Rugbist de exceptie, Paul Ciobanel a lasat cariera remarcabila, pentru o lectie de viata pe masura.
Viata fostului rugbist Paul Ciobanel, 74 de ani, pare desprinsa dintr-un roman. La varsta de 3 ani si-a pierdut tatal. Aceasta avea sa fie prima lovitura cumplita a vietii. Pentru a sustine financiar familia cu trei copii, mama s-a angajat muncitoare necalificata la Apaca. Era in 1942, in vreme de razboi. La Academia Militara a intrat din prima pentru ca ii placea cartea. Aici a invatat rugby, sport despre care spune ca seamana cel mai mult cu viata: „Este o lupta cinstita, corecta, te invata sa-ti respecti coechipierii si adversarii”.
Fara piciorul stang la 39 de ani
In 1960 a ajuns la nationala. „Am facut un turneu in Franta cu echipa. Fac parte dintre cei care au invins Franta de trei ori”, adauga cu mandrie. Era o vreme cand echipa de rugby a Romaniei lupta de la egal la egal cu marile puteri europene, rezultatele obtinute de „stejari” facand sa se vorbeasca despre acceptarea tarii noastre in Turneul celor 5 natiuni.
Cand francezii au vazut cum joaca, l-au invitat la ei. Ii ofereau un post de inginer si posibilitatea de a juca rugby. „Mi s-a permis sa plec si am stat patru ani, intre 1970 si 1974. Pe atunci nu se auzise zornaitul banilor in rugby, eram toti amatori”. Ziua lucra la Fabrica de motoare electrice Leroy Sommer din Angoulem ca inginer, iar dupa program juca rugby.
A doua lovitura crancena a primit-o la 39 de ani cand o simpla fractura la piciorul stang s-a dovedit a fi un cancer osos. Colegii francezi l-au chemat la Paris ca sa-l trateze. Singura solutie a fost amputarea. Spirit tenace, Ciobanel nu s-a dat batut.
S-a intors in tara cu o proteza la piciorul stang si la volanul unui Renault 16 automat, cadou de la francezi. Ajutorul primit de la acestia l-a facut sa se gandeasca la sprijinul pe care l-ar putea da celorlalti. Asa s-a nascut adevarata facere de bine. La intorcerea in tara, ca director al fabricii Romhandicap, a modificat 30.000 de automobile astfel incat sa poata fi folosite de invalizi.
56 de absolventi au terminat cursurile de tehnicieni ortoprotezisti la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucuresti
Trebuie sa inveti sa nu te invingi singur
Cand credea ca platise tributul de suferinta in aceasta viata, a aflat ca soarta avea sa-l mai incerce o data. Al doilea cancer, cel de prostata, i-a fost descoperit in 2003. Boala i-a mutilat trupul si mai tare, dar in loc sa se vaite, s-a mobilizat insa si mai tare. A pus pe picioare o scoala de tehnicieni care confectioneaza proteze.
„Un ortoprotezist nu repara numai maini, picioare sau trunchiuri de om, ci si suflete”, spune cel a carui experienta traita l-a ajutat sa-i inteleaga mai bine pe ceilalti. „In afara de aparat, omului trebuie sa-i redai increderea ca va putea fi cat mai aproape de un om valid si nu un parazit mangaiat pe cap de toata lumea. Trebuie sa inveti sa nu te invingi singur”, conchide Paul Ciobanel.
Toti absolventii lui lucreaza. „Avem pana acum 56 de absolventi, toti angajati. Doi dintre ei lucreaza in Finlanda, iar alti doi, in Spania. Dovada ca scoala noastra nu este fabrica de diplome”.
Sursa: www.evz.ro
Autor: Daniela Serb
