In aceste zile, Danie de Villiers (45 ani) a fost numit noul director tehnic la rugby in 7 al Federatiei Romane de Rugby. Acesta va coordona activitatea la rugby 7 atat feminin, cat si masculin, dar si activitatea centrelor olimpice de 7’s. Antrenorul sud-african nu este la prima experienta in Romania, acesta antrenand in trecut pe RCM Timisoara si pe CSM Bucuresti. De Villiers a pregatit printre altele nationala Tunisiei intre 2008-2010 si echipa Rugby Roma. Danie a vorbit despre ce l-a determinat sa revina in rugbyul romanesc si obiectivele pe care le are pentru rugby 7.
Cum este sa te intorci aici?
E foarte bine, am amintiri frumoase legate de Romania, de ceea ce am facut aici lucrand cu cluburile. In plus, sotia mea Roxi este romanca si e o mare bucurie pentru ea sa revenim aici. Niciodata nu m-am gandit ca as putea lucra pentru Federatia Romana de Rugby, este o oportunitate care inseamna mult pentru mine. Este bine sa ma intorc acasa, pentru ca in ultimii ani, aici a fost casa mea.
Ce asteptari ai de la acest proiect?
Trebuie sa fim realisti in ce priveste proiectul pe care il avem. Cand e vorba de rugby 15, Romania are o identitate, este recunoscuta valoarea echipei, insa cand e vorba de rugby 7, desi este mult potential aici, e putin cunoscut aici. Rugbyul in 7 in acest moment nu este o alegere pe care un jucator ar face-o pentru ca rugby-ul in 15 ii ofera mult mai multe oportunitati si pentru mine cea mai mare provocare, care ma si motiveaza in acelasi timp foarte mult, este sa reusesc sa creez o baza solida, care sa ii dea jucatorului motive sa aleaga o specializare la rugby in 7.
Crezi ca e posibil?
Da, categoric. Sa fim realisti, avem sase echipe in SuperLiga CEC Bank, insa sunt multi jucatori buni care nu au sansa de a prinde un contract profesionist si a evolua la cluburile din aceasta competitie. Daca ne uitam la echipele de U18, U20 sunt jucatori cu foarte multe calitati si te intrebi atunci, unde se duc acestia cand termina junioratul, ce se intampla cu ei, pentru ca nu toti ajung la cluburile profesioniste. O parte joaca in esalonul secund, insa, fara suparare, poate ca ei au nevoie de antrenamente mai multe, de o alta abordare a rugbyului, cu atat mai mult cu cat ei au aceste calitati care sa le permita sa faca pasul spre profesionalism. Obiectivul nostru este sa identificam acesti jucatori, cu potential de rugby in 7, sa le dam sansa de a evolua la nivel international. Daca vom reusi sa facem acest lucru, imaginea rugbyului romanesc nu va avea decat de castigat. Am acceptat aceasta provocare, de a veni aici si de a ma implica in acest proiect pentru ca am vazut ca exista potential, si cred in ceea ce ne-am propus sa facem.
Cum vei face selectiile?
La inceput, vom selecta din jucatorii de la rugby in 15, pe cei care au calitatile si profilul jucatorului pe care il cautam, in functie si de capacitatea lui de a se adapta la rugbyul in 7, pentru ca acesta este total diferit de cel in 15. Sunt incantat ca pot merge la toate centrele de pregatire a juniorilor in tara, sa intru in contact cu toti cei care ii cresc pe copii, sa vad jucatorii cum sunt la antrenamente, calitatile pe care acestia le au. Pentru mine este foarte important sa vad eu insumi exact ce avem in tara la nivel de jucatori. Practic, incercam sa abordam crearea acestei echipe de rugby 7’s prin doua feluri: sa crestem juniorii care au potential de 7 si sa aducem seniorii care s-ar putea adapta cat mai bine. Daca e sa ne gandim acum, care ar fi motivatia unui jucator sa vina la rugby in 7? Niciuna! Pe cand daca mergi la rugby in 15 ai sansa sa ai o cariera frumoasa, sa ajungi la Cupa Mondiala. Vreau ca pe viitor in momentul in care un jucator trebuie sa se decida pentru ce opteaza sa stie ca daca merge la 7, va juca cu Romania la Grand Prix-uri, se poate califica chiar la Jocurile Olimpice, poate juca in turneele organizate de World Rugby. Acesta este scopul nostru pe termen lung, ca la 16, 17 ani un jucator sa se poata hotari, cantarind toate aspectele, daca vrea sa fie un jucator de rugby in 7 sau in 15.
Vei face naveta Africa de Sud-Romania?
Voi locui aici, nu voi face naveta. Consider ca e important sa vad ce e aici. Pentru mine este a doua oara in cariera cand colaborez cu o federatie, prima fiind Tunisia cand am pregatit nationala lor si nu cred ca poti avea succes ca antrenor daca nu esti tot timpul prezent in mijlocul echipei. E important sa colaborez cu toti antrenorii, sa ii cunosc pe toti, vreau sa vad totul cu ochii mei, nu vreau sa ma bazez pe ce zic unii si altii. E foarte important sa-mi formez propria parere in functie de ceea ce vad pe teren.
La inceput va fi destul de dificil pentru ca practic nu ai ce sa le oferi jucatorilor. Cum ii vei convinge?
Nu va fi greu, ci foarte greu. Intr-adevar, nu vom avea nimic de oferit la inceput, poate doar sansa de a se dezvolta si de a creste sub indrumarea unor antrenori specializati in rugby 7’s. Planul pe care il avem si faptul ca ei vor fi niste pionieri in ceea ce vrem sa facem aici, pentru ca poate peste 10, 15 ani, cand vom privi inapoi, acesta va fi momentul de inceput, sper sa fie niste motive, mici, ce-i drept, care ar putea sa ii faca un pic interesati de rugby in 7.
Cat de mult a contat pentru tine cand ai acceptat aceasta noua provocare faptul ca ai lucrat cu jucatorii romani, ii cunoasti?
A fost interesant pentru mine la inceput, pentru tu, ca antrenor, trebuie sa gasesti o cale sa faci sa functioneze anumite lucruri. Fiecare antrenor care merge intr-o tara noua, are propriile idei, stie exact cum si-ar dori sa faca lucrurile, insa de multe ori cultura si felul de a fi sau organizarea echipei sunt total diferite de felul de lucru al antrenorului. Pentru mine este important ca antrenorul sa aiba capacitatea de a se adapta sportivilor pe care ii antreneaza, sa lucreze cu specificul grupului si nu sa forteze ca tot ceea ce grupul este, si stie, sa se schimbe in incercarea de a-i adapta pe jucatori. Poate ca este o cultura care nu e obisnuita cu felul in care eu fac lucrurile. Jucatorii romani sunt unii dintre cei mai muncitori sportivi pe care i-am cunoscut pana acum. Problema este ca provenind din marea familie latina de cele mai multe ori jucatorii sunt condusi de emotii, ceea ce uneori poate fi pozitiv sau dimpotriva. Stiam de acest spirit latin pentru ca o perioada am antrenat in Italia si a fost acelasi scenariu. Insa, dupa ce depasesti acest punct, al emotiilor, este incredibil sa lucrezi cu jucatorii romani, practic trebuie sa le spui pur si simplu sa se opreasca pentru ca s-ar antrena pana la epuizare. In plus, o mare provocare pentru mine a fost aceea ca intr-o echipa aveai jucatori ce proveneau din cinci sau sase culturi diferite si ca trebuia sa ii faci pe toti sa lucreze la fel, sa incerci sa faci ca toate aceste emotii si personalitati diferite sa joace intr-un sistem. Pentru mine a fost intotdeauna o placere sa lucrez cu jucatorii romani.
Ai ramas apropiat de multi dintre jucatorii pe care i-ai antrenat. Care e explicatia?
Am renuntat la rugby in 1999 din cauza unor accidentari. Am avut sansa de a lucra pentru clubul la care am evoluat, ca analist video si incet, incet am inceput sa si antrenez. Ceea ce mi s-a spus intr-o zi a fost ca niciodata nu voi fi un antrenor bun pentru ca sunt mult prea apropiat de jucatorii mei. Daca te uiti la felul in care sunt antrenorii in Africa de Sud, ei stau intr-o parte, echipa in cealalta parte, chiar si la masa, peste tot, iar eu pur si simplu nu intelegeam asta, pentru ca pana la urma este o singura echipa. Mie imi era teama ca nu reusesc sa ma apropii suficient de mult de jucatori ca sa inteleg ce gandesc si in afara terenului, sa aflu de ce in anumite momente iau deciziile pe care le iau. Insa acest lucru, o prea mare apropiere de jucatori, poate fi periculos, de aceea trebuie sa stabilesti niste limite: cand esti pe teren, la antrenament, la meci, trebuie sa existe acel respect antrenor-jucator si jucator-antrenor, dar cand s-a terminat meciul, antrenamentul, imi doresc ca jucatorii sa vina la mine, sa discutam despre problemele pe care le au, despre ceea ce ii framanta, sa aiba incredere in mine. Poate nu pot ajuta, insa pot macar sa ascult. Tin mult la toti jucatorii cu care am lucrat, imi place sa stiu ca sunt bine, ca fac progrese, le urmaresc carierele.
