La prima conferinta de presa sustinuta pe pamant englez, antrenorul echipei Frantei, Philippe Saint-Andre (Foto: FFR / I. Picarel), a precizat ca echipa pe care o va folosi in primul meci la Cupa Mondiala, cu Italia (19 septembrie, ora 22.00, Stadionul ”Twickenham” din Londra), nu va fi mult diferita fata de cele utilizate in meciurile de pregatire cu Anglia (25-20) si cu Scotia (19-16). Selectionerul a subliniat ca patru jucatori ce vor absenta de la debut pregatesc deja partida cu Romania (23 septembrie, Stadionul Olimpic din Londra).
Cu toate ca Saint-Andre n-a dat multe detalii legate de grupul pe care il va folosi cu Italia, ziaristii francezi au estimat ca ar fi vorba despre cei inca nerefacuti total dupa accidentari usoare (Fofana, Nakaïtaci, Szarzewski si Maestri). ”Nu vor fi schimbari substantiale in echipa. Vom vedea saptamana aceasta. Patru jucatori au accidentari usoare, insa au sansa de a reveni in grup in forma”.
Antrenorul Frantei a fost prudent atunci cand a fost intrebat cat va conta absenta lui Sergio Parisse, capitanul Italiei. Saint-Andre a amintit ca acesta a mai fost anuntat ca fiind accidentat, dar mai apoi a fost pe teren. ”Ne concentram pe ce avem noi de facut. Ne asteapta un meci de nivel inalt si vrem sa ne facem un bun debut la Cupa Mondiala”.
Cum la conferinta de presa sustinuta la Selsdon Park Hotel au asistat 36 de ziaristi, capitanul Thierry Dusautoir (34 de ani) a comentat situatia intr-un mod amuzant: ”La Marcoussis (n.a. – centrul de pregatire al echipei Frantei), nu venea atata lume la conferintele de presa. Este adevarat ca acum suntem intr-o alta dimensiune”. Jovial, jucatorul care va conduce echipa Frantei din postura de capitan pentru a doua oara incearca sa uite de debutul nefericit din 2007, cand el si colegii sai au pierdut la Paris, in fata Argentinei: ”Saptamana trecuta a fost foarte lunga. Acum am ajuns la Londra si toata lumea se concentreaza pe primul meci. Se stie ca el va fi esential pentru calificarea in sferturile de finala”.
Dusautoir s-a referit apoi la Italia, implicit la meciul bun de verificare facut de peninsulari cu Tara Galilor, la Cardiff (19-23): ”Ca toate echipele, este foarte bine pregatita fizic. Italienii raman tari in ceea ce priveste recuperarea baloanelor si in aparare. Se stie ca meciul va fi dificil, dar important pentru grupul nostru este sa evite presiunea exterioara”.
Din Grupa D, alaturi de Franta, Italia si Romania, mai fac parte Irlanda si Canada. Primele doua clasate se califica in sferturile de finala, iar echipa de pe locul 3 isi asigura si ea prezenta la editia 2019 a Rugby World Cup din Japonia.