RCM Timisoara are un nou antrenor secund, dupa despartirea de Martinus Linee. Sud-africanul Danie de Viliers il va asista pe Chester Williams in sezonul care va incepe luna viitoare. „Sunt convins ca Danie va aduce idei noi si un plus de entuziasm la echipa. Cred ca impreuna vom imbunatati ceea ce am inceput anul trecut, iar echipa va creste mai mult”, a spus Williams despre noul sau asistent. Cei doi au lucrat impreuna la echipa Pumas, cu care au participat in sezonul 2006-2007 in Currie Cup, primul esalon intern al Africii de Sud.
“E un privilegiu pentru mine sa lucrez din nou cu Chester. Cred ca avem o relatie deosebita. Avem aceeasi filosofie despre rugby si despre antrenorat. Sunt foarte entuziasmat si abia astept sa cunosc echipa, oamenii de aici si orasul“, a spus cel mai nou membru al bancii tehnice.
Danie de Viliers a mai antrenat nationala Tunisiei intre 2007-2010, impreuna cu care a castigat Cupa Africii, in dauna Namibiei; iar in sezonul 2010-2011 a castigat campionatul Italiei, alaturi de Rugby Roma Olimpic, echipa care s-a desfiintat sezonul urmator, din cauza problemelor financiare. In ultimul an s-a ocupat de o academie de rugby din Cape Town.
Sud-africanul nu e strain de rugby-ul romanesc. In perioada in care antrena selectionata Tunisiei, a pregatit un meci-test impotriva Romaniei, iar din actuala echipa a Timisoarei ii cunoaste pe Jody Rose, Randall Morisson si Van Wyk McGrath.
Noul secund al RCM-ului va prelua responsabilitatile fazei de aparare, in timp ce principalul Chester Williams se va ocupa de atac.
Sursa: www.sportvest.info