Recunosc ca nu am fost niciodata un fan al echipei de rugby a Angliei. Am fost fascinat mai intai de Franta, o formatie care mai mereu a impresionat prin inventivitate. Prin acel ”french flair” de care pomenesc, cu ceva invidie, anglo-saxonii. (*) Apoi, am devenit suporter al Scotiei, o alta formatie de atac a ”Batranului Continent”, una care, desi castiga rar Turneul, are farmecul de a-i incurca mai mereu pe cei care se lupta pentru prima pozitie.
Nu am fost si nici nu sunt un fan al Angliei, insa cu obiectivitate trebuie sa spun ca aceasta e modelul ce trebuie urmat de echipa Romaniei. Imi este clar ca noi nu vom aveam niciodata inventivitatea francezilor. Sau, cel putin, nu o vom avea prea curand – pentru asta e nevoie ca ai nostri antrenori de rugby sa nu mai fie robii rezultatelor, sa-si lase elevii-copii a juca liberi, fara constrangere. Si atunci, singura posibilitate a noastra de a redeveni ceea ce am fost in rugby este sa folosim exact armele ”trandafirilor”, arme care au fost candva si ale noastre.
La putin timp dupa ce Anglia a devenit prima si singura echipa de rugby din Nord care a cucerit titlul mondial, in 2003, intr-o discutie cu Viorel Morariu, am ajuns, amandoi, la concluzia ca Martin Johnson si colegii sai au jucat exact cum o faceam noi in anii 60, 70 sau 80. Participant ca jucator la primele victorii istorice ale ”stejarilor”, acum cinci decenii, vicepresedintele de onoare al forului european remarca apararea de fier a englezilor, placajele nemiloase ale acestora, forta inaintarii si jocul tactic cu piciorul. ”Si noi jucam la fel!”, spunea cu regret in glas omul de rugby.
Iar peste toate acestea, echipa Romaniei a avut mai mereu cel putin un transformer de valoare mondiala. Irimescu, Bucos, Mitus Alexandru, Penalty King, Durbac si lista poate continua cu Nichitean, Popisteanu si Mitu pana la Dumbrava si Vlaicu. ”Wilkinson a castigat titlul mondial cu ajutorul dropgolului. Stii prea bine cate dropuri dadeam noi pe vremuri”, imi spunea Viorel Morariu care, desi a jucat flanker, a folosit si el acest procedeu! Ba inca impotriva Frantei.
Cei mai tineri nu stiu, desigur, ca Wilkinson n-a aparut intamplator, el fiind, de fapt, un discipol al lui Rob Andrew, transformerul echipei Angliei din vremea lui Will Carling, a lui Guscott si a fratilor Underwood. Cu 76 de meciuri pentru ”trandafiri” si ”Lei”, acesta a fost cel care a folosit si acea pozitionare ciudata a bratelor in momentele dinaintea executarii loviturilor de tinta. Cum Andrew a jucat la Newcastle, in ultima parte a carierei sale, adica la clubul la care s-a format Wilkinson, nu este de mirare ca si ultimul a preluat acel gest, unul care l-a si facut faimos.
Faptul ca si echipa Romaniei de astazi isi bazeaza jocul pe aparare, inaintare si transformeri nu trebuie sa ne surprinda. E o chestiune de traditie, cum este si in cazul Angliei. E ceva normal, iar meciurile cu Portugalia, Rusia si Spania din acest an arata ca atunci cand ne organizam bine in defensiva, cand ne punem gramada in actiune si cand avem si un om care da bine cu piciorul rezultatul este unul pozitiv. (**)
Marian Burlacu (Libertatea)
(*) Imi amintesc si acum de un eseu marcat de francezi, pe Dinamo, la testul castigat (51-20) cu Romania in iunie 1997. Centrul francez Lamaison, daca nu ma insala memoria, a plecat pe culoar, pe stanga, insa a fost prins in coltul terenului nostru de fundasul Vasile Brici și aripa Lucian Colceriu. Incoltit, riscand sa fie scos in margine, ”cocosul” a aruncat mingea peste cap, fara sa se uite, iar aceasta ”a cazut” exact in bratele lui David Venditti, aflat la sustinere, care, ramas singur, fara oponent, a culcat-o fara probleme in terenul nostru de tinta.
(**) In urma cu mai bine de 10 ani am scris ca Scotia si Italia sunt singurele echipe din Turneu pe care Romania le poate invinge. Si nu fiindca ele isi disputa, mai mereu, ultimul loc, ci pentru ca amandoua pot fi dominate pe inaintare – celelalte, Anglia, Franta, Irlanda si Tara Galilor, sunt tari si la acest capitol. Ca observatia a fost corecta o dovedesc meciurile ”stejarilor” cu Italia si cu Scotia de la editiile din 2007 su 2011 ale Cupei Mondiale, cand Romania a fost foarte aproape de victorie. Ca sa avem sanse cu celelalte natiuni majore din Nord ne-ar trebui o linie de treisferturi care sa rivalizeze cu ale lor, un joc de miscare, in camp deschis, fara cusur.
