Caută
Close this search box.

Ionel Melinte de la Timisoara Saracens este jucatorul etapei a IX-a a SuperLigii CEC Bank

Etapa a IX-a a SuperLigii CEC Bank, disputata pe 26 octombrie, a fost ultima etapa care a avut loc in acest an in cadrul competitiei. O etapa in care in doua partide s-au impus gazdele, Timisoara Saracens si Universitatea Cluj, ca in derby-ul rundei, CSM Stiinta Baia Mare sa castige in Ghencea, duelul cu CSA Steaua. Desemnat „Jucatorul meciului” ca urmare a evolutiei sale, revenit pe teren dupa 5 luni dupa o interventie chirurgicala la umarul drept, marcator al unui eseu, a unei transformari si a unei lovituri de pedeapsa, transformare care a adus practic victoria echipei lui, Timisoara Saracens, Ionel Melinte (23 ani) a fost ales si „Jucatorul etapei”.

Originar din Constanta, unde a si inceput rugbyul la varsta de 16 ani, la CS Cleopatra Mamaia, avandu-i ca antrenori pe Nicolae Radu Mocanu si Victor Bezuscu, Ionel Melinte evolueaza din acest sezon competitional la Timisoara Saracens, campioana ultimilor ani, dupa ce a jucat de la varsta de 19 ani la CSA Steaua, echipa cu care a devenit vicecampion national sezonul trecut. Jucator polivalent ce poate ocupa posturile de mijlocas la deschidere si fundas, Melinte (23 ani, 1,78m si 80 kg) s-a facut repede remarcat prin patrunderile sale spectaculoase fiind un continuu pericol pentru apararea adversa, dar si prin viziunea de joc si aptitudinile dezvoltate mult la 7’s, el fiind desemnat de altfel si cel mai bun jucator de sevens din Romania in 2018.

Felicitari pentru aceasta revenire…
Multumesc. O revenire pe care am asteptat-o mult, cinci luni este o perioada lunga mai ales dupa o interventie chirurgicala, imi doream foarte mult sa joc, sa fiu pe teren, sa imi ajut noua echipa.

Ce inseamna acest trofeu pentru tine?
O bucurie, sincer nu ma asteptam. Imi da multa incredere pentru viitor, ca dupa o operatie atat de dificila am reusit sa revin atat de bine, sa imi regasesc forma, ca am revenit direct acolo sus. La Steaua in ultima vreme am avut o crestere foarte buna, imi doresc sa continui sa progresez si sper ca aceasta perioada de pauza sa nu ma fi tras mult inapoi. Oricum, ce pot spune este ca am revenit cu mai multa incredere in mine.

Vorbesti de incredere. Practic ai adus victoria echipei in ultima secunda de joc, prin transformarea acelei penalitati. Cum ai gestionat acea presiune?
Pai, repet, cu multa incredere in mine, nu m-am gandit nicio secunda ca pot rata sau ca este ultima sansa de a castiga. Am exersat mult transformarile, ma bucur ca am reusit sa ajut echipa.

Un meci destul de greu cu Dinamo…
Da, foarte greu. Nu ne-am asteptat ca cei de la Dinamo sa vina asa de increzatori si motivati sa castige, au jucat foarte bine pe gramada, au fost mult mai buni decat noi. Noi am facut un meci destul de slab ca echipa, nu e posibil ca echipa campioana de atatia ani sa se bata la trei puncte cu o echipa mai slab cotata.

Cum te-ai acomodat la Timisoara?
Foarte bine. Ma stiam de multa vreme cu o parte din jucatori, suntem un grup foarte tanar. Cel mai greu mi-a fost insa sa trec de acea perioada de recuperare, insa cu ajutorul staff-ului medical, al lui Radu George si Roxana Loredana Precup, dar si a recuperarii pe care am facut-o in prima luna dupa operatie la CentroKinetic din Bucuresti, lucrurile au intrat pe fagasul normal.

Ce te-a determinat sa pleci dupa atatia ani de la CSA Steaua?
Mi-am dorit sa fac o schimbare, am cautat o provocare noua, doream sa vad cum este sa lucrezi cu un staff nou, sa incerc o echipa noua.

Timisoara nu a avut un inceput prea bun de sezon in SuperLiga CEC Bank. Care este in continuare obiectivul echipei?
Chiar daca echipa nu a avut un inceput de sezon bun, ne dorim sa cucerim toate trofeele pune in joc, nimic nu este pierdut pana acum. Pana la urma suntem Timisoara, campioana de atatia ani, nu ne putem bate la locurile 3-4, intotdeauna ne vom bate pentru locul 1.

Simti ca este o presiune acum asupra echipei in urma ultimelor rezultate?
Este presiune si e normal sa fie asa. Nu e posibil sa pierzi cu Clujul sau sa fii pana in ultimul minut la egalitate cu Dinamo, pana la urma Timisoara este o echipa care se bate intotdeauna cu echipele ce au ca obiectiv titlul in Superliga CEC Bank. Sper sa ne revenim din aceasta nostalgie, vine in curand meciul cu Baia Mare din Cupa Romaniei, meci pe care trebuie sa il castigam ca sa ne calificam in finala.

Urmeaza sambata, meciul din Cupa Romaniei cu Universitatea Cluj. Ce asteptari aveti legate de acest meci?
Speram sa reparam greseala facuta in ultimul meci cu ei, sa demonstram fanilor care vin la meci ca noi suntem Timisoara, campioana ultimilor ani. Trebuie sa facem un meci bun, sa incepem sa crestem ca joc.

Timisoara Saracens – CS Dinamo Bucuresti 32-29, Jucatorul meciului: Ionel Melinte
Universitatea Cluj – ACS Tomitanii Constanta 40-34, Jucatorul meciului: Cristian Murgoci
CSA Steaua – CSM Stiinta Baia Mare 19-20, Jucatorul meciului: Taniela Maravunawasawasa

FOTO: Timisoara Saracens Rugby Club Facebook/ Leonard Ardelean)

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile

slot gacor