Nu incape nicio indoiala, aceasta finala a Cupei Romaniei, intre CSM Stiinta Baia Mare si RCM Universitatea de Vest Timisoara, reprezinta un eveniment important al rugbyului romanesc. Motivele sunt destule si imi permit sa enumar doar cateva:
In primul rand, Cupa Romaniei este cea de-a doua competitie interna, ca importanta, dupa SuperLiga CEC Bank si, prin urmare, trebuie tratata ca atare. Adica cu respect, exigenta si profesionalism.
Fiecare dintre aceste doua competitii – Campionat, Cupa – are, desigur, specificul sau, dar ambele competitii reprezinta pilonii pe care se sprijina esafodajul rugbyului nostru profesionist.
In al doilea rand, finala de anul acesta opune doua echipe care au dominat, cu autoritate, in ultimii ani, „Planeta Ovala” romaneasca.
Faptul ca se intalnesc, din nou, in finala Cupei, confirma statutul de lider al reprezentantelor Banatului si Maramuresului, intarind, in acelasi timp, rolul de capetenie pe care cele doua cluburi il ocupa in procesul complex – presarat cu greutati si obstacole – al dezvoltarii rugbyului romanesc.
Pentru a progresa si pentru a avea o nationala puternica, capabila sa fie competitiva la nivel international, rugbyul nostru are nevoie de cluburi puternice. Asa cum sunt cele doua formatii care se vor intalni pe Cluj Arena in lupta pentru castigarea trofeului Cupei Romaniei.
In al treilea rand, acest meci aduce in prim-plan rivalitatea care s-a infiripat, treptat-treptat, intre Baia Mare si Timisoara. Ma refer la rivalitatea pur atletica, sanatoasa, creatoare, capabila sa inspire pe fiecare dintre adversare, impingandu-le catre varful implinirii pe plan sportiv; o intensa rivalitate a valorilor insotita de placaje tari, dar corecte, desfasurata in cadrul unei relatii bazate eminamente pe respectul reciproc.
In al patrulea rand, exista, din perspectiva istoriei rugbyului nostru, o legatura speciala care uneste aceste doua echipe. Si ma refer la rolul pe care l-au jucat cluburile din Timisoara si, respectiv, Baia Mare, in anumite momente ale istoriei rugbyului romanesc. Si iata la ce ma refer:
In 1972, Universitatea Timisoara, cu Rascanu, Tatucu, Suciu, Peter et co, devenea primul club din provincie care, prin castigarea titlului de campioana, reusea sa „sparga” monopolul detinut in perioada postbelica de cluburile de frunte ale capitalei, Grivita Rosie, Steaua si Dinamo.
Eram, pe atunci, un adolescent bucurestean care urmarea meciurile campionatului si imi amintesc ce entuziasm a declansat victoria timisorenilor in micuta comunitate a pasionatilor rugbyului. Bucurestiul pierduse titlul pentru intaia oara din 1914, dar traiam o bucurie sincera pentru ca succesul banatenilor reprezenta un succes al rugbyului in general.
Acela a fost un moment de referinta in dezvoltarea rugbyului romanesc, deoarece triumful studentilor de pe malurile Begai a sfidat conceptul concentrarii valorilor doar in Bucuresti, demonstrand ca existau valori si in alte orase ale tarii gratie carora era posibila formarea unor echipe competitive in afara Capitalei.
Iar valorile se regaseau nu doar in randul jucatorilor, ci si in randul antrenorilor.
Izbanda din 1972 s-a datorat si unui mare antrenor, Mitica Antonescu, cel care a avut o contributie esentiala la dezvoltarea rugbyului timisorean.
Marele merit al domnului Antonescu a fost acela ca a dorit si a stiut cum sa construiasca o echipa din temelii, cu resurse si mijloace limitate. Sub conducerea sa, Timisoara a transformat visul echipelor din provincie in realitate, reusind sa intrerupa dominatia de decenii a echipelor bucurestene.
A urmat Farul Constanta, care a preluat torta victoriei de la timisoreni, impunandu-se cativa ani la rand drept cea mai buna echipa a tarii.
Apoi, spre sfarsitul anilor ῾70, Stiinta (Racemin) Baia Mare a fost echipa din provincie care s-a ridicat in mod spectaculos.
De-abia infiintata, echipa baimareana a avut un start fulminant dominand, cu usurinta, Divizia B participand, apoi, la barajul pentru promovarea in Divizia A. Nicio alta echipa nu facuse, pana atunci, un asemenea salt valoric precum formatia maramureseana.
Imi aduc aminte ca am vazut, pentru prima oara, echipa din Baia Mare, pe stadionul Olimpia, jucand intr-unul dintre meciurile de baraj – cred ca era meciul cu Vulcan – si m-a impresionat forta si echilibrul echipei.
Era, deja, o echipa rodata, cu o inaintare „grea”, din care mi-l amintesc pe foarte tanarul, pe atunci, Cosma, pilierul cu plete blonde, si pe cel mai mic dintre fratii Atanasiu, dar cu un joc deschis al liniei de treisferturi dirijata –daca nu ma inseala memoria – de Cantea care evolua la ‚uvertura”.
Si imi mai amintesc primul meci al baimarenilor in Divizia A, impotriva Stelei, disputat la Baia Mare si castigat, cu foarte, foarte mare dificultate de Steaua, la o diferenta de doar doua puncte.
Rugbyul prinsese radacini, acolo in nordul tarii, si datorita acelui inceput in forta a fost posibil ca Baia Mare sa devina, incet-incet, unul dintre cele mai importante centre ale rugbyului romanesc, confirmand succesul Timisoarei si capacitatea echipelor din provincie de a rivaliza cu formatiile bucurestene.
Ca si la Timisoara, Baia Mare a fost o echipa la a carei constructie din temelii a contribuit acelasi mare antrenor, Mitica Antonescu. Plecand din Banat, domnul Antonescu a poposit in Maramures, acolo unde a avut un rol fundamental in dezvoltarea rugbyului baimarean.
Iata, asadar, cum istoria acestor doua echipe este legata prin personalitatea unui antrenor care a lasat o amprenta adanca in fundatia care sprijina si astazi rugbyul din cele doua orase.
Revenind in prezent, regasim, cu satisfactie, cele doua echipe interpretand un rol major in rugbyul romanesc, aratand ca centrul de greutate al „Planetei Ovale” s-a mutat in nord-vestul tarii.
„Renasterea” rugbyului timisorean, dupa ani de „hibernare” si, mai ales, maniera in care clubul Rugby Club Municipal a aparut, in plina epoca profesionista, a reprezentat un eveniment esential pentru rugbyul romanesc.
Beneficiind de o finantare solida care a permis constructia unei structuri profesioniste pe masura, clubul timisorean a putut integra personalitati de marca, precum Chester Williams, si jucatori din Emisfera Sudica a caror prezenta a avut un impact imediat asupra performantelor echipei.
Mai mult decat atat, clubul a reusit stabilirea relatiei de colaborare cu Saracens, o realizare care nu poate fi decat benefica atat pentru club, in particular, cat si pentru rugbyul romanesc, in general.
Prin structura si organizarea sa, clubul de pe Bega reprezinta o experienta absolut unica si deosebita, deschizand, in peisajul rugbyului nostru, o cale nebatuta de nici un alt club, pana acum.
La randul sau, Baia Mare continua sa se intareasca si sa consolideze ceea ce construieste, atat de bine, de ani si ani de zile.
A fost un drum lung, foarte lung, de la acel meci de baraj cu Vulcan pana la recentul titlu de campioana nationala. Au existat suisuri si coborasuri, dar rugbyul baimarean a avut, intotdeauna, puterea sa se ridice, sa continue si sa progreseze. Si iata unde a ajuns!
Un alt aspect interesant al finalei il constituie prezenta in teren a unor jucatori straini care se numara printre cei mai valorosi care evolueaza in Romania. Prezenta acestora in rugbyul romanesc este binevenita, iar impactul „sudistilor” a fost si este, in mod evident, foarte puternic asupra nivelului campionatului national.
Mai presus de orice, jucatorii sositi din Emisfera Sudica, poseda un instinct natural nemaiantalnit in rugbyul nostru. Superbele lor calitati atletice formeaza impreuna cu acest instinct natural, o spectaculoasa combinatie de viteza, tehnica, forta, ritm, intensitate, creativitate; combinatie care, pana la sosirea lor, era necunoscuta rugbyului nostru.
Evolutia lor va fi cu atat mai interesanta de urmarit cu cat unii dintre ei vor fi, incepand de anul viitor, potentiali purtatori ai tricoului echipei nationale.
Meciul acesta nu trebuie sa capete nuante legate de neintelegerile, diferentele de opinii si dezacordurile care au clatinat rugbyul romanesc in ultima vreme.
Nu fac aceasta afirmatie nici pentru a ma incadra pe linia corectitudinii politice si nici pentru a afisa – de dincolo de Atlantic – o ingaduinta desueta sau un impaciuitorism dulceag care sa ocoleasca probleme de fond. Nu, absolut deloc. Daca exista probleme, atunci ele trebuie sa fie discutate cu onestitate, luciditate si buna credinta. Diferenta de opinii nu trebuie sa excluda unitatea grupului.
Acest meci nu trebuie privit altfel decat ceea ce este: finala Cupei Romaniei in care se intalnesc doua dintre cele mai bune echipe romanesti.
Acest meci trebuie sa reprezinte o intrecere darza, plina de intensitate, dar corecta, intre unii dintre cei mai buni jucatori ai acestei tari.
Si imi ingadui sa inchei parafrazand un aforism al lui Camil Petrescu:
Cluburile pot urca pe carari diferite muntele ce li se ridica in fata, dar odata ajunse in varf trebuie sa vada acelasi lucru: interesul rugbyului romanesc.
Eugen Cionga
Toronto
