.png)
Se apropie Craciunul, dar nu s-a petrecut niciun miracol la Chicago; mai precis pe Museum Campus Drive, acolo unde se afla stadionul echipei de fotbal american Chicago Bears, unde a avut loc meciul-test dintre Noua Zeelanda si Statele Unite.
Pe malurile lacului Michigan, „Mareea Neagra” a inundat stadionul „Soldier Field”, All Blacks surclasandu-i pe Eagles cu 74-6, inscriind 12 eseuri si 7 transformari.
Respectul nutrit pentru tricoul negru cu feriga argintie obliga, asa incat All Blacks au jucat, ca intotdeauna, cu seriozitate si profesionalism, nefacand absolut niciun „cadou” adversarilor lor. „Compresorul” All Black a functionat la „turatie” maxima, iar exigenta cu care neo-zeelandezii au abordat un meci cu o echipa mult mai slaba, este un semn al imensului respect pentru tricoul echipei nationale.
Ceea ce este foarte important pentru All Blacks este sa etaleze, mereu, acelasi nivel al excelentei sportive, indiferent de adversarul pe care il au in fata si de locul ocupat in ierarhia mondiala.
Presa internationala a numit echipa care a intrat pe teren, la Chicago, fie o echipa „experimentala”, fie o echipa „secunda”, avand in vedere ca multi jucatori de baza nu au fost folositi de antrenorul Steve Hansen: Richie McCaw, Jerome Kaino, Brodie Retallick, Sam Whitelock, si cei trei Smith, Aaron, Conrad si Ben.
Lipsa lor, insa, nu a slabit forta de joc a Noii Zeelande.
Ritmul, intensitatea, viteza, tehnica individuala, acuratatea si calitatea executiei, toate aceste atribute caracteristice All Blacks i-au coplesit pe Todd Cleaver si coechipierii sai.
„Vulturii” au jucat curajos, nerenuntand nicio clipa la lupta, dar nu s-au putut inalta si pluti majestuos, fiind hipnotizati de puterea degajata de lectia de „magie neagra”.
Meciul de la Chicago a insemnat o superba demonstratie in ceea ce priveste executia si eficienta finalizarii. Si ca sa intelegem pe deplin ce a insemnat eficienta in acest meci, este suficient sa amintesc ca la sfarsitul primei reprize „Eagles” au dominat posesia cu 67%, in timp ce tabela de scor indica 43-6 pentru All Blacks !
Acesta esta, insa, privilegiul marilor echipe: sa faca lucrurile complicate sa para simple.
In rest, trebuie mentionat ca Dan Carter a evoluat 30 minute pentru prima data dupa un an, iar Sonny Bill Williams s-a reintors in sanul All Blacks dupa ce in ultimii ani a jucat rugby in XIII, cu Sydney Roosters, in Australia.
Carter a avut un inceput ezitant, dar dupa cateva pase ratate, si-a intrat in ritm, facand clara dorinta de a continua sa joace un rol important pentru All Blacks.
Cele 30 de minute de la Chicago, insa, nu vor fi suficiente pentru a-l propulsa ca titular in meciul cu Anglia. Aaron Cruden si Beauden Barrett vor fi, probabil, cei doi mijlocasi la deschidere care vor evolua pe Twickenham.
La randul sau, Sonny Bill a marcat doua eseuri inainte de a parasi terenul, schiopatand, ridicand, astfel, un semn de intrebare in privinta participarii sale la meciul de sambata, cu Anglia.
A fost o sarbatoare rugbystica la Chicago si meritele revin, in totalitate, firmei AIG (American International Group), sponsorul Noii Zeelande, si Federatiei Americane de Rugby (USA Rugby Union).
Nu este tocmai usor sa organizezi un meci de rugby intr-un oras ca Chicago, al carui univers sportiv este dominat de Chicago Bears (fotbal american), Chicago Bulls (baschet), Chicago Blackhawks (hochei), Chicago White Sox si Chicago Cubs (baseball).
Si, mai mult decat atat, meciul a fost „sold out” si s-a jucat in fata a 61,500 de spectatori! Un succes comercial neasteptat si nemaiintalnit in peisajul rugbystic nord-american.
Lumea sportului profesionist este extrem de dura si fara sprijinul financiar al unui gigant precum AIG, acest meci nu ar fi avut, probabil, loc niciodata.
Meciul de pe Soldier Field a aratat, prin maniera in care au evoluat All Blacks, rolul fundamental pe care il ocupa rugbyul in cultura, traditia si societatea neo-zeelandeza.
In acelasi timp, acest meci a aratat prapastia care exista intre cele doua grupe valorice, Tier 1 si Tier 1, ceea ce da nastere unor intrebari legitime:
A facut, oare, acest meci, inegal ca valoare, mai mult rau decat bine rugbyului, in general, si rugbyului american, in particular?
Care sunt asteptarile si sperantele generate de acest meci istoric?
Va insemna, oare, meciul de pe „Soldier Field” un moment de rascruce pentru rugbyul din America de Nord?
Ce se va intampla, ce se va schimba in rugbyul american dupa plecarea All Blacks din Chicago?
Este usor de pus asemenea intrebari, dar greu, foarte greu de raspuns.
Pe de alta parte, sunt usor de subliniat urmatoarele:
America de Nord are nevoie de o competitie profesionista, care sa includa cluburi din Statele Unite si Canada.
Aceasta este o cerinta imperativa deoarece, in ciuda succesului comercial al meciului de pe „Soldier Field”, rugbyul nu va putea sa se dezvolte si sa progreseze in America de Nord, ca sport amator, intr-un univers sportiv dominat de patru sporturi profesioniste.
Eugen Cionga
Toronto
