Din cele 20 de natiuni care au luat startul la Cupa Mondiala, in competitie au ramas opt, acestea urmand ca sambata si duminica sa se confrunte pentru accederea in semifinale, capetele de afis fiind Africa de Sud-Tara Galilor si Noua Zeelanda – Franta.
In ordine cronologica prima partida a sferturilor de finala va fi cea dintre Africa de Sud si Tara Galilor, penele de strut intorcandu-se pe Twickenham, locul unde in prima faza, cea a grupelor, au invins Anglia, eliminand-o din competie pentru ca apoi sa cedeze in fata Australiei.
Desi au asaltat terenul de tinta al cangurilor, in speranta evitarii unui duel cu Springboks, elevii lui Warren Gatland au trebuit sa se recunoasca invinsi si astfel, cu doar doua succese in istoria intalnirilor directe, Tara Galilor va fi nevoita sa repete jocul din ultima partida test, in 2014, cand Halfpenny a marcat patru penalitati asigurand victoria cu 12-6.
De aceasta data Halfpenny va lipsi, iar sud-africanii dupa infrangerea care a facut senzatie din partida contra Japoniei, au obtinut trei succese consecutive, cu Habana egaland recordul eseurilor marcate la Cupa Mondiala de Lomu, acel 64-0 impotriva Statelor Unite fiind cea mai mare diferenta de scor a editiei in curs de desfasurare.
Dupa opt ani, All Blacks si Les Bleus se vor reintoarce pe Millennium Stadium din Cardiff , acolo unde in 2007 si tot in faza sferturilor de finala, francezii au reusit acel succes cu 20-18, intorcand rezultatul de la 13-3 in favoarea neozeelandezilor.
A fost partida care a nascut o multime de controverse legate de faza eseului castigator si anume, daca pasa lui Traille la Michalak, care apoi l-a gasit in support pe Jauzion, s-a dat in conditii regulamentare. Cert este ca atunci Franta a repetat o alta performanta din 1999, cand in semifinale elimina Noua Zeelanda dupa ce a intors rezultatul, iar Lamaison a marcat din toate procedeele posibile.
Noua Zeelanda- Franta este o partida de traditie la CupaMondiala avand in vedere ca cele doua natiuni s-au intalnit de sase ori in cadrul competitiei, maimult chiar doua dintre acestea au fost in finala, de fiecare data All Blacks adjudecandu-si trofeul fructificand avantajul terenului propriu.
Disputa din capital Tarii Galilor, Cardiff, se anunta una extrem de echilibrata, mai ales ca nici una dintre cele doua echipe nu a impresionat in faza grupelor, All Blacks avand emotii in singura partida cu un adversar pe masura, Argentina in timp ce Franta si-a aratat limitele in confruntarea directa cu Irlanda.
Millennium Stadium din Cardiff va fi si gazda sfertului de finala in care Irlanda va intalni Argentina, Los Pumas pornind cu avantajul moral al celor doua victorii in trei dintre confruntarile directe la Cupa Mondiala.
In 1999, Argentina lui Gonzalo Quesada a invins Irlanda intr-o partida contend pentru faza calificarilor in sferturile de finala, conform sistemului de disputare al competitiei. Opt ani mai tarziu, in 2007 cand pumele sud-americane au dat lovitura obtinand medaliile de bronz, s-a inregistrat un 30-15, iar Pichot, Roncero, Contepomi ,Hernadez si colegiilor au castigat grupa din care mai facea parte Franta.
De la acel succes din 2007, Argentina nu a mai reusit sa invinga niciodata Irlanda care a castigat ultimele cinci confruntari directe , ultimele doua in cadrul turneului pe care frunza de trifoi l-a efectuat in America de Sud, anul trecut.
Pumele si-au aratat adevarata forta la aceasta editie a Cupei Mondiale, mai ales in partida cu All Blacks, cand au marcat un eseu in inferioritate numerica, dar vor avea in fata un adversar, campionii Emisferei de Nord, care in momentul de fata sunt poate cea mai echilibrata si bine organizata echipa a lumii.
Ultima partida a sferturilor de finala va avea loc pe Twickenham, iar Australia, echipa cu cel mai impresionant joc de pana acum la editia in curs a Cupei Mondiale va infrunta Scotia, cele doua natiuni intalnindu-se pentru a doua oara in cadrul competitiei etalon a lumii rugbyului.
Cangurii si ciulinii si-au disputat un loc in semifinale in 2003 cand Paterson a incercat sa-i mentina in joc pe scotieni, dar a fost insufficient pentru ca Mortlock, Gregan si Lyons au marcat trei eseuri la care Russell a replicat tarziu chiar inainte de ultimul fluier al arbitrului.
Pentru calificarea in sferturile de finala, Wallabies s-a bazat pe o defensiva de fier si eficacitatea lui Foley, dar cu siguranta Scotia nu uita ca in 2012 la Newcastle, chiar in Australia s-a impus cu 9-6 gratie reusitelor lui Laidlaw intr-un moment in care ciulinii erau detinatorii lingurii de lemn.
Asadar, orice pare posibil chiar daca pentru Australia, stadionul Twickenham incepe sa devina o a doua casa dupa victoriile cu Anglia si Tara Galilor, care au dus la castigarea “grupei mortii” de o maniera categorical princalitatea jocului prestat.
Programul partidelor:
17.10.2015,Twickenham: Africa de Sud-Tara Galilor
Fata in fata la CupaMondiala: 2011-Africa de Sud – Tara Galilor 17-16(faza grupelor)
17.10.2015,Millennium Stadium: Noua Zeelanda-Franta
Fata in fata la Cupa Mondiala: 1987-Noua Zeelanda – Franta 29-9 (finala),1999- Noua Zeelanda – Franta 31-43 (semifinale), 2003- Noua Zeelanda – Franta 40-13 (finala mica), 2007-Noua Zeelanda – Franta 18-20 (sferturile de finala),2011-Noua Zeelanda – Franta 37-17 (fazagrupelor), 2011-Noua Zeelanda – Franta 8-7(finala).
18.10.2015,Millennium Stadium: Irlanda-Argentina
Fata in fata la Cupa Mondiala: 1999- Irlanda – Argentina 24-28 (calificari sferturile de finala), 2003-Irlanda – Argentina 16-15 (faza grupelor), 2007-Irlanda-Argentina 15-30(faza grupelor)
18.10.2015,Twickenham: Australia-Scotia
Fata in fata la Cupa Mondiala: 2003-Australia-Scotia 33-16(sferturile de finala)