Caută
Close this search box.

Alexandru Lupu incearca sa aduca un suflu nou la Stiinta Petrosani

Alexandru Lupu - jucator si antrenor la Stiinta Petrosani.
Alexandru Lupu – jucator si antrenor la Stiinta Petrosani.

“Florile de colt” din Valea Jiului, Stiinta Petrosani, au inceput pregatirea in vederea participarii in Divizia Nationala Seniori, editia 2013.

Intr-o prima disputa, studentii din Petrosani au evoluat impotriva celor de la Universitatea Cluj, intr-o partida in care nu scorul a contat, ci in primul rand evolutia jucatorilor.

Pentru urmatorul sezon, antrenorul petrosenenilor, Alexandru Lupu urmareste in primul rand intinerirea echipei, mai ales ca Federatia Romana de Rugby, in manualul de turneu pentru DNS prevede ca pe foaia de joc sa apara cel putin cinci jucatori cu varsta pana in 21 de ani.

“Am incercat sa aduc un suflu nou echipei, astfel primele noutati aduse la echipa sunt Mihalachi Adrian, Dragos Vasile, Borz Andrei, Puscasu Constantin, Pirvu Bogdan, Paraipan Teodor si Toma Petru Catalin, jucatori nascuti intre 1991 si 1993.

Acestia vor incerca sa se integreze alaturi de jucatorii cu experienta deja consacrati la Stiinta, cum ar fi capitanul Marian Sabau, Daniel Cojocaru, Catalin Sabau sau Daniel Ivan”, ne-a spus antrenorul “florilor de colt”.

Desi Alexandru Lupu si-ar mai dori jucatori, lotul fiind inca subtire, totul depinde de posibilitatile financiare, Stiinta Petrosani neavand posibilitatea unor transferuri costisitoare.

Cu Alexandru Lupu pe banca tehnica, Stiinta Petrosani a fost de doua ori cu un picior in SuperLiga, latura materiala insa impiedicand de fiecare data implinirea acestui deziderat.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile