Timișoara va evolua în Ghencea, în semifinalele SuperLigii

Timișoara vs U Cluj.

Echipa din Banat s-a calificat în semifinalele competiției după victoria clară cu U Cluj, 66-0.

Timișoara a petrecut primele minute din partidă în terenul celor de la U Cluj și a reușit să marcheze primele puncte în minutul 8, după o grămadă ordonată în care și-a dominat adversarii. Marcator a fost închizătorul Etonia Saukuru, iar Dănuț Jipa a transformat.

Pentru clujeni, Melniciuc a ratat o lovitură de pedeapsă, în minutul 12.

În minutul 21, Rupanu a reușit o nouă încercare, tot Jipa a transformat și bănățenii conduceau cu 14 la 0.

Titularizat la aripă, tânărul Altinok Kemal, a reușit și el un eseu în minutul 28, Jipa a trimis pe lângă și Timișoara conducea cu 19 la 0, în minutul 29.

Fundașul Tiqe Iliesa a reușit o cursă foarte bună, i-a pasat scurt lui Rupanu, care a culcat din nou balonul în terenul de țintă în minutul 32.
Jipa a transformat dintr-o poziție mult mai bună pentru 26 la 0.

Gruzinul Jgerenaia s-a aflat la capătul unei faze începută din propriul teren, cu pase între mai mulți componenți ai echipei de la Timișoara, și și-a trecut și el un eseu în cont, în minutul 36. Jipa a transformat din nou.

În minutul 39, Andrei Rădoi a înscris un nou eseu pentru timișoreni, Jipa a trimis pe lângă și astfel s-a stabilit scorul pauzei, Timișoara 38, Cluj 0.

În minutul 53, Jipa trimite un șut de urmărire printre apărătorii clujeni, Jgerenaia recepționează și culcă balonul în terenul de țintă. Jipa transformă pentru Timișoara. Câteva minute mai târziu, mijlocașul la deschidere bănățean iese din nou la rampă: pornește o fază din propriul 22, balonul a circulat pe traseul Ștețco, Iliesa, a revenit înapoi la Jipa care l-a culcat în terenul de țintă sub buturile clujene. Tot acesta a transformat pentru 52 la 0, în minutul 58.

Etonia Saukuru a reușit dubla în minutul 61 și Jipa a transformat.

După o cursă foarte bună a lui Kemal Altinok pornită din propriu teren, acesta i-a pasat la doi metri de terenul de țintă lui Gabriel Rupanu care a reușit să-și treacă în cont a treia încercare în această partidă. Intrat și el pe teren, Vlaicu a transformat iar scorul a devenit 66 la zero.

SCM Timișoara se califică astfel în semifinalele SuperLigii și va întâlni, în Ghencea, pe CSA Steaua.

Ți-a plăcut articolul? Distribuie-l către prietenii tăi:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte articole similare:

Link-uri utile