LPS Suceava a câștigat pentru a doua oară consecutiv titlul de campioană națională la juniori I (U20). Sucevenii au trecut în finala disputată pe Stadionul de rugby Ghencea de CSA Steaua/Șoimii București cu 26-18 (23-13). În meciul pentru bronz, în aceeași zi și pe același teren, CS Rapid/ CT Dinicu Golescu a învins pe CSS 2 Baia Mare cu 25-21 (20-13).
Finala dintre Suceava și Steaua/Șoimii a început în forță, cu sucevenii deschizând scorul, încă din primul minut de joc, printr-un eseu marcat de Gabriel Plăcintă, care a făcut o cursă spectaculoasă pentru a plonja în eseu la centru, David Bălan a transformat pentru 7-0. Șoimii pun presiune, mută jocul în 22-ul advers și reușesc peste câteva minute să pună la rândul lor primele puncte pe tabelă, dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de Florin Ioan, 7-3. Urmează minute bune de joc, pentru ambele echipe, fiecare punctând în următoarele 10 minute din penalități, întâi Suceava, prin Bălan, 10-3, apoi Șoimii, prin Florin Ioan, 10-6. Suceava este mai ofensivă și mai prezentă în 22-ul advers, iar după mai multe acțiuni jucate la mână, Plăcintă reușește al doilea eseu personal, 15-6. Tot aceștia marchează în continuare, mărind ecartul, dintr-o penalitate reușită de Bălan, 18-6. Ultimele 10 minute din prima repriză au aparținut bucureștenilor care au marcat un eseu prin Răzvan Cojocaru, transformat de Florin Ioan, 23-13, scorul pauzei.
Suceava începe bine repriza a doua și pune încă trei puncte pe tabelă, dintr-o penalitate, tot prin Bălan, 26-13. În minutul 58, Ionuț Portărelu este eliminat temporar pentru placaj înalt, Șoimii/Steaua fiind nevoiți să evolueze timp de 10 minute în 14 jucători. Deși Suceava face pressing continuu și caută culoare de pătrundere spre terenul advers de țintă, bucureștenii se apără bine, reușind să nu ia puncte în minutele de inferioritate numerică. La fel ca în prima parte, Șoimii domină ultimele 10 minute, reușind să marcheze un eseu prin Durieux,care face o cursă frumoasă, 26-18. Până la finalul partidei, bucureștenii forțează marcarea de noi puncte care să întoarcă rezultatul, dar Suceava se apără foarte bine, 26-18, scor final.
Au marcat pentru LPS Suceava: Gabriel Plăcintă – 2 eseuri, Cosmin Grigoraș – eseu, David Bălan – o transformare și trei lovituri de pedeapsă, respectiv Răzvan Cojocaru – eseu, Eliot Durieux – eseu, Florin Ioan – o transformare, 2 lovituri de pedeapsă pentru CSA Steaua/ACS Șoimii.
Echipele care au evoluat:
LPS Suceava:
1. Gabriel Matei, 2. Denis Săvucă, 3. Andrei Alexandriuc, 4. Andrei Donisa, 5. Valentin Croitoru, 6. Cosmin Ghelber, 7. Dragoș Bejan, 8. Gabriel Plăcintă, 9. Constantin Beleca, 10. David Bălan, 11. Cristi Bilăucă, 12. Matei Bivol, 13. Ioan Onea, 14. Ovidiu Scutaru, 15. Lucian Godroman. Rezerve: 16. Robert Zamă, 17. Alexandru Donică, 18. Gabriel Florea, 19. Marius Ruscan, 20. Petrică Parascan, 21. Cosmin Grigoraș, 22. Alexandru Lozniceru, 23. Daniel Frunză
Antrenori: Codrin Prorociuc și Sabin Crețu
CSA Steaua/ACS Șoimii București
1. Albert Gorneanu, 2. Răzvan Cojocaru, 3. Rareș Jugănaru, 4. Valentin Joițaru, 5. Liviu Stancu, 6. Leontin Moroianu, 7. Laurențiu Ceaparu, 8. Andrei Niculae, 9. Dragoș Tatomir, 10. Gianluca Stan, 11. Eliot Durieux, 12. Liviu Onofrei, 13. Ionuț Portărelu, 14. Cristi Geneș, 15. Florin Ioan. Rezerve: 16. Cătălin Anton, 17. Alexandru Mocanu, 18. David Stoica, 19. Mihai Niță, 20. Alexandru Costea, 21. Marian Pelin, 22. Rareș Mârzac, 23. Matei Dumitriu, 24. David Firu
Staff: Daniel Mitrea și Marcel Mihalache
Rapid/Dinicu, victorie cu eseu în ultimul minut pentru medaliile de bronz
În meciul pentru locul 3 s-au întâlnit CS Rapid/CT Dinicu Golescu cu CSS 2 Baia Mare. Bucureștenii au început în forță, marcând eseu în minutul 2 de joc, după o combinație rapidă pe treisferturi, culcă balonul în terenul de țintă, în centrul buturilor, prin Robert Lungu care își și transformă încercarea, 7-0. Maramureșenii țin aproape și reușesc imediat un eseu, la centru, prin Ianis Albert, Andrei Tent transformă pentru a restabili egalitatea, 7-7. Cele două echipe merg cap la cap ambele punctând dintr-o penalitate, întâi Dinicu care trece pentru a doua oară la conducere, pentru ca apoi Baia Mare să egaleze din nou, 10-10. În minutul 27, Vasile Danci este eliminat temporar pentru un placaj înalt, maramureșenii fiind nevoiți să evolueze trei minute în 13 jucători, după ce și Cosmin Bretan este și el eliminat temporar pentru un placaj înalt. Dinicu se desprinde din nou, dintr-o penalitate, 13-10, toate punctele fiind marcate până acum pentru bucureșteni de mijlocașul la deschidere, Robert Lungu. Aceștia fac presiune și măresc ecartul după un nou eseu, transformat, 20-10. Înainte de intrarea la vestiare pentru pauză, Baia Mare mai punctează dintr-o penalitate, 20-13.
În partea secundă maramureșenii încep în forță și reușesc să marcheze un eseu pentru a se apropia la doar două puncte, 20-18. Ei sunt cei care domină următoarele zece minute și reușesc să treacă pentru prima dată la conducerea în această partidă după o lovitură de penalizare, 21-20. Finalul de meci este extrem de disputat, cu câte un jucător eliminat de la fiecare echipă, în minutul 77, Mihail Nedelcu de la Dinicu pentru lovitură cu pumnul și Gabriel Mic de la Baia Mare pentru ripostă. Dinicu forțează pe final și reușește în ultimul minut de joc să marcheze eseul care îi aduce victoria, 25-21, cucerind astfel medaliile de bronz.
Au marcat pentru CS Rapid/CT Dinicu Golescu: R Lungu – eseu, 2 transformări și 2 lovituri de pedeapsă, Boban – eseu, C Neagu – eseu, respectiv Ianis Albert – eseu, Alexandru Todică – eseu, Andrei Tenț – o transformare, 3 lovituri de pedeapsă pentru Baia Mare
Echipele care au evoluat:
CS Rapid/CT Dinicu Golescu:
1. George Marghioala, 2. Alexandru Dumitru, 3. Gabriel Nedelcu, 4. Alexandru Berbec, 5. Eric Predoiu, 6. Denis Arnăutu, 7. Eduard Coman, 8. Adrian Ganea, 9. Ciprian Costan, 10. Robert Lungu, 11. Alexandru Aprozeanu, 12. Matei Boban, 13.Cezar Neagu, 14. Cătălin Marinescu, 15. George Albina. Rezerve: 16. Ramon Dincă, 17. Răzvan Tudose, 18. Matei Șerban, 19. Marian Iordan, 20. Mihail Nedelcu, 21. Robert Bidilică, 22. Ioan Boroș, 23. Iulian Vieriu
Staff: Dan Vlad și Adrian Ion
CSS 2 Baia Mare
1. Alexandru Todică, 2. Alexandru Șchiop, 3. Caroly Tîrsu, 4. Petre Lupu, 5. Ionuț Timiș, 6. Vasile Danci, 7. Cosmin Bretan, 8. Gabriel Mic, 9. Eduard Andreica, 10. Andrei Tent, 11. Richard Samu, 12. Yanis Albert, 13. Darius Maris, 14. Isidor Matei, 15. Raul Pop Rezerve: 16. Eusebiu Axinia, 17. Laurențiu Biro, 18. Raul Chindriș, 19. Ioan Drănicear, 20. Mugurel Băiceanu, 21. Patrick Maroșan, 22. Rareș Petian, 23. George Leucian
Staff: Răzvan Popovici și Mircea Taloș


.png)






















































