Etapa a 17-a din Top 14 a consemnat rezultate interesante, astfel prin victoria obtinuta pe terenul lui Toulon, La Rochelle a trecut in fruntea clasamentului profitand de rezultatul de egalitate consemnat in partida dintre Bordeaux-Begles si Clermont, surprinzatoare fiind si succesele echipelor Pau, respectiv Bayonne.
Chiar daca s-a calificat pentru sferturile de finala ale Champions Cup, Toulon traverseaza o perioada dificila, pe Stade Mayol ros-negrii fiind invinsi de revelatia acestui sezon, La Rochelle care astfel a preluat sefia clasamentului in Top 14. Raportul incercarilor a fost egal, 2-2, Jean Charles Orioli si un eseu de penalizare, respectiv dubla lui Vincent Rattez, lovitura de gratie venind in ultimul minut cand intr-un final dramatic Brock James a concretizat o lovitura de pedeapsa pentru ca scorul sa devina 23-20 in favoarea lui La Rochelle.
Cu Mihaita Lazar titular, Castres a castigat partida disputata pe propriul teren impotriva celor de la Montpellier, rezultat 38-25, niciuna dintre echipe nereusind sa-si treaca in cont puncte bonus. Castres a marcat patru eseuri, autori Antoine Dupont, David Smith, Rory Kockott si Yannick Caballero, in replica Motpellier izbutind trei finalizari in terenul de tinta advers prin Nemani Nadolo si dubla lui Paul Willemse.
Dupa o prima repriza in care a luat un avantaj de zece puncte, Pau s-a impus pe terenul lui Toulouse cu scorul de 20-10. Thomas Bianchin si Julien Fumat au marcat eseurile invingatorilor, ambele transformate de Colin Slade, Toulouse trecandu-si in cont doar incercarea lui Paul Perez, diferenta de scor privand-o de contabilizarea bonusului defensiv.
Campioana en-titre, Racing 92 a suferit o noua infrangere, de acesta data pe terenul lui Lyon, rezultat 37-25, mai mult chiar nou-promovata alegandu-se in urma acestei victorii cu bonusul ofensiv. Carl Fearns si Toby Arnold au semnat cate o dubla, pentru parizieni un eseu avandu-l ca autor pe Teddy Thomas.
Aflata pe penultima pozitie a clasamentului sperantele lui Grenoble au renascut in urma victoriei cu 44-22 in fata celor de la Stade Francais. Chiar daca parizienii au inceput in forta cu eseurile marcate in primele sapte minute de Julian Arias si Jeremy Sinzelle, Grenoble a revenit impunandu-se cu reusitele jucatorilor Arnaud Heguy, Fabrice Estebanez, Xavier Mignot si Chris Farrell.
Nici ultima clasata nu a ratat sansa unei victorii, Bayonne castigand cu rezultatul de 33-23 in partida de pe propriul teren cu Brive. A fost o disputa interesanta cu trei incercari ale gazdelor, autori Felix Le Bourhis, Martin Bustos Moyano si un eseu de penalizare respectiv doua in contul vizitatorilor izbutite de Patrick-Albert Toetu si Takudzwa Ngwenya.
Epilogul etapei a avut loc pe stadionul Matmut Atlantique, unde Bordeaux-Begles si Clermont au remizat, rezultat 23-23. Bordeaux-Begles, cu pilierul modovean Vadim Cobilas titular a dominat prima repriza cand a marcat doua eseuri prin Luke Braid si Yann Legourgues, Clermont revenind dupa pauza cu reusitele jucatorilor Benson Stanley si Sitaleki Timani, egalitatea consemandu-se dupa lovitura de pedeapsa din ultimul minut concretizata de Stephen Brett.
Clasament:
1.La Rochelle- 54p
2.Clermont-53p
3.Montpellier-46p
4.Castres-43p
5.Toulon-42p
6.Toulouse-42p
7.Bordeaux-Begles-39p
8.Pau-37p
9.Brive-36p
10.Racing 92-36p
11.Stade Francais-34p
12.Lyon-33p
13.Grenoble-23p
14.Bayonne-20p
FOTO: www.blog-rct.com