Caută
Close this search box.

Bucurestiul va gazdui faza finala a Campionatului European de Rugby 7 si Campionatul European U19

FIRA-AER

Finala Campionatului European de Rugby in 7, organizat de FIRA-AER, va avea loc la Bucuresti in perioada 16-17 iulie.

Incepand cu acest an forul european va organiza patru etape de Grand Prix pentru Rugby 7 la care participa 12 echipe. Tara Galilor si Anglia se vor alatura Grand Prix-ului FIRA din acest an, competitia fiind transmisa de EUROSPORT.

“Este o onoare si o responsabilitate pentru FRR organizarea acestui eveniment. Cei de la FIRA-AER au fost foarte multumiti de cum s-a desfasurat competitia de anul trecut si au dorit ca noi sa organizam faza finala. Acest turneu va insemna, in primul rand, foarte multa munca, dar speram sa ne achitam cu bine de sarcini si sa iasa un turneu bun. Romania sper sa faca o figura frumoasa si sa se claseze cat mai sus. Tot anul acesta, Romania va organiza si Campionatul European U19 in luna octombrie la Bucuresti”, a declarat presedintele FRR, Alin Petrache.

Fiecare turneu va fi organizat pe durata a doua zile.

7’s Grand Prix Series
– LYON (Franta): 18-19 iunie iunie
– MOSCOVA (Rusia): 25-26 iunie
– BARCELONA (Spania): 9-10 iulie
– BUCURESTI (Romania): 16-17 iulie

Pentru turneul de la Lyon se va folosi clasamentul de mai jos:
1. Portugalia (Campioni Europeni in 2010)
2 . Franta
3 . Rusia
4 . Spania
5 . Georgia
6 . Anglia
7 . Tara Galilor
8 . Romania
9 . Ucraina
10. Italia
11. Moldova
12. Olanda

Pentru fiecare turneu grupele vor fi stabilite in functie de ultimele rezultate obtinute la o astfel de etapa.

Echipa care va obtine cele mai multe puncte in urma celor patru turnee va fi declarata Campioana Europeana.
Ultimele doua clasate vor retrograda in grupa A (a doua divizie).

Scotia va lua parte la aceasta competitie din 2012, ca si castigatoare a grupei A.

In perioada 30 oct – 10 nov, tot la Bucuresti se va desfasura si Campionatul European U19. La competitie participa opt echipe, (printre care si Romania) care vor fi stabilite in perioada urmatoare.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile