Din cele trei partide programate in Divizia A s-au disputat doar doua, Metrorex primind din oficiu victoria cu 5-0 in urma retragerii celor de la CSM Focsani.
In Seria Sud, Sportul Studentesc si Grivita au oferit un adevarat spectacol cu opt eseuri, partida la finalul careia Grivita s-a impus cu 31-29. Desi studentii au marcat cinci incercari, doua transformate, oaspetii au replicat prin eseurile lui Preda care a reusit o dubla si Perniu, transformerul Stefan Dorin facand diferenta cu doua transformari si patru lovituri de pedeapsa.
In Seria Vest, CFR Brasov a castigat pe terenul celor de la CSM Sibiu obtinand al doilea succes in actuala editie, dupa ce in runda anterioara brasovenii invinsesera pe Lions Arad cu categoricul rezultat de 49-7. Dupa o partida deschisa in care s-au marcat noua eseuri, trei de partea gazdelor si sase pentru oaspeti, Brasovul s-a impus cu 34-22 luand si punctul bonus ofensiv.