntem antrenori voluntari, fiecare facem ce putem cat mai bine, si doar cu multa rabdare si timp se poate construi ceva. De aceea, ii rog pe toti antrenorii, pe toti cei care pot da o mana de ajutor sa vina alaturi de echipe, sa le ajute, cu pregatirea, cu tot ce tine de a fi prezent acolo. Noi ne-am obisnuit doar sa cerem si sa asteptam, nu sa venim sa facem lucruri din proprie initiativa . Ma doare sufletul sa vad ca sunt echipe in Bucuresti care nu au fost prezente la etapele care s-au tinut aici, care nu au copii, grupele acestea de varsta.

Antrenorii care stau in spatele succesului ACS Soimii Bucuresti.
Antrenorii care stau in spatele succesului ACS Soimii Bucuresti.

Cine va ajuta in pregatirea grupei de U10?
Un suport foarte mare vine din partea lui Ioan Davidoiu, fost arbitru, care e alaturi de noi tot timpul si se implica foarte mult. Apoi, noi suntem ca o familie la Soimii, ne ajutam unii pe altii, Daniel si Stefan Mitrea, Cristian Almas.

Cum vedeti aceasta generatie de U10?
Am mari sperante in generatia 2006, despre care cred ca este o generatie extraordinara si din randul careia vad multi copii facand pasul spre echipa nationala peste 10 ani. Cand spun asta vorbesc de toata generatia, i-am vazut pe aproape toti copii la aceste turnee si sunt unii extraordinari. De aceea si meciurile au fost foarte grele, echilibrate, meciuri pentru care am muncit foarte mult. Repet, cred ca aceasta va fi o generatie extraordinara in rugbyul romanesc, datoria noastra este sa facem astfel incat sa nu se piarda.

Cum sunt copii cu care lucrati?
Sunt niste copii ascultatori,unii de exemplu practicau rugbyul de trei luni si au prins repede tot ce le-am spus, astfel ca i-am folosit repede in meciuri. E foarte greu sa construiesti o echipa la varsta lor, trebuie sa le distragi atentia de la anumite lucruri, sa comunici mult cu ei, sa le explicit anumite lucruri. Noi venim mai devreme la antrenamente, vorbim, ne jucam, apoi o ora suntem seriosi, ne antrenam, apoi iarasi ne jucam.

Este greu sa lucrati cu ei?
Nu, pentru ca totul se face cu vorba buna. Eu sunt acel parinte caruia nu-i place sa isi certe copilul, ci sa il incurajeze, sa gaseasca intotdeauna ce e pozitiv in ceea ce face. Fara tipete, fara urlete, pentru ca daca procedezi asa, probabil copilul va castiga de frica, insa pe termen lung, va fi pierdut pentru sportul de performanta.

ACS Soimii s-au impus atat la U10, cat si la U14.
ACS Soimii s-au impus atat la U10, cat si la U14.

Ce turneu vi s-a parut cel mai greu?
Etapa a sasea de aici, de la Bucuresti. Noi, teoretic eram campioni de la Gura Humorului, dar ne-am dorit foarte mult sa castigam aici, in fata parintilor, ca un fel de multumire pentru ca isi indreapta copii spre sport si ne sustin. A fost o presiune mare sa jucam si sa castigam in fata lor, a fost greu sa ii tinem motivati pe copii. In aceasta saptamana intre turnee am vorbit cu fiecare copil, i-am explicat cat de important este sa terminam cu victorie si au inteles toti.

Cati copii vor ramane in echipa de U10?
Imi e greu sa vorbesc despre acest lucru pentru ca practic i-am crescut timp de patru ani si pentru mine va fi o despartire dureroasa. Imi vor pleca 11 copii si vor ramane doar 4, in jurul carora in 4 saptamani trebuie sa construiesc o echipa ca sa participam la campionat. Este important pentru parinti sa inteleaga ca noi dorim sa formam un spirit, nu neaparat sa obtinem performante din primul an. Rezultatele vor veni si ele, daca copilul se bucura de joc, traieste acea bucurie a faptului ca se poate juca cu balonul.

Cati copii ati avut in grupa de U10?
In jur de 20 de copii. De exemplu, in ultima saptamana la antrenamente, la toate categoriile de varsta, U8, U10, U12 si U14 am avut peste 80 de copii, cam 15-20 de copii la fiecare grupa de varsta.

Pentru dumneavoastra, sezonul 2016 a avut si o semnificatie aparte pentru ca unul dintre baietii dumneavoastra evolueaza la grupa de U10?
Nu. Am avut emotii la fel pentru toti copiii mei. La antrenament, am fost domnul antrenor pentru el, parinte inainte si dupa antrenament. Cei de la echipa au aflat destul de tarziu ca sunt tatal lui, nu l-am favorizat niciodata, ce am cerut celorlalti, i-am cerut si lui. Nu am emotii doar pentru el, ci pentru ei toti. Am avut multa incredere in tot grupul, in toata echipa si dupa ce am castigat AMRB-ul, mi-am dorit pentru ei sa reuseasca acest lucru si la Circuitul National de MiniRugby. Sunt mandru de aceasta echipa pentru ca a reusit sa castige in toate conditiile, am jucat pe furtuna, pe ploi, pe temperaturi de 40 de grade. S-au adunat si au aratat un adevarat spirit de echipa.

 

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile