Te Aud Romania, în colaborare cu Federația Română de Rugby, lansează un nou proiect Erasmus+, acțiunea KA182, „Mobilitatea personalului în domeniul sportului”.
Proiectul vizează dezvoltarea competențelor rugbistice, tehnice și profesionale ale antrenorilor și profesorilor de educație fizică, promovând incluziunea socială prin sport, prin organizarea unor misiuni de antrenament la o organizație gazdă din Franța.
La acesta pot aplica cei care activează în domeniul rugbyului, antrenori, profesori de educație fizică sau persoane implicate în gestionarea echipelor, fie în baza unui contract de muncă, fie în baza unui contract de voluntariat. Este necesar ca aceștia să aibă o experiență minimă de 24 de luni în minirugby, rugby tag, rugby junior și să lucreze cu copii și tineri, inclusiv în medii vulnerabile.
Acțiunea de antrenament va dura 15 zile și va fi organizată în Franța, în perioada 01.08.2025 – 31.10.2025. Activitatea are scopul de a oferi participanților o oportunitate de învățare practică, prin implicarea directă în activitățile și sarcinile organizației gazdă. Programul va fi echilibrat între pregătirea teoretică și activitățile practice, pentru a dezvolta abilitățile profesionale ale participanților și pentru a oferi o înțelegere clară a funcționării organizației gazdă.
Înscrierile sunt deschise până la data de 31 martie 2025.
Regulamentul poate fi identificat aici
Pagina proiectului este: https://www.teaudromania.com/ro/edusportforll2.0/