Caută
Close this search box.

Dinamo obține punctul bonus ofensiv la Constanța

Dinamo a obținut maximul de puncte din deplasarea de la Constanța într-un meci întrerupt din cauza unei furtuni cu descărcări electrice care îi punea în pericol pe toți cei aflați pe suprafața de joc
Prima jumătate a reprizei a fost una echilibrată, fără puncte primul eseu venind abia în minutul 20 de la centrul dinamovist Leighton van Wyk.

De-An Ackermann, distribuit în această partidă pe postul de fundaș, a semnat a doua încercare a buldogilor, iar Jondre Williams a transformat.

Tiqe Iliesa a marcat din nou pentru constănțeni, Dragos Burlacu a transformat, iar între cele două formații era o diferență de doar cinci puncte.

În ultimul minut al primei reprize, mijlocașul la grămadă al bucureștenilor a reușit o nouă încercare, transformată tot de el și a stabilit scorul pauzei. Tomitanii 7, Dinamo 19.

Partea a doua a întâlnirii a fost mult mai dezechilibrată, dinamoviștii reușind patru eseuri transformate în decurs de nouă minute prin Smith, Terblanche, Florea și Van wyk, toate transformate de același Williams.

Deși conduși clar pe tabelă, Tomitanii nu au depus armele și au reușit un nou eseu în minutul 58, prin celălalt fijian din echipă, închizătorul Etonia Saukuru, Burlacu a transformat pentru 14 la 47.

Dinamoviștii au continuat atacurile și au beneficiat de un eseu de penalizare, după mai multe erori consecutive ale constănțenilor.

Van Heerden, Smith și Savu au culcat și ei balonul în terenul de țintă. Marian Ispir a transformat unul dintre eseuri.

În minutul 71, cu acordul ambelor echipe și al oficialilor de meci, partida a fost întreruptă din cauza unei furtuni cu descărcări electrice care îi punea în pericol pe toți cei aflați pe suprafața de joc. Ulterior s-a decis ca meciul să nu mai fie continuat și s-a consemnat ca și rezultat final scorul din minutul 71.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile