Meciurile celei de-a doua etape a Turneului celor VI Natiuni au fost, in general, lipsite de echilibru, spectaculozitate si de un nivel mediocru.
A fost o etapa cenusie precum vremea care a cuprins, in ultimele saptamani, Marea Britanie. Singura raza de lumina s-a intrezarit la Paris, acolo unde Franta a invins Italia intr-un meci de nivel, totusi, modest, dar marcat, cel putin, de sclipirile individuale ale lui Wesley Fofana si Louis Picamoles.
Scotia-Anglia 0-20
Asa dupa cum era de asteptat, la Edinburgh, Anglia a invins, cu usurinta, 20-0, Scotia. Meciul de pe Murrayfield a scos in evidenta nu atat soliditatea echipei antrenate de Stuart Lancaster, cat, mai ales, declinul evident al Scotiei. Scorul de 20-0 este marinimos si doar Chris Robshaw si colegii sai sunt vinovati ca nu au inscris mai multe puncte.
Superioritatea englezilor a fost zdrobitoare, incepand cu linia intai si terminand cu fundasul, dar superioritatea lor trebuie apreciata si in raport cu slabiciunile vizibile ale adversarilor. Scotia pare o echipa in deriva, debusolata, care nu reuseste sa se desprinda dintr-o prelungita stare de mediocritate.
In echipa Angliei, Danny Care si Owen Farrell au imprimat un accentuat spirit ofensiv tuturor actiunilor echipei lor, in timp ce tanarul Billy Vunipola a realizat, si de aceasta data, un meci foarte bun, afisand calitati care il pot propulsa in randul titularilor de baza ai echipei lui Stuart Lancaster.
Vunipola este un jucator tanar, dar el a etalat stilul de joc, clasic, al „inchiderilor” de altadata: plecari decise din spatele gramezii, atacuri directe in inima defensivei adverse, sarje agresive, greu de oprit de oponentii sai.
Sigur, avand in vedere dezechilibrul valoric dintre cele doua formatii, este oarecum prematur (si chiar riscant) sa lauzi prea mult performanta echipei Angliei. Partida de pe Murrayfield nu poate constitui cel mai potrivit etalon pentru o evaluare realista, dat fiind mediocritatea scotienilor.
Urmarind evolutiile din ultimele doua sezoane ale selectionatei Angliei, pare evident faptul ca Robshaw si ai sai au realizat un progres semnificativ sub conducerea lui Stuart Lancaster, dovedindu-se o echipa greu de invins, incomoda pentru orice adversar.
Mai putin de doi ani ne mai despart de startul Cupei Mondiale, iar Anglia a dovedit ca poate deveni o formatie foarte solida, capabila sa se impuna, pentru o vreme, in rugby-ul european.
Selectionata „Trandafirului” este o echipa inca in formare, cu o serie de tineri jucatori abia aruncati in focul marilor meciuri internationale: Luther Burrell, Jack Nowell, Jonny May, Billy Vunipola, Henry Thomas. Englezii au fost la un pas de a invinge Franta, la Paris, si, in ciuda infrangerii de pe Stade de France, pastreaza sanse serioase de a castiga Turneul celor VI Natiuni.
Tara Galilor nu poate fi subestimata, dar examenul cel mai dificil va fi, probabil, meciul cu Irlanda, echipa care, dupa Franta, se anunta a fi cel mai periculos adversar pentru englezi.
In legatura cu meciul de la Edinburgh, un lucru interesant de observat a fost modul in care au fost efectuate schimbarile in tabara englezilor.
In meciul de saptamana trecuta, de la Paris, Lancaster i-a schimbat pe Dylan Hartley si Danny Care, doi dintre cei mai buni jucatori de pe teren, in minutul 58 si, respectiv, 61, intr-un moment cand Anglia conducea cu 21-16. Criticii antrenorului englez au considerat – nu fara temei – ca schimbarile au fost efectuate prea devreme, avand, in cele din urma, o influenta directa asupra rezultatului final, ingaduindu-le francezilor sa revina si sa castige cu 26-24.
Desi Lancaster nu a acceptat critica, in meciul de la Edinburgh, el l-a schimbat pe Hartley in minutul 69, iar pe Care, in minutul 73. Este adevarat, insa, Anglia conducea comfortabil, iar Scotia nu era Franta.
Irlanda-Tara Galilor 26-3
La Dublin, Irlanda a surclasat Tara Galilor, 26-3, intr-un meci pe care l-a controlat din primul pana in ultimul minut.
O’Connell, O’Driscoll si trupa lor au dominat absolut toate compartimentele jocului, inclusiv gramada ordonata, tusa, mol-urile.
De altfel, superioriatea irlandezilor in secventele de joc tusa-mol a fost unul dintre factorii decisivi ai victoriei; fazele ambelor eseuri ale gazdelor, inscrise de Chris Henry si Paddy Jackson, au fost lansate din tuse urmate de mol-uri foarte bine executate.
Agresivitatea irlandezilor etalata in modalitatea de atacare a gramezilor si in contestarea tuselor, continuata, de cele mai multe ori, cu mol-uri penetrante foarte eficiente, a anihilat complet orice potentiala reactie a galezilor.
Exemplul cel mai elocvent, insa, al superioritatii irlandezilor l-a constituit jocul la sol, sector in care Peter O’Mahony a fost absolut imperial, avand o evolutie de-a dreptul exceptionala. Flanker-ul lui Munster a fost omniprezent, fortand fie „turnovers”, fie obligandu-i pe galezi sa greseasca si, obtinand, astfel, posesia balonului.
Conor Murray si Jonathan Sexton au controlat, cu siguranta si inteligenta, jocul, alternand deschiderile la mana cu lovituri de picior precise si eficiente. Faptul ca au dominat cu autoritate atat fazele fixe cat si jocul la mana, le-a permis irlandezilor sa exercite, neincetat, o presiune care a sufocat, din fasa, orice intentie ofensiva a galezilor.
In privinta oaspetilor, ei au avut parte de un meci de cosmar!
De multa vreme nu mi s-a intamplat sa vad o echipa a Tarii Galilor atat de dezorganizata, neputincioasa, lipsita de vlaga si de inspiratie.
Incapabili de a crea o platforma solida in fazele fixe – gramada si tuse – Sam Warburton si coechipierii sai au fost covarsiti de continua avalansa „verde”, comitand nenumarate greseli si fiind penalizati de 16 ori!
Pierzand net duelul gramezilor, galezii nu au avut decat arareori „munitii” pentru a alimenta linia de treisferturi sau pentru a ataca cu inaintasii. Iar cand le-au avut, fie au gresit, asa cum s-a intamplat la faza din minutul 71 cand tanarul pilier Rhodri Jones a fost sanctionat la cativa metri de butul irlandez, irosind una dintre putinele ocazii favorabile, fie O’Mahony a fortat un inevitabil „turnover”.
In acest peisaj „secetos” pentru oaspeti, „artileria grea” reprezentata de Halfpenny, Roberts, North si Cuthbert, nu a reusit sa puna probleme majore defensivei irlandeze.
Meciul de la Dublin nu a constituit doar un duel irlandezo-galez; ci, si duelul celor doi antrenori neo-zeelandezi, Joe Schmidt si, respectiv, Warren Gatland. Duelul a fost castigat, clar, de Schmidt, fostul antrenor al provinciei Leinster, care a „aprins” sperantele suporterilor irlandezi, daca nu in realizarea unui Grand Slam, cel putin in castigarea acestei editii a Turneului.
In acelasi timp, trebuie subliniat faptul ca evolutia sub-mediocra de pe Aviva Stadium nu reflecta adevarata valoare a selectionatei Tarii Galilor. Desigur, meciurile cu Italia si Irlanda au aratat o vizibila scadere de forma a echipei antrenate de Gatland.
Totusi, sa nu uitam ca Tara Galilor a castigat ultimele doua editii ale Turneului. Acum, ramane de vazut in ce masura „Dragonul” galez va avea forta de a depasi acest moment dificil si de a reveni in lupta pentru castigarea trofeului.
Franta-Italia 30-10
In acest week-end destul de plumburiu pentru Turneu, soarele „s-a strevazut printre nori” doar la Paris unde Franta a invins Italia cu 30-10.
Nici acolo, pe Stade de France, nivelul jocului nu a impresionat; sclipirile lui Wesley Fofana si Louis Picamoles au fost singurele momente care au iluminat meciul, un meci care s-a incheiat intr-o atmosfera de nesportivitate, cu un cartonas galben pentru Sebastien Vahaamahina si doua rosii, pentru pilierii Michele Rizzo si Rabah Slimani.
Franta a invins, dar nu a convins. „Les Bleus” au controlat meciul si, in ciuda faptului ca italienii i-au contrat serios in prima repriza, mai ales in gramezile fixe, nu au parut nicio clipa in pericol de a-si vedea victoria amenintata.
Eseurile lor s-au datorat unor actiuni individuale care au scos in evidenta forta lui Picamoles si talentul lui Fofana.
Picamoles a inscris in forta, desprinzandu-se din mijlocul unui mol care avansa, iar Fofana a marcat al doilea eseu al echipei sale si l-a creat pe cel de-al treilea, interceptand pasa lui Bergamasco, sprintand irezistibil, pasand lui Huget care, la randul sau, i-a oferit balonul de eseu lui Bonneval.
O victorie meritata, dar care nu are darul de a-i multumi pe antrenori si de a satisface ambitiile echipei Frantei.
Dupa cele doua victorii, impotriva Angliei si Italiei, „Tricolorii” se afla intr-o pozitie buna, dar mai este un drum lung pana la castigarea Turneului, cu cel putin, doua meciuri dificile, cele cu Tara Galilor si Irlanda.
Sa speram ca dupa acest debut cenusiu, tern, cu meciuri de un nivel mediocru, Turneul celor VI Natiuni va oferi, in continuare, suporterilor sai partide echilibrate si spectaculoase.
Asteptam si speram.
Eugen Cionga
Toronto
