Campionatul englez de rugby, Aviva Premiership, a pornit la drum in acest week-end. Startul, trebuie subliniat, fusese programat inainte, neavand nicio legatura cu eliminarea echipei nationale a Angliei, din faza grupelor, la Cupa Mondiala pe care tara respectiva o gazduieste.
In prima runda, Harlequins si-a fructificat cu dificultate avantajul terenului propriu in fata ambitioasei London Wasps, pe care a invins-o cu 26-21. La pauza, gazdele a condus cu 13-11, eseurile lor fiind marcate de Evans si Lowe. Wasps a culcat balonul in terenul de tinta prin Cooper-Wodley si Daly, ultima reusita aducand bonusul defensiv.
Cel mai spectaculos meci a fost cel dintre Worcester Warriors si Northampton Saints. Gazdele, desi plecau cu sansa a doua, au reusit o victorie mare, cu scorul de 13-12. Van Velze a marcat singurul eseu al meciului, gratie carora razboinicii au intrat in avantaj la cabine, 10-6. In repriza secunda, buteurii de la Worcester au ratat patru lovituri de pedeapsa din pozitii favorabile si se parea ca ocaziile se vor razbuna, in conditiile in care Myler, pentru vizitatori, si-a facut datoria la tentativele de tinta. Finalul a fost realmente dramatic. Northampton a avut un atac prelungit in 22-ul advers, iar Myler a marcat pentru 12-10, din penalitate. Posesia a revenit iarasi oaspetilor, dupa lovitura de reincepere, insa, dupa o serie de pick and go-uri, ei au pierdut, printr-o greseala copilareasca, balonul. Asezat excelent, Heathcote, care marcase pana atunci cinci puncte, a reusit un dropgol de la 30 de metri, aducand astfel o victorie in extremis, cu scorul de 13-12, pentru Worcester.
Gloter a fost prima echipa care castiga in deplasare, invinsa sa numindu-se Newcastle. La pauza, oaspetii s-au distantat la 24 de puncte, 27-3, dupa eseurile semnate de Kvesic si Sharples. Falcons a revenit puternic in partea secunda, cu trei eseuri realizate de Hammerskey, Harris si McGuigan. Insuficient insa, pentru ca Twelvetrees a fost impecabil la buturi si, in ciuda faptului ca Gloucester nu a mai punctat cu eseuri, a asigurat prin loviturile sale precise la but, victoria cu 39-27. La capitolul eseuri, gazdele s-au impus cu 3-2.
Meci de neuitat si intre Bath, respectiv Exeter, castigat finalmente de primii, cu 19-17. Oaspetii de la Exeter au deschis scorul in minutul 1, prin incercarea lui Short. Hooper a replicat cu un eseu in contul gazdelor, iar Ford si Steenson au fost in forma la buturi. Diferenta a facut-o transformarea eseului de catre Ford, care a contat enorm in economia rezultatului final, practice aceea fiind diferenta in favoarea gazdelor. Bath a fost echipa mai indisciplinata, jucatorii ei fiind avertizati de doua ori pe parcursul jocului, cu cartonase galbene.
Scorul etapei inaugurale a apartinut lui Saracens, 41-3 contra celor de la Sale Sharks. Rhodes, Streahter, Ellery, de doua ori si Fraser, au marcat eseurile necesare pentru bonificatia ofensiva. Catalin Fercu nu a fost convocat la echipa gazda, pentru acest meci de campionat. De partea cealalta, rechinii l-au avut pe banca de rezerve, introdus dupa pauza, pe pilierul moldovean Vadim Cobilas.
Leicester Tigers a inchis runda cu o victorie in fief-ul celor de la London Irish, 26-18. Sinclair pentru londonezi, respectiv Betham pentru tigri, au fost marcatorii de eseuri ai meciului.
In aceasta etapa s-a acordat un bonus ofensiv (Saracens) si trei bonusuri defensive(London Wasps, Exeter si Northampton).
Clasament:
1. Saracens 5 puncte
2. Gloucester 4
3. Leicester 4
4. Harlequins 4
5. Bath 4
6. Worcester4
7. Northampton 1
8. Exeter 1
9. London Wasps 1
10. Newcastle 0
11. London Irish 0
12.Sale Sharks 0
FOTO: telegraph.co.uk