Rugby Championship 2014: Africa de Sud-Australia 28-10 (5-10).
Mi se pare potrivit sa incep aceasta scurta analiza a meciului de la Cape Town cu doua observatii:
In primul rand, trebuie subliniat faptul ca diferenta de 18 puncte nu reflecta, in mod fidel, realitatea din teren. Desigur, pentru cele doua echipe nu va conta prea mult o asemenea parere. Pentru sud-africani importanta a fost victoria, precum si revenirea spectaculoasa din finalul meciului, in timp ce pentru australieni infrangerea ramane infrangere si afirmatia de mai sus nu poate constitui o consolare.
In al doilea rand, se poate spune ca a fost un meci cu doua perioade distincte: o perioada de 70 de minute, caracterizata de un nivel al jocului, in general, mediu, fara inspiratie, cu executii aproximative, cu multe greseli si „turnovers”, si o perioada de 10 minute – ultimele 10 minute ale meciului – incandescenta, iluminata de o miraculoasa rasturnare de scor.
Pana la drop golul reusit de Pat Lambie in minutul 69 – cand scorul era 10-8 in favoarea Australiei – spectacolul lipsise de pe Newlands Stadium din Cape Town. Asistasem la o lupta apriga, dar surda, cu zvacniri ofensive de ambele parti, fiecare echipa marcand cate un eseu: sud-africanii prin Marcel Coetzee in urma unei tuse „la 5”, a unui balon castigat (de cine altcineva?) de Victor Matfield si a unui mol penetrant, iar australienii prin Adam Ashley-Cooper in urma unei sarje a puternicului Tevita Kuridrani (1,96m, 102 Kg) care trecuse cu prea mare usurinta printre Bryan Habana si Handre Pollard.
Din minutul 22, australienii au inceput sa controleze jocul, exercitand o presiune crescanda prin varietatea sarjelor si schimbarea rapida a directiilor de atac. Sud-africanii au stavilit, insa, ofensiva adversa, Duane Vermeulen reusind doua recuperari cruciale care au permis gazdelor sa scape din „clestele” presiunii oaspetilor.
Absorbind presiunea oaspetilor, „Springboks” au avut si doua ocazii favorabile, in minutul 35 cand Handre Pollard l-a contrat pe Israel Folau si in minutul 37 cand au beneficiat de o tusa „la 5”. In ambele faze, insa, ei au pierdut balonul irosind, astfel, doua situatii extrem de favorabile.
Cea de-a doua repriza a inceput cu o lovitura de pedeapsa transformata de Handre Pollard- scorul devenind 8-10 – si a continuat cu o faza periculoasa a „Cangurilor” care s-au aflat pe punctul de a inscrie un al doilea eseu. Doar obstructia lui Sekopu Kepu, care l-a tinut de tricou pe Pollard, fiind penalizat de arbitrul galez Nigel Owens, a intrerupt faza in care Bernard Foley se afla la cativa centrimetri de but.
Apoi, Heyneke Meyer i-a trimis in teren pe Schalk Burger, Bismarck du Plessis, Patrick Lambie si Bakkies Botha – de obicei titulari! – a caror prezenta in joc a avut, in cele din urma, un efect mult mai puternic decat cel produs de „rezervele” trimise in teren de Ewen McKenzie.
Nu stiu daca rasturnarea de scor din ultimele 10 minute a fost determinata de impactul jucatorilor de rezerva aruncati in lupta de Meyer sau de caderea fizica a australienilor, dar inspiratia antrenorului sud-african in efectuarea schimbarilor trebuie laudata.
In ultimul sfert de ora, cei doi flankeri Marcel Coetzee si Schalk Burger au castigat duelul cu adversarii lor directi, dominand aglomerarile si fortand „turnovers”, ceea ce a permis echipei lor sa pastreze controlul balonului in momentele esentiale ale partidei.
Efortul ofensiv al inaintasilor a fost, in cele din urma, rasplatit si fapt este ca drop golul lui Pat Lambie, inscris dupa nu mai putin de 29 de faze „inlantuite” de „Bokke”, a avut darul de a declansa reactia surprinzatoare a sud-africanilor care au reusit sa marcheze trei eseuri, unul prin acelasi Patrick Lambie si doua prin capitanul lor, Jean de Villiers, in timp ce australienii nu au mai rezistat acestui ultim asalt, cedand, in mod la fel de surprinzator, pe toate fronturile.
Judecand prin prisma acestui final exploziv, victoria sud-africanilor este meritata, revenirea din ultimele 10 minute, cand si-au sufocat, pur si simplu, adversarii, constituind un motiv de legitima mandrie.
Sambata, insa, Springboks ii vor infrunta, la Johannesburg, pe All Blacks intr-un meci in care nu isi vor mai permite, totusi, sa se bazeze pe repetarea povestii finalului miraculos de la Cape Town.
Argentina-Noua Zeelanda 13-34 (6-20).
Marsul triumfal al Noii Zeelande a continuat la Ciudad de la Plata, acolo unde All Blacks i-au invins pe Los Pumas cu un scor net, 34-13.
Los Hombres de Negro! Los mejores del mundo!
Nu este nevoie de traducere. Los Pumas au pierdut in fata celei mai bune echipe din lume: All Blacks!
Argentinienii au inimi mari, dar nici inimile mari si generoase nu au fost indeajuns pentru a-i apropia de victorie in acest meci cu Nueva Zelanda.
Los Pumas au luptat, s-au straduit, au incercat, s-au zbatut, dar, din pacate pentru ei, nu au reusit sa ameninte, in niciun moment, autoritatea neo-zeelandezilor.
Mai mult decat atat, mi s-a parut ca in meciul de la La Plata, „Pumele” au aratat o oarecare scadere de forma fata de inceputul turneului, Agustin Creevy si coechipierii sai dovedindu-se, parca, mai neputinciosi decat in partidele precedente. Impresia lasata dupa acest meci fiind aceea ca, deocamdata, mai au un drum lung de strabatut pana la a-i invinge pe All Blacks.
„Pumele” au etalat secvente de joc interesante in care au realizat combinatii frumoase, ca aceea din minutul 30, care i-a avut pe Joaquin Tuculet si Juan Martin Hernandez in prim-plan. Ceea ce le lipseste, insa, este capacitatea de a concretiza ocaziile favorabile. Ei muncesc enorm sa construiasca faze periculoase, reusesc chiar, dar pana la un anumit moment, pentru a pierde apoi balonul in momentele decisive ale fazei respective.
In meciul cu Noua Zeelanda, argentinienii nu au fost capabili sa pastreze posesia balonului in momentele de presiune, ceea ce le-a anulat sansele de a pune in reala dificultate defensiva oaspetilor. De asemenea, ei au comis si prea multe greseli – din vina lor dar si a presiunii adversarilor – ceea ce a contribuit la sentimentul general de neputinta.
Este pacat ca harnicia si truda lor nu sunt, deocamdata, rasplatite pe masura.
Sunt sigur, insa, ca va veni si vremea cand „Pumele” nu se vor mai lasa „imblanzite” si vor reusi, la randul lor, sa gaseasca drumul catre victorie in competitia suprema a Emisferei Sudice.
In privinta Noii Zeelande, in afara celor patru eseuri (splendida pasa lui Israel Dagg in faza eseului lui Ben Smith! Superba pasa lui Ben Smith in faza eseului lui Israel Dagg!) si a castigarii trofeului pentru a treia oara consecutiv, mai este ceva de semnalat: recordul lui Richie McCaw.
In meciul de la Ciudad de la Plata, capitanul All Blacks a ajuns la selectia cu numarul 133, egalandu-l, astfel, pe legendarul Colin Meads „the Pinetree”!
Peste cateva zile, la Johannesburg, el va dobori recordul stabilit de inaintasul sau, continuand o cariera absolut exceptionala. Evenimentul capata o semnificatie speciala avand in vedere ca va avea loc intr-un meci Springboks-All Blacks.
Eugen Cionga
Toronto
